Tu te-ai fi angajat pe tine la 20 de ani, aşa cum erai atunci?

• Tweet

Angajarea cuiva este o loterie, când iei pe cineva de la zero pierzi doar un salariu de începător, dar când recrutezi un director şi dai greş poţi să pierzi business şi chiar compania.

Una dintre întrebările pe care le pun celor care sunt invitaţi la emisiunea Viaţa ta e un business, de pe postul de televiziune Aleph Business, este: „Tu te-ai fi angajat pe tine la 20 de ani, aşa cum erai atunci?". Cei mai mulţi dintre ei, care au ajuns în poziţii de top, spun că da. Au mai fost câţiva care au zis că nu.

Nimeni nu ştie cum va evolua cineva pe care îl angajezi la 20 de ani, când de-abia termină o şcoală sau într-o variantă fericită, se angajează încă de pe băncile şcolii. Când eşti la început, n-ai niciun fel de experienţă, nu ştii ce te aşteaptă, iar în primul rând, cel care te angajează nu ştie la ce să se aştepte.

Angajarea oamenilor este o loterie, a spus Florin Stoian, fondator şi CEO, Milluu, o platformă de management al proprietăţilor. Acum un deceniu a fost unul dintre cei care a pus pe picioare aplicaţia Star Taxi, pe care a vândut-o ulterior, între timp mai făcând şi Yellow Menu.

O companie, când angajează pe cineva de la zero, nu are nimic de pierdut, doar un salariu de începător. Atunci când angajezi manageri, directori de top, CEO, în joc sunt mult mai multe lucruri, începând de la pachetul salarial până la viitorul companiei.

Recrutarea managerilor de top este una dintre principalele probleme cu care se confruntă antreprenorii români, dar şi multinaţionalele.

Companiile româneşti încă nu au acest exerciţiu de recrutare şi de aceea întâmpină probleme în formarea unui management independent, care să nu depindă de proprietarul companiei.

În multinaţionale procesul este mai strategic, cu o experienţă mai îndelungată şi mai obiectivă.

Cei de la HR, care primesc taskul de a angaja oameni, se uită în primul rând la CV, candidatul sau candidaţii să aibă note mari, să aibă diplome, să aibă cât mai multe cursuri de pregătire, să aibă cât mai multă experienţă. Şefii angajează mai degrabă pe bază de feeling şi mai puţin pe bază de CV.

La întrebarea adresată invitaţilor de la Viaţa ta e un business „Când angajezi pe cineva, la ce te uiţi prima dată? ", toţi spun că la atitudine. Dar cum poţi să descoperi atitudinea în 30 de minute sau într-o oră, cât durează un interviu? Când compania este mică, când echipele sunt mici, cineva cu atitudine, cu o energie pozitivă, iese în evidenţă. Dar când sunt organigrame mari, echipe mari, companii mari, „atitudinea" iese în evidenţă în ani, pentru că trebuie să spargă barierele inevitabile dintr-o companie mare. Acolo ies mai mult în evidenţă rezultatele financiare palpabile. Dar ce te faci dacă nu lucrezi în vânzări?
Companiile româneşti au crescut până la un anumit nivel, au avut rezultate remarcabile, dar totul a depins de proprietar şi de cercul lui apropiat, care în timp s-a obişnuit cu stilul de management al antreprenorului.

Problema se pune când trebuie să aducă pe altcineva, din altă parte, care devine un intrus în acea companie şi, bineînţeles, trebuie să facă faţă rezistenţei organizaţiei. Foarte puţini reuşesc să înfrunte cercul zero, format în timp de către antreprenor. Cineva poate să aibă o atitudine superepozitivă, dar nu va putea să spargă gaşca formată în jurul antreprenorului.

În multinaţionale, de multe ori se preferă aducerea unui manager din afară atunci când se pune problema unor schimbări sau unor restructurări, pentru că acesta nu vine cu acel bagaj intern de relaţii, care la un moment dat nu mai este un activ, ci un pasiv.

Fiecare dintre noi a beneficiat de un noroc la începutul carierei, la primul job, atunci când cineva a luat decizia unei angajări în câteva minute, doar pe baza unei simple conversaţii. Indiferent ce s-ar spune, nu poţi să-ţi dai seama de atitudine, într-un mod obiectiv, la început.

Deşi mulţi nu recunosc, cine te recrutează prima dată are cea mai importantă contribuţie într-o carieră. Pentru că ţi-a dat şansa să capeţi prima experienţă, să poţi să-ţi arăţi atitudinea.

Iar întrebarea din titlu rămâne valabilă.

Cristian Hostiuc