Trăim într-o dictatură a angajaţilor!

Postat la: 22.05.2023 |

Trăim într-o dictatură a angajaţilor!

Pentru că nu mai există forţă de muncă suficientă, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ, companiile, directorii, antreprenorii, fondatorii, patronii sunt prinşi într-un cerc vicios. Dacă dai afară un angajat, sigur nu mai sunt şapte la uşă care de-abia aşteaptă să-i ia locul, ci dimpotrivă.

Sorin Faur de la Academia de HR, un consultant în resurse umane cu peste 20 de ani de experienţă în România şi pe pieţele regionale, spune că acum, dacă un angajat îţi pleacă, indiferent de motiv, în cel mai bun caz îl poţi înlocui în şase luni şi cu un cost semnificativ.

În acest timp poziţia rămâne liberă şi fie alţii trebuie să o acopere, ceea ce înseamnă că se instalează o stare de nervozitate în echipă, fie pur şi simplu poţi să ai întreruperi în fluxul de producţie.

Aici nu vorbim de poziţii de entry-level. Noile generaţii vor să experimenteze, aşa că schimbarea unei companii de la un an la altul este ceva comun. Iar fiecare schimbare trebuie însoţită de un salariu mai mare.

Companiile, în special cele care au nevoie de personal calificat şi înalt calificat, nu mai ştiu ce beneficii să ofere angajaţilor, nu mai ştiu cum să le intre în graţii, nu mai ştiu cum să le întindă covorul roşu, este o luptă extrem de dură pentru creiere.

Răzvan Căzănescu, fondatorul sistemului de management TBF - The Basic Fundamental, care spune că a contribuit din spate la dezvoltarea unor afaceri cum ar fi lanţul de ochelari Lensa, care acum face senzaţie pe piaţă, susţine că trăim într-o dictatură a angajaţilor.

Angajaţii au ajuns să conducă companiile, nu antreprenorii, ceea ce este groaznic, este rău pentru business. Când se începe o afacere, motorul ei este fondatorul, antreprenorul, cel care are ideea şi vine cu primii bani.

Aceste companii merg înainte, se dezvoltă prin forţa şi determinarea antreprenorului, patronului. Angajaţii îl urmează sau nu, cred în el sau nu şi nu se pune problema contestării lui.

Dar pe măsură ce compania creşte iar antreprenorul are nevoie de tot mai mulţi angajaţi, rolurile încep să se schimbe, mai ales atunci când piaţa duce lipsă de angajaţi.

Aceşti angajaţi pot să fie un motor care trage compania alături de antreprenor, sau dimpotrivă, pot să fie o frână, în funcţie de situaţiile care apar. Pe măsură ce angajaţii îşi consolidează poziţia în companie, ei preiau puterea, mai ales prin atitudinea „nu se poate".

În ultimul an, pe fondul acestei pandemii, a apărut conceptul de quiet quitting, adică ideea că stai la birou, la muncă, fără să faci nimic, dar nici nu-ţi dai demisia. Angajaţii se ascund în spatele calculatorului, în spatele procedurilor, în spatele muncii remote, în spatele problemelor psihice care au apărut şi sunt invocate tot mai des - începând de la creşterea stresului, atacuri de panică, presiunea celor patru pereţi şi a peretelui alb de acasă.

Antreprenorul trebuie să fie foarte puternic şi determinat ca să treacă peste acest obstacol. Nefiind atât de mari, companiile încă nu au ajuns să se birocratizeze suficient, să aibă proceduri, să fie implementate reguli astfel încât antreprenorul să poată depăşi forţa nevăzută care se împotriveşte înaintării businessului.

De multe ori, mai ales în situaţiile actuale, când şomajul este zero, când nimeni nu stă la uşă să se angajeze, când legislaţia muncii susţine contractele de muncă pe perioadă nedeterminată, antreprenorul nu prea are ce face, este la mâna angajaţilor.

În ultimul an, pe fondul acestei pandemii, a apărut conceptul de quiet quitting, adică ideea că stai la birou, la muncă, fără să faci nimic, dar nici nu-ţi dai demisia. Angajaţii se ascund în spatele calculatorului, în spatele procedurilor, în spatele muncii remote, în spatele problemelor psihice care au apărut şi sunt invocate tot mai des - începând de la creşterea stresului, atacuri de panică, presiunea celor patru pereţi şi a peretelui alb de acasă.

Niciun angajator, niciun patron nu riscă acum să intre în război cu aceste situaţii, pentru că ar rămâne fără angajaţi, iar businessul s-ar prăbuşi. Pentru că ştiu ce putere au, angajaţii forţează limitele, forţează pauzele de cafea şi de ţigară, forţează „bârfa" companiei, şi în final forţează creşterile salariale.

Pentru patroni, care oricum nu sunt iubiţi deloc şi nici nu trebuie să fie iubiţi, aceste creşteri salariale trebuie să fie însoţite de ceva, de creşterea productivităţii muncii, de preluarea unor sarcini noi, de preluarea unor responsabilităţi mai mari, ceea ce nu prea se întâmplă.

Din ce în ce mai mulţi angajaţi nu vor să-şi asume responsabilităţi în cadrul companiilor, nu vor să fie şefi, nu vor să conducă alţi oameni, preferând să rupă uşa când se termină programul.

Nimeni nu vrea să moară pentru companie sau pentru un antreprenor atâta timp cât are pe masă o ofertă mai bună în orice moment. Am intrat într-un model social al muncii, iar capitalismul muncii se îndreaptă către un socialism corporatist.

Nu se spunea în comunism că angajaţii conduc? Acest concept a ajuns acum şi în capitalism. Comunismul, socialismul au căzut din motive economice pentru că nu mai făceau faţă capitalismului. Să vedem ce va urma acum.

Cristian Hostiuc

loading...
PUTETI CITI SI...

Trăim într-o dictatură a angajaţilor!

Postat la: 22.05.2023 |

0

Pentru că nu mai există forţă de muncă suficientă, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ, companiile, directorii, antreprenorii, fondatorii, patronii sunt prinşi într-un cerc vicios. Dacă dai afară un angajat, sigur nu mai sunt şapte la uşă care de-abia aşteaptă să-i ia locul, ci dimpotrivă.

Sorin Faur de la Academia de HR, un consultant în resurse umane cu peste 20 de ani de experienţă în România şi pe pieţele regionale, spune că acum, dacă un angajat îţi pleacă, indiferent de motiv, în cel mai bun caz îl poţi înlocui în şase luni şi cu un cost semnificativ.

În acest timp poziţia rămâne liberă şi fie alţii trebuie să o acopere, ceea ce înseamnă că se instalează o stare de nervozitate în echipă, fie pur şi simplu poţi să ai întreruperi în fluxul de producţie.

Aici nu vorbim de poziţii de entry-level. Noile generaţii vor să experimenteze, aşa că schimbarea unei companii de la un an la altul este ceva comun. Iar fiecare schimbare trebuie însoţită de un salariu mai mare.

Companiile, în special cele care au nevoie de personal calificat şi înalt calificat, nu mai ştiu ce beneficii să ofere angajaţilor, nu mai ştiu cum să le intre în graţii, nu mai ştiu cum să le întindă covorul roşu, este o luptă extrem de dură pentru creiere.

Răzvan Căzănescu, fondatorul sistemului de management TBF - The Basic Fundamental, care spune că a contribuit din spate la dezvoltarea unor afaceri cum ar fi lanţul de ochelari Lensa, care acum face senzaţie pe piaţă, susţine că trăim într-o dictatură a angajaţilor.

Angajaţii au ajuns să conducă companiile, nu antreprenorii, ceea ce este groaznic, este rău pentru business. Când se începe o afacere, motorul ei este fondatorul, antreprenorul, cel care are ideea şi vine cu primii bani.

Aceste companii merg înainte, se dezvoltă prin forţa şi determinarea antreprenorului, patronului. Angajaţii îl urmează sau nu, cred în el sau nu şi nu se pune problema contestării lui.

Dar pe măsură ce compania creşte iar antreprenorul are nevoie de tot mai mulţi angajaţi, rolurile încep să se schimbe, mai ales atunci când piaţa duce lipsă de angajaţi.

Aceşti angajaţi pot să fie un motor care trage compania alături de antreprenor, sau dimpotrivă, pot să fie o frână, în funcţie de situaţiile care apar. Pe măsură ce angajaţii îşi consolidează poziţia în companie, ei preiau puterea, mai ales prin atitudinea „nu se poate".

În ultimul an, pe fondul acestei pandemii, a apărut conceptul de quiet quitting, adică ideea că stai la birou, la muncă, fără să faci nimic, dar nici nu-ţi dai demisia. Angajaţii se ascund în spatele calculatorului, în spatele procedurilor, în spatele muncii remote, în spatele problemelor psihice care au apărut şi sunt invocate tot mai des - începând de la creşterea stresului, atacuri de panică, presiunea celor patru pereţi şi a peretelui alb de acasă.

Antreprenorul trebuie să fie foarte puternic şi determinat ca să treacă peste acest obstacol. Nefiind atât de mari, companiile încă nu au ajuns să se birocratizeze suficient, să aibă proceduri, să fie implementate reguli astfel încât antreprenorul să poată depăşi forţa nevăzută care se împotriveşte înaintării businessului.

De multe ori, mai ales în situaţiile actuale, când şomajul este zero, când nimeni nu stă la uşă să se angajeze, când legislaţia muncii susţine contractele de muncă pe perioadă nedeterminată, antreprenorul nu prea are ce face, este la mâna angajaţilor.

În ultimul an, pe fondul acestei pandemii, a apărut conceptul de quiet quitting, adică ideea că stai la birou, la muncă, fără să faci nimic, dar nici nu-ţi dai demisia. Angajaţii se ascund în spatele calculatorului, în spatele procedurilor, în spatele muncii remote, în spatele problemelor psihice care au apărut şi sunt invocate tot mai des - începând de la creşterea stresului, atacuri de panică, presiunea celor patru pereţi şi a peretelui alb de acasă.

Niciun angajator, niciun patron nu riscă acum să intre în război cu aceste situaţii, pentru că ar rămâne fără angajaţi, iar businessul s-ar prăbuşi. Pentru că ştiu ce putere au, angajaţii forţează limitele, forţează pauzele de cafea şi de ţigară, forţează „bârfa" companiei, şi în final forţează creşterile salariale.

Pentru patroni, care oricum nu sunt iubiţi deloc şi nici nu trebuie să fie iubiţi, aceste creşteri salariale trebuie să fie însoţite de ceva, de creşterea productivităţii muncii, de preluarea unor sarcini noi, de preluarea unor responsabilităţi mai mari, ceea ce nu prea se întâmplă.

Din ce în ce mai mulţi angajaţi nu vor să-şi asume responsabilităţi în cadrul companiilor, nu vor să fie şefi, nu vor să conducă alţi oameni, preferând să rupă uşa când se termină programul.

Nimeni nu vrea să moară pentru companie sau pentru un antreprenor atâta timp cât are pe masă o ofertă mai bună în orice moment. Am intrat într-un model social al muncii, iar capitalismul muncii se îndreaptă către un socialism corporatist.

Nu se spunea în comunism că angajaţii conduc? Acest concept a ajuns acum şi în capitalism. Comunismul, socialismul au căzut din motive economice pentru că nu mai făceau faţă capitalismului. Să vedem ce va urma acum.

Cristian Hostiuc

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE