Taylor Swift, recrutată de Soros pentru a fi folosită de către Deep State!
Postat la: 16.02.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Mai mulți comentatori avizați, deci oameni bine informați, au sesizat "fenomenul Taylor Swift", dar nu pot deduce cine este personajul cu adevărat, lucru firesc pentru oameni dintr-o generație care nu poate sau nu dorește să țină pasul cu apariția pe bandă rulantă a noilor vedete publice.
Deoarece o studiez demult pe Taylor Swift, convingându-mă astfel că vedeta este un produs al Deep State-ului american, prezint azi esențialul despre ea, cu concluzia că Swift e un instrument folosit pentru manipularea în masă a tinerilor de azi, fiind pregătită să joace politic serios, nu doar în SUA, unde e limpede că se pregătește să o susțină pe viitoarea candidată Michelle Obama după plecarea lui Biden, dar și în Europa, unde deja a fost invitată de conducerea UE ca să influențeze prezența la vot în campania de europarlamentare din această primăvară.
Taylor Swift este vedeta cu cele mai multe premii și distincții primite în ultimii ani, cea mai faimoasă persoană din lume în acest moment. A devenit cunoscută în 2006, când avea 17 ani, lansând un album de muzică country, intrând brusc în topul primelor 10 cele mai populare cântărețe din lume, unde s-a menținut. Dar în 2020, totul s-a schimbat brusc. Deși muzica ei devenise banală și repetitivă, a început să fie promovată mai mult decât oricine altcineva, azi având palmaresul a 14 premii Grammy, plus alte peste 600 de premii câștigate, are 118 recorduri în Cartea Recordurilor Guinness, printre care și recordul pentru primul turneu muzical care a încasat peste un miliard de dolari (în 2023), respectiv deține titlul de prima femeie miliardară doar din încasări muzicale.
Taylor Sfiwt este cea mai ascultată artistă de pe platforma Spotify (melodiile ei au înregistrat peste 26 de miliarde de ascultări doar în anul 2023, mai mult decât toate melodiile clasice sau de jazz puse la un loc) și anul trecut a primit titlul de "Persoana Anului" din partea publicației Times, revistă care în mod tradițional oferă titlul doar unor șefi de stat sau lideri spirituali, adică unor personalități care au influențat istoria într-un mod decisiv, iar câștigători au fost de-a lungul istoriei Hitler, Stalin, Churchill, Khomeini, JFK, Martin Luther King, Papa Francisc, iar în ultimii ani Trump, Biden, Musk și Zelensky. Să marcăm deci că în 2023 nu au câștigat Putin, Xi Jinping, Tucker Carlson sau Sam Altman (fondatorul Chat GPT), ci domnișoara Taylor Swift, care a fost astfel primul artist și a șasea femeie din istorie care a primit distincția, a cincea femeie fiind activista Greta Thunberg la doar 16 ani, tot un produs artificial de succes, ce-a ajuns să fie arestată anul trecut.O să explic cât de faimoasă este Taylor în lume, printr-un exemplu concret.
Ca studentă în Marea Britanie în ultimii trei ani, eu nu am cunoscut nicio persoană care să nu știe de ea, chit că o simpatizează sau nu, și nu există cafenea, bar sau petrecere unde să nu se asculte piesele ei. O dată, citind într-o cafenea din Manchester, timp de două ore nu am putut auzi altceva în afară de melodiile ei, iar când l-am rugat pe chelner să pună altă muzică, acesta s-a supărat de-a dreptul și mi-a spus că el nu ascultă altceva. Datele statistice îl confirmă pe chelnerul din Manchester, spre exemplu turneul lui Swift din ultimul an a crescut economia americană cu 5 miliarde de dolari, bilete cumpărate cu sute de dolari epuizându-se în puține secunde de la intrarea pe piață, iar lideri mondiali precum Justin Trudeau al Canadei sau președintele Chile s-au rugat public de Taylor Swift să țină concerte în țările lor, intrând pe o listă de așteptare.
La începutul verii, exact în timpul campaniei parlamentarelor europene, Taylor Swift își va continua turneul în Europa, iar efectele economice deja se resimt în cele 18 orașe în care va concerta - hotelurile pentru perioada turneului sunt deja aproape pline, cererea crescând cu 2.000%. Vânzarea de merch (haine cu imaginea ei) i-a adus încasări de 200 de milioane de dolari, iar stocul este epuizat. Ca să pricepeți magnitudinea fenomenului, dar și latura aberantă, aflați că universități cu mare ștaif, precum Harvard sau Stanford, au incluse în programul de învățământ cursuri dedicate studierii muzicii lui Taylor Swift! Are în total 534 de milioane de urmăritori pe social media, și niciun cântăreț, artist, actor sau scriitor nu a mai ajuns vreodată la această performanță.
Nu există însă niciun motiv logic ce poate explica acest nivel de performanță organică, Taylor Swift are o voce bună, dar nu prea bună, este frumoasă, dar nu prea frumoasă, elegantă, dar nu prea elegantă, sexy, dar nu prea sexy, machiată, dar nu prea strident, etc. Taylor Swift și-a creat imaginea de "girl next door" (fata din vecini, de la colț), precum au făcut multe artiste înaintea ei, iar muzica ei chiar nu se distinge prin nimic față de toate celelalte vedete din showbiz-ul american. Și totuși, doar ea a ajuns pe niște culmi ale faimei incredibile.
Ca la o apăsare pe buton, absolut toate entitățile media occidentale postează zilnic orice știre posibilă cu ea, de la o poză simplă cu Taylor pe stradă, la un zvon despre unde ar fi mâncat la prânz, cum s-a îmbrăcat sau încălțat, orice știre ce o include pe Taylor Swift are acum garantat un număr de milioane de cititori. E o nebunie, dar ca fază complet ridicolă v-o relatez pe următoarea: cineva a postat o poză cu ea la masă, iar reporterii profesioniști, neidentificând bine brandul și ca să nu facă o gafă, au scris că Swift a fost văzută mâncând pui cu "ketchup și aparent sos ranch". Atât de populară a fost știrea încât Heinz, cel mai mare producător de sosuri din lume, a scos imediat pe piață un sos numit "ketchup și aparent sos ranch‘, produs ce-a înregistrat rapid vânzări record. Incredibil, nu?
Din vara trecută Taylor are și un nou iubit, pe numele său Travis Kelce, care fiind jucător de fotbal american a fost și el intens promovat în ultimii ani, cam pe modelul cântăreței dar neajungând la succesul ei, devenind după idila cu Swift, dintr-un sportiv cunoscut doar de fanii înflăcărați ai ligii americane, o vedetă mondială care a apărut la cele mai mari emisiuni de divertisment și comedie din SUA, totul peste noapte și doar din motivul că e iubitul divei. Kelce, înainte de a se cupla cu Swift, avea însă un pamares plăcut manipulatorilor, în pandemie el fiind purtătorul de mesaj al firmei vacciniste Pfizer din SUA, făcând reclamă la vaccinul anti-COVID, dar și promotorul Bud Light, berea americană care anul trecut a făcut furori cu reclama ce îl/o avea în prim plan pe un influencer transgender.
Azi Swift și Kelce formează cu siguranță cel mai în vogă cuplu al momentului, mult mai notorii decât omologii de-acum două decenii, Brad Pitt și Angelina Jolie, reuniți atunci sub numele public de Brangelina. Și două detalii semnificative, de când a devenit purtătorul de mesaj al Pfizer, echipa lui Travis Kelce, Kansas City Chiefs, a câștigat toate Super Bowl-urile, ultimul chiar duminica trecută, iar relația lui cu Taylor Swift crescut numărul de fane de fotbal american cu 53%.
Concluzia mea, în urma acestor detalii de carieră și viață despre Taylor Swift, este că ea a fost creată și este folosită de către Deep State-ul american exact ca un dispozitiv destinat manipulării în masă, adică un PSYOP (prescurtare în engleză a termenului operațiuni psihologice, ce au scopul de a influența percepțiile și atitudinile oamenilor). Influența ei incredibilă asupra oamenilor a devenit un atu extrem de valoros pentru orice candidat sau partid politic. În plus, datele individuale extrase despre miliardele ei de urmăritori, de la mărimea și culoarea tricoului sau pantofilor, la orele la care le place să asculte muzică, oferă exact "big data"-ul de care are nevoie un partid sau candidat pentru microtargeting-ul electoral (modul în care fiecare individ vede și percepe reclame personalizate pe internet).
Dar de ce a acceptat Taylor Swift să devină un pion de influențare a politicii? Aici, răspunsul este simplu. Până în 2018, Taylor nu a fost niciodată interesată de politică, ba chiar evita cât mai mult subiectul. Dar totul s-a schimbat când producătorul ei, care deținea drepturile de autor asupra cântecelor ei, a refuzat să i le vândă înapoi, apoi le-a cedat în mod spectaculos exact familiei Soros. După ce Swift i-a dat în judecată pe Soros și a făcut mare tam tam public, brusc ea nu a mai deschis subiectul, dar în schimb și-a primit drepturile de autor înapoi în mod miraculos, și subit a devenit interesată de politică. Concluzia vine de la sine, Swift a acceptat să joace rolul de marionetă folosită la influențarea maselor de consumatori, dar mai ales de votanți.
Dar Soros a fost viclean (specialitatea casei!), și nu i-a crescut notorietatea prea rapid după înțelegere, ci treptat. Și opiniile ei politice au fost definite în mod gradual: prima ei acțiune a fost implicarea în promovarea mișcării #metoo în 2018, devenind una dintre fețele fondatoare, printr-un proces de asalt sexual intentat contra unui DJ care a atins-o pe posterior la un eveniment. Apoi, tot în 2018, la alegerile locale a susținut doi candidați democrați(!) în statul ei natal, Tennessee, fiind prima dată când s-a implicat în politică, iar în 2020 l-a promovat în mod deschis pe Biden contra lui Trump, fiind prima dată în 14 de ani de faimă când a susținut un candidat prezidențial.
Acum patru ani, influența ei politică era încă doar testată, dar de atunci promovarea ei a crescut exponențial: într-un sondaj de opinie din octombrie 2023, 59% dintre americani s-au declarat fani Taylor Swift, deci gata să-i urmeze sfaturile. Acesta este un grad de aprobare chiar mai mare decât al lui Trump sau al oricui altcineva în SUA. Iar numărul fanilor i-a crescut simțitor din octombrie, deci nici nu vreau să îmi imaginez ce ne-ar spune sondajele astăzi. Alt detaliu ce confirmă teoria mea este că în septembrie 2023 Swift a postat pe instagram un mesaj prin care le recomandă tuturor americanilor să se înregistreze ca votanți, și chiar în ziua aceea s-au bulucit să se înscrie cca 26 000 de votanți tineri PE ORĂ! Niciodată în istorie nu s-au mai înregistrat la vot atât de mulți votanți tineri într-o singură zi!
Mai mult decât atât, sondajele recente ne spun că, dacă va susține public un candidat la momentul de față, peste 10 milioane de alegători americani o vor asculta. Asta e enorm în jocul electoral american, unde alegerile din diverse state în 2020 s-au decis la doar câteva zeci de mii de voturi. Baza ei de fani este formată majoritar din femei tinere, indecise, deci exact demografia compusă din cei care votează cel mai puțin în SUA și este cel mai ușor de influențat. Dintre fanii ei, 55% sunt democrați, 23% sunt republicani și 23% sunt independenți. Deci, deși e clar o democrată asumată, are mulți fani din celelalte categorii, care s-ar răzgândi doar de dragul ei.
În ultimul timp apar știri că Joe Biden se chinuie să primească susținerea lui Taylor Swift pentru alegeri, ba chiar și Trump s-a exprimat în această direcție zilele trecute, iar echipa de campanie a lui Biden vrea să-l trimită pe acesta la un concert de al ei. Treaba nu e simplă însă, comentatori avizați din SUA susțin că Taylor Swift este preparată că să o susțină pe Michelle Obama, din momentul în care Biden va fi retras. Electoratul ei este perfect pentru Michelle, vorbim despre tinere care nu sunt prea interesate de politică, dar pot fi atrase de către Taylor spre genul de giumbușlucuri electorale simpatice la care iau parte soții Obama. Uitați aici un videoclip cu Michelle Obama la o emisiune de succes din SUA, făcând flotări cu Ellen Degeneres, cea mai cunoscută lesbiană din lume.
Generația Z (tinerii născuți între 1995 și 2009), care e publicul preponderent al lui Swift, formează acum cea mai mare proporție de americani din SUA, întrecându-i pe Boomeri (născuți între 1945 și 1964), deci e foarte plauzibil ca, sub presiunea de tip Soros, cântăreața să fie obligată să-i influențeze pe tinerii americani să voteze contra lui Trump. Mai puțin de jumătate dintre tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani au votat în alegerile din 2020, deci este electoratul țintă necesar partidului democrat pentru a reuși performanța de a-l învinge pe Trump.
De asemenea, turneul mondial al lui Taylor Swift, care a început în SUA în 2023, are în plan să se întoarcă înapoi în SUA fix în octombrie, înainte de alegerile prezidențiale americane. Prea bine se potrivesc concertele cu datele alegerilor la care i-a fost cerut să intervină! Iar ea, ca o democrată ascultătoare ce va încerca să influențeze în mai-iunie și europarlamentarele din Europa, a început să îl critice pe Trump încă din 2020, spunând că el este responsabil pentru criza din SUA. Trump o vrea acum de partea lui, spunând că nu are cum Taylor Swift să îl susțină pe Biden atâta timp cât el a dat legea care le permite artiștilor americani să se îmbogățească atât de tare, nu pare însă că va avea succes având în vedere că drepturile de autor ale lui Taylor Swift aparțin încă, în mod escamotat, familiei Soros.
Problema este că Taylor Swift, despre care s-a susținut că ar putea candida ea însăși la prezidențiale (!), chiar va fi cea mai influentă persoană în campania din 2024, iar asta s-a întâmplat doar datorită mașinațiunilor Deep State din ultimii ani, iar ea pare pregătită să o susțină doar pe Michelle Obama. Oprah Winfrey, o vedetă de culoare celebră, dar a cărei popularitate nu se compară cu cea a lui Taylor Swift, a călătorit alături de Obama în campania din 2008, și studiile arată că ea i-a crescut numărul de alegători cu 1 milion. Momentan, dar tardiv, republicanii și-au dat seama de șmecheria sorosistă și au început să vorbească public despre mișcările din spatele lui Taylor, dar toată media mainstream încadrează această explicație ca fiind teorie conspiraționistă. De la Jimmy Kimmel și SNL la The Economist și CNN, toate emisiunile și toți reporterii mainstream din SUA, în afară de cei de la FOX News, ironizează idea că Taylor ar putea fi utilizată de către Deep State, deși tot ei raportează că Biden este disperat după susținerea ei.
Ca să concluzionăm, Deep State-ul, după ce a recrutat-o pe Taylor Swift prin mobilizarea familiei Soros, a testat-o cu alegerile din statul Tennessee în 2018, înainte să o pună în funcțiune pentru Biden în 2020, iar anul acesta probabil pentru Michelle Obama. Ea a acceptat pentru a-și salva drepturile de autor, dar există și ipoteza suplimentară că ea chiar este "spălată pe creier" de către media mainstream LGBTi-stă din SUA: un videoclip din 2018 o arată aproape plângând când discută despre motivele pentru care s-a implicat în politică, declarând că acum este o luptă dintre bine și rău, desigur cu democrații reprezentând binele și republicanii reprezentând răul. Notorietatea ei va fi folosită împotriva lui Trump, lucru confirmat de toate entitățile media liberalo-transumaniste, ce se chinuie să demonstreze că această ipoteză este una conspiraționistă. Metoda clasică a Deep State, ce-a fost folosită în pandemie și războiul ucrainean!
Daria Gușă
ULTIMA ORA
-
ANAF introduce o taxă pentru o nouă categorie de venituri obținute din lumile virtuale
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a publicat recent pe site-ul instituţiei "Broşura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din tranzacţionarea jetoanelor nefungibile (NFT, după termenul englezesc nonfungible token)", care aduce clarificări despre tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din vânzarea NFT-urilor.
-
Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, vine cu o ipoteză interesantă, după ce România a intrat în spațiul Schengen, la capătul a doi ani de umilințe din partea Austriei. Rareș Bogdan arată faptul că votul de la alegerile prezidențiale a fost alimentat puternic de frustrarea acumulată de cetățenii români, care s-au trădați de Europa.
-
Am intrat în spatiul Schengen si nu prea. Care sunt statele care au reintrodus controale la frontiere
In noiembrie Olanda a anuntat ca a reintrodus controalele la frontiere indiferent de acordurile tarilor Schengen. Mai inainte de asta, in primavara lui 2024, Austria anunta reintroducerea controlalelor la frontierele cu Cehia si Ungaria. Au mai reintrodus restrictii Germania si Italia, iar mai apoi Franta, Norvegia, Danemarca, Slovenia si Suedia.
-
La Nina aduce o inversiune termică de proporții: Lovesc fenomene extreme și va fi un ger de crapă pietrele
Fenomenul meteorologic La Nina va genera o inversiune termică de proporții și va aduce cu sine o răcire accentuată a vremii, dar și fenomene extreme. Spre deosebire de El Nino, care a caracterizat primăvara anului 2024, fenomenul La Nina se va manifesta în perioada decembrie 2024 - februarie 2025 și va aduce cu sine temperaturi extrem de scăzute.
-
Anunțul lui Orban, după ce a vorbit cu Putin
Budapesta a anunţat, după discuţia la telefon a premierului ungar Vikor Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin, că Kievul a respins o oferă de încetarea a ostilităţilor "de Crăciun" şi un schimb de prizonieri. În schimb, Ucraina neagă că a discutat cu premierul ungar despre un armistiţiu de sărbători.
-
Europa: Virusul poliomielitei a fost depistat în apă. Boala te paralizează în câteva ore!
Sistemele de monitorizare a apelor uzate din Germania, Spania și Polonia au detectat prezența virusului poliomielitei, o descoperire îngrijorătoare pentru Europa, care a fost declarată liberă de polio în 2002.
-
Pare sa fie adevarat: Baba Vanga prezice izbucnirea unui război de proporții în Europa în 2025
Anul 2025 va veni cu un război de proporții în Europa. Așa sună una din profețiile făcute de Baba Vanga pentru anul care stă să înceapă. Conform prezicătoarei, urmează decimarea populației de pe continent și schimbări care vor rescrie cursul istoriei.
-
Cine controlează țânțarii deține controlul asupra populației globului. Insecta ne poate decima in numai câțiva ani
Țânțarul este considerat cel mai periculos animal din lume, fiind responsabil pentru sute de mii de decese anual, chiar se poate ajunge in unele cazuri si la peste 2,5 milioane de decese anual. Deși animale precum rechinii sau urșii ocupă un loc important în percepția publică asupra pericolelor din natură, statisticile arată o realitate diferită.
-
Sfatul scandalos pe care i l-a dat un chatbot unui adolescent: ce i-a propus să le facă părinților săi a fost la un pas de crimă
Părinții a doi adolescenți din Texas au intentat proces companiei Character.AI, susținute de Google, acuzând faptul că boții, ce pot lua chipul unor personaje sau persoane reale, le-au abuzat copii, relatează presa americană.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Who are you Mr. Călin Georgescu?
- 2.Aveți senzația că cei de la Antena 3 sunt proști? Nu sunt!
- 3.Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
- 4.Demență la vârful NATO!
- 5.MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
- 6.OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
- 7.Scenariul atomic: va fi invalidat președintele ales Călin Georgescu după modelul Șoșoacă?
- 8.USR, Lasconi și minciuna progresului: cum curentul woke vă manipulează și vă distruge viețile
- 9.Partenerul nostru strategic a inventat un popor nou!
- 10.Recreația s-a terminat
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu