Trădarea Securității

• Tweet

Istoricii Cristian Troncotă și Corvin Lupu propun un demers de-a dreptul fulminant într-o lucrare recentă intitulată „Prăbușirea mitului Securității". Sunt prezentate elemente inedite și scandaloase despre generalul Iulian Vlad și instituția Securității regimului comunist din România. Teza loviturii de stat, care se opune tezei revoluției din decembrie 1989 primește o cantitate uriașă și extrem de valoroasă de muniție grea. Dacă ceea ce probează acești istorici va fi omologat, se mai dărâmă un mit. Cel al democrației pe care ar traversa-o societatea românească. Prăbușirea mitului Securității conduce în mod ironic, dar și dramatic în același timp, la prăbușirea mitului democrației post-decembriste. De ce?

Explicația este implicită. Dacă Securitatea, care a trădat regimul comunist, este Securitatea care, în bună măsură, conduce astăzi statul român, atunci nici nu mai poate fi vorba și nu a fost vorba niciun moment de o democrație autentică. Ci doar de o caricatură de democrație. În care câinii au fost lăsați să latre în timp ce caravana a trecut nestingherită. Istoricii Cristian Troncotă și Corvin Lupu vin cu argumente și probe pertinente conform cărora vârfurile Securității dinainte de 1989 au fost continuatoarele activităților nefaste ale Securității din primii ani ai sistemului dictatorial, ai cărei arhitecți au fost agenți de încredere ai Moscovei, strămutați la București și a căror nume a fost schimbat pentru a lăsa impresia că aparțin națiunii române. Trădarea Securității la care se referă istoricii specializați în activitatea serviciilor secrete constă în faptul că, în frunte cu generalul Iulia Vlad, cei mai mulți oameni aflați la comanda Securității lui Ceaușescu erau de fapt agenți sovietici. Aceștia au acționat în decembrie 1989 la comandă, fiind susținuți și de armata din umbră a celor aproape 30 de mii de agenți de diversiune aduși în România sub formă de turiști, iar obiectivul a fost instaurarea din capul locului a unui regim marionetă al Moscovei.

Din această perspectivă, lucrarea prezintă extrem de multe detalii, unele absolut surprinzătoare, cum ar fi cele care îl privesc pe Andrei Pleșu și care demantelează această dependență de Moscova a capilor Securității din perioada premergătoare anului 1989.

Nu o spun istoricii, o spun eu de acestă dată. Dacă cei care au preluat din mâinile oamenilor Moscovei hățurile serviciilor secrete din România au fost tot oameni ai Moscovei, atunci ce altceva au fost regimurile politice de la București, care au fost susținute de aceste servicii secrete impregnate de ADN-ul Moscovei?

P.S.: Se vor întreba unii cum Dumnezeu ar putea fi noua Securitate, instruită parțial la Washington, la mâna rușilor, de vreme ce ne comportăm ca aliați de nădejde ai Statelor Unite? Un răspuns complet este un răspuns extrem de detaliat. Și de argumentat. Dar, în esență, le reamintesc că și Ceaușescu, împreună cu Securitatea, în aparență au virat spre Occident, făcând chiar un parteneriat cu Statele Unite, în timp ce în realitate erau la cheremul Moscovei. Cum a fost posibil atunci, e posibil și azi. Pe aceeași rețetă.

Sorin Rosca Stanescu