Ucraina „americană" pierde războiul cu Rusia?

• Tweet

Pentru a înţelege mai bine războiul în curs din Ucraina trebuie luat în considerare un fapt destul de neobişnuit, ignorat de analişti sau trecut sub tăcere din motive evidente. Ucraina nu e o ţară oarecare. Începând din 2014 şi chiar dinainte, cum vom vedea, Ucraina a devenit un stat aproape american.

Înainte de Maidan, în decembrie 2013, Victoria Nuland, subsecretar de stat, atrăgea atenţia public, într-o conferinţă, că SUA investiseră deja în Ucraina 5 miliarde de dolari şi că ar fi timpul să-şi rentabilizeze investiţia. „Am investit peste 5 miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina în aceste scopuri (democratizare, bună guvernanţă, participare civică - n.n.) şi în altele care vor face o Ucraină sigură, prosperă şi democratică" (Victoria Nuland, Conferinţa Fundaţiei SUA-Ucraina, 13.12.2013).

Recent a fost votat în Congresul american un ajutor pentru Ucraina de nu mai puţin de 40 de miliarde de dolari, ajutor militar dar nu numai. De fapt, cine plăteşte salariile, pensiile şi soldele ucrainenilor ? Între 2014 şi 2022, SUA mai „investiseră" în Ucraina, prin FMI, Banca Mondială sau direct, între 14 şi 18 miliarde de dolari. La 27 martie 2014, „Fondul Monetar Internaţional a acordat Ucrainei un ajutor financiar între 14 şi 18 miliarde de dolari (între 10 şi 13 miliarde de euro) menit să evite falimentul care o ameninţă, cu condiţia să ia măsuri severe de austeritate. Cu câteva ore înainte de o dezbatere la ONU privind anexarea Crimeei de către Rusia, Kievul a primit o susţinere substanţială din partea occidentalilor pe frontul economic. FMI a anunţat că a finalizat un plan masiv de salvare a finanţelor fostei republici sovietice care merge până la 27 de miliarde de dolari pe doi ani" (comunicat AFP, în Libération, 27.03.2014).

De asemenea sume colosale nu s-a bucurat şi România, un „aliat" foarte docil, foarte supus al SUA, şi nu s-a bucurat nici măcar Polonia, un aliat foarte special al SUA. Polonia, ca şi Ucraina, are o foarte puternică diaspora în SUA şi în Canada. În 2018 erau recenzaţi 9.152.000 de americani „polonezi" şi 1.106.000 de canadieni „polonezi". În Canada trăiesc 1.359.655 de ucraineni sau persoane cu ascendeţă ucraineană, iar în SUA, 1.009.000.

Conducătorii europeni, cei din NATO şi din UE mai ales, spre deosebire de opinia publică occidentală, iau serios în considerare această situaţie de fapt, statutul aparte al Ucrainei începând din 2014, şi acceptă fără să crâcnească sancţiunile economice împotriva Rusiei - şase rânduri de sancţiuni - impuse de SUA pentru agresiunea la care e supusă Ucraina, deşi aceste sancţiuni le pun în pericol grav economiile. Şi de aceea Volodimir Zelenski îi trage de urechi pe liderii europeni începând cu preşedintele şi cancelarul Germaniei. Dar Zelenski nu e de capul lui.

La 13 martie 2022, datoria externă a Ucrainei era de 125 de miliarde de dolari. Cheltuielile legate de serviciul datoriei pentru anul 2022 se ridică la 6,2 miliarde de dolari, adică 12% din cheltuielile bugetare. Creditorii Ucrainei sunt FMI, Banca Mondială, SUA, UE, Canada etc. După FMI, în 2020, datoria Ucrainei reprezenta deja 93% din PIB. A urmat criza covid şi, în februarie 2022, invazia rusă, „operaţiunea militară specială". Structura economică a Ucrainei se compunea din agricultură, pescuit, minerit, siderurgie, industrie chimică, turism (mai ales la Marea Neagră) etc. Resursele proprii de petrol şi gaz reprezintă doar 20% şi, respectiv, 10% din nevoile naţionale.

Ucraina nu e al 51-lea stat american, dar ar fi putut deveni. Dacă Ucraina ar fi atacat, în martie 2022, cele două republici „separatiste" (de fapt, autonomiste) şi dacă ar fi recuperat Crimeea, SUA ar fi avut nişte avanposturi foarte înaintate în coasta Rusiei, la o aruncătură de băţ de Moscova. N-a fost să fie din cauza „tiranului" de Putin şi a regimului său „nedemocratic".

Rusia însăşi devenise un fel de Ucraină pentru SUA pe timpul mandatelor lui Boris Elţîn, în anii '90. Prim-ministrul real de la Moscova era un american, Jeffrey Sachs, iar „consilierii" americani controlau până şi serviciile secrete ruseşti. Nu e clar de ce SUA nu au reuşit atunci, între 1992 şi 1999, să fructifice un asemenea avantaj, probabil irepetabil. Era vremea lui Mihail Hodorkovski, a lui Boris Berezovski şi a altor oligarhi care aveau acces la finanţări de miliarde, din SUA în primul rând, şi care „privatizaseră" economia rusă comunistă. Aducerea la putere a lui Vladimir Putin a schimbat treptat paradigma.

Azi, după mai bine de trei luni de război, situaţia Ucrainei apare ca dezastruoasă. Celebrul analist militar francez Thierry Meyssan scrie sistematic despre evoluţiile din Ucraina : „Pierderile armatei ucrainene au crescut brusc după căderea Mariupolului şi schimbarea strategică a armatei ruse. Moscova nu-şi mai pune problema să distrugă stocurile de arme ucrainene, ci să elibereze Novorusia (sudul ţării).

• La 8 iunie 2022, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, evalua pentru prima oară pierderile armatei sale : 100 de morţi pe zi şi 500 de răniţi.
• La 9 iunie, un asistent al preşedintelui ucrainean, Mihailo Podoliak, a estimat pierderile, pentru BBC, între 100 şi 200 de oameni pe zi.
• La 10 iunie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret care permite mobilizarea tinerilor începând de la 18 ani.
• Conform serviciilor de informaţii britanice citate de The Independent, raportul de forţe între armatele ucrainene şi cele ruse este de 1 la 20 pentru artilerie şi de 1 la 40 pentru muniţii.
• O mişcare de nesupunere civică se dezvoltă în Ucraina. Tinerii chemaţi sub drapel, fără experienţă şi neinstruiţi, refuză să meargă la moarte pentru preşedintele Zelenski" („Désertion en masse en Ukraine", voltairenet.org, 15.06.2022).

Presa occidentală mainstream, americană şi vest-europeană, şi-a schimbat naraţiunea cu 180 de grade. Nimeni nu mai vorbeşte de o victorie a Ucrainei împotriva Rusiei. Nici măcar New York Times, Washington Post, Guardian, Le Monde etc. Iar războiul continuă să-şi etaleze faţa hidoasă, implacabilă. Dar nimeni nu se grăbeşte să discute despre pace. Unde a dispărut armata Ucrainei? Site-ul specializat în informaţii militare verificate, Moon of Alabama, schiţează un tablou sumbru:

„Cifrele reale sunt, cu siguranţă, mai mari decât ceea ce va admite regimul Zelenski. Într-un conflict dominat de artilerie, aşa cum a fost cel din primul război mondial (dar fără atacuri cu gaz), raportul între numărul răniţilor şi numărul morţilor este, istoric, de 4 la 1, cu unul dintre răniţi murind mai târziu de pe urma rănilor. Această rată istorică a „morţilor sanitari", adică a răniţilor care se sting apoi din pricina rănilor lor, a fost redusă între timp la jumătate graţie folosirii antibioticelor. Dar în Ucraina această rată ar putea fi mai mare decât de obicei în războaiele moderne pentru că infrastructura medicală e în stare foarte proastă şi numeroşi membri ai personalului medical au fugit din ţară. Să presupunem deci că, în realitate, cifrele ar fi de cca 300 de morţi pe zi, plus 1 200 de răniţi. O optime dintre răniţi, adică 150 de oameni, vor muri mai târziu de pe urma rănilor lor. Această rată zilnică a pierderilor este neschimbată de la începutul lui aprilie, când Zelenski a respins orice nouă negociere, iar războiul a intrat în faza sa de uzură. Asta înseamnă că în cursul ultimelor două luni armata ucraineană a pierdut mai mult de 18 000 de soldaţi, la care se adaugă 70 000 de răniţi. Unii dintre ei sunt morţi deja, în timp ce alţii se vor fi restabilit. Armata ucraineană număra la început vreo 200.000 de soldaţi. Mai târziu, între 30 000 şi 100 000 de oameni din forţele de apărare teritoriale au fost chemaţi şi trimişi pe linia frontului. După câteva rapoarte, unele dintre aceste unităţi neinstruite au o rată a pierderilor de 65 % [...]. Cvasitotalitatea rezervelor ucrainene de muniţii şi de combustibili au fost bombardate şi distruse. Ceea ce pătrunde prin graniţele occidentale ajunge cu mare greutate pe frontul oriental şi, în orice caz, nu e suficient pentru a aproviziona o armată care se bate şi face activ manevre" („Ukraine bits : no ammo, more casualties, thin lines, propaganda and passing the buck", moonofalabama.org, 11.06.2022).

Scopurile urmărite de beligeranţi - Rusia, pe de-o parte, şi SUA, NATO şi UE, pe de altă parte - au evoluat în cele trei luni de conflict. Dincolo de câmpul de luptă ucrainean (cu deznodământ important legat de Severodoneţk şi, previzibil, pentru Lisiceansk şi Kramatorsk), războiul economic şi financiar începe să prevaleze. Occidentalii urmăresc în continuare asfixierea economică a Rusiei, şubrezirea armatei sale, iar ruşii urmăresc prăbuşirea dolarului, falimentul Europei care să ducă la o ruptură de SUA şi, eventual, la desfiinţarea NATO. E aşteptată China să intervină direct în conflict, chiar militar, împotriva SUA pentru recuperarea Taiwanului. Cele două războaie - cel local de pe câmpul de luptă din Ucraina, cu participarea a 40 de ţări de partea Ucrainei, în frunte cu SUA, Polonia şi Marea Britanie, şi cel economic, mondial - sunt departe de a se încheia. Sunt, poate, doar la început.

Petru Romoşan