Suveraniștii vor să lanseze lebăda albă în viitoarea baltă electorală
Postat la: 27.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Blocul Suveranist Român a primit botezul în weekend. Șapte partide și-au unit destinul. Prin anunțul făcut de Eugen Orlando Teodorovici, la conferința de lansare a noului proiect politic sub deviza: „Uniţi pentru Naţiune," că "dacă va fi pe buletinul de vot în alegerile prezidențiale, e păcat ca suveraniștii să nu-l voteze," a produs avalanșă de știri.
Nu e prima oară când unul dintre cei mai remarcabili miniștri de finanțe și-a exprimat intenția de a candida la cea mai înaltă funcție în stat. De fapt, ăsta e și parcursul unui politician. Urci pe scenă nu doar pentru a fi văzut, ci și pentru a vedea mai bine lumea.
Evenimentul a fost pus pe reflectorul media, datorită, nu din cauza, unirii forțelor suveraniste, într-un pol cu mari șanse de a polariza facțiuni și formațiuni, numit din nefericire Bloc. În amintirea generațiilor noastre, încă mai reverberează Blocul Național Democratic al lui Petru Groza, care a furat ultimele alegeri libere din 1946.
Dar nu titulatura e importantă, ci aglutinarea unui conglomerat de forțe, disipate până mai ieri, într-o alianță care se adresează unui bazin larg al alegătorilor, sătui de eurocratism și globalism.
Prezent mai multe ore la reuniunea suveraniștilor, am remarcat, pe lângă discursurile coerente, bine argumentate și însuflețitoare ale Vioricăi Dăncilă și ale lui Eugen Orlando Teodorovici - îndelung aplaudate - semn că au trecut demult proba auditoriului, un viguros proiect de reformă constituțională, formulat, gândit și exprimat de avocatul Dan Chitic.
În esență, acesta propune un regim semiparlamentar, cu un președinte ales pentru un mandat de patru ani, cu puteri limitate și cu un legislativ mult mai responsabil.
În expunerea de motive, liderul suveranist Ninel Peia, cu experiență politică vastă, a explicat că prima republică a fost înființată de bolșevici, a doua de structurile euroatlantice și a venit vremea ca a treia să reprezinte suveranitatea poporului, în accepțiunea - dacă vreți - gaullistă.
În cazul în care suveraniștii ar obține puterea absolută, ideatic vorbind, atunci serviciile secrete ar fi demilitarizate, premierul ar fi numit din partidul care a câștigat alegerile, președintele ar avea puteri limitate. Acesta n-ar mai numi judecătorii la Curtea Constituțională a României, nu ar mai putea organiza referendumuri, nu s-ar mai bucura de drepturi depline. Ar fi doar o piesă pe table de șah, o tură, un pion, nu un rege.
Cea mai curajoasă propunere mi se pare ca procurorii să nu mai fie considerați magistrați, ci avocați ai statului. Să li se coboare aura de brațe înarmate ale hegemonului! Și, nu în ultimul rând, gestionarea de către români a rezervelor naturale, mai pe șleau o naționalizare.
Interesant e că în proiectul "A treia republică" se discută despre legea suveranității, respinsă chiar de unii lideri ai opoziției parlamentare, prin care s-ar interzice discriminarea pozitivă sau negativă ca urmare a acceptării sau refuzului unui tratament medical, exporturile de lemne, s-ar repatria rezerva de aur și s-ar anula dreptul serviciilor de informații de a se finanța din activități comerciale.
"N-am putea fi înfrânți, dacă rezistăm. Vrem o a treia republică, gândită de români pentru români," a anunțat, încă din deschiderea conferinței Ninel Peia, creatorul alianței. "România trebuie să fie în inimă, minte și suflet."
Înfiinţat cu două luni în urmă, Blocul Suveranist Român - BSR reuneşte partide complexe, avându-i în conducere pe Silviu Crăiescu de la Partidul Dreapta Republicană, Ninel Peia de la Partidul Neamul Românesc, Generalul Constantin Onişor de la Partidul Neamul Românesc, Dan Chitic de la Coaliţia pentru Naţiune, Florin Eremia de la Blocul Suveranist Român, Secretarul General Cosmin Vătafu de la Blocul Suveranist Român, Negre Tudor de la Partidul Reformator, Stelian Sima de la Partidul Uniunea Populară Social Creştină şi Mihai Cristian de la Partidul Patria.
Dacă ideea de bloc ne-a tulburat, am remarcat curajul liderilor noii alianțe suveraniste de a lansa în dezbatere publică idei cuibărite în mintea multor români, sătui de multinaționale și de avantajele primite de la statul român.
Prezența lui Eugen Orlando Teodorovici la Conferința "Uniți pentru națiune" a însuflețit asistența. Partidele de la putere n-au știut să se folosească de expertiza sa. Este singurul român care a fost președinte al ECOFIN, grup al miniștrilor de finanțe ai statelor membre UE, vicepreședinte al guvernatorilor BERD, președintele guvernatorilor BEI.
La G20, în Japonia, a făcut vocea Europei pe finanțe. Mulți gealați politic, care nu știu diferența dintre Consiliul European și Consiliul Europei, conduc azi România. Nu știu nici măcar de unde vine slănina - coborâtă cu grație din pod de către Marcel Ciolacu - și dată ucrainienilor pe nimic.
Prezența tonică a Vioricăi Dăncilă m-a făcut să remarc o mai veche zicere a mea - făcută în plin jihad declanșat împotriva sa: "va veni vremea când veți recunoaște că premierul atât de ostracizat a făcut numai bine pentru România." În mandatul său, nicio companie de stat nu a fost vândută. Ba mai mult, statul român a achiziționat societatea de gaz din Republica Moldova și a răscumpărat proprietatea asupra portului Mangalia. Ca să nu mai spunem de parteneriatele publice private, inițiate de domnia sa, cu mari puteri ale lumii, anulate de guvernarea iresponsabilă ce i-a succedat.
Pe firmamentul suveraniștilor s-a mai ridicat un nume. Acum depinde de liderii săi, dacă pot convinge românii. Printre cei prezenți în sală, am remarcat și persoane care nu pot aduna zece voturi. Mulți sufletiști, însă. Dar politica mare se face cu rațiune, nu cu sentimente.
Blocul Suveranist Român s-a lansat la apă. Rămânem la ideea că doar o alianță unită a suveraniștilor poate dărâma puterea osificiată a slugilor Bruxelles-ului și ale Washingtonului. AUR ce părere are? Mănușa e aruncată.
Când le-am profețit celor din sală despre lebăda neagră, pregătită de structurile străine în viitoarele alegeri din 2024, liderii BSR mi-au promis că vor aduce pe scenă lebăda albă. De unde o iau și cum o pregătesc, rămâne să așteptăm suverana ei prezență, în contrast cu lebăda neagră pregătită de hegemon.
Marius Ghilezan
-
A doua mare luptă pentru putere este legată de șefia SRI. Ce va decide axa Putin-Trump?
Zona Balcanilor nu-și dezminte renumele de „butoi cu pulbere". Ieri au avut loc proteste publice serioase in Serbi ...
-
O demonstrație simplă a faptului că uneori diploma de bacalaureat ar fi necesară
Pe 6 martie 2025, guvernul Ciolacu emite Ordonanța de Urgența nr 9/2025, prin care se prevede (cu modificarea unui artic ...
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
-
Răspund clar întrebării "de ce nu-l susțin pe Călin Georgescu": pentru că e SECURICI, MASON și MINCINOS!
Ieri am avut ocazia sa remarc, prin discuții cu mai mulți romani, sprijinul pe care-l are candidatul Calin Georgescu. Am ...
-
Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere
Confiscarea procesului electoral nu are nicio legatura cu apararea "valorilor" amenințate. Acestea sunt doar baliverne p ...
-
Trump a hotărât „să arunce in aer" sistemul comercial mondial!
Donald Trump a hotarat „sa arunce in aer" sistemul comercial mondial. El a generat si genereaza haos in plan globa ...
-
Clipa demnității tale - „Ridică-te, popor român!"
Timpurile grele de deznadejde și mai ales de cumplita ratacire pe care le traim astazi vor trece și ele, caci nimic din ...
-
Cronica unei morți politice anunțate. Victima nu știe, apropiații nu-i spun, susținătorii nu pricep. Suveranismul începe și se termină cu Călin Georgescu?
Astazi Gabriel Garcia Márquez ar fi împlinit 98 de ani și am gasit astfel nimerit sa parafrazez în ti ...
-
Stați liniștiți, nu pe Călin Georgescu susține Moscova
Ma îndoiesc ca SVR, agenția de spionaj a Rusiei, l-ar susține pe Calin Georgescu, odata ce scade progresiv î ...
-
America is Back!
Ar fi bine ca, înainte de a comenta, de a se poziționa, toți sfertodocții sa priceapa ca, din punctul de vedere al ...
-
Războaiele ascunse - Mineralele Ucrainei și marile jocuri de putere globale
Se întâmpla lucruri bizare în geopolitica, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelensk ...
-
Crin și-a asumat doctrina Statului Paralel ca program electoral!
"Cu mine președinte, CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Țarii) va avea atribuții asupra corupției!", afirma Crin î ...
-
E momentul să explic ce anume este soroșismul și de ce anti-soroșismul e folosit în exces de către mulți dintre "noii patrioți"!
Acum vreo 10 ani, daca vizitai Ungaria, puteai vedea în orașe sau pe marginea autostrazilor panouri uriașe cu figu ...
-
Frații Tate au fost eliberați în baza Acordului SOFA Suplimentar
SOFA Special este Acordul între România și SUA privind statutul forțelor SUA în România, semnat ...
-
Elena Lasconi intră într-un "carre de dame" cu Bolojan în coadă!
O știre foarte puternică, dar tratată necorespunzător, deși era un mare Breaking News, a apărut sâmbătă seara, dup ...
-
Procurorul Michiduță. De la uciderea Elodiei la asasinarea Democrației
Marius Iacob este un nume care nu există în rândul procurorilor profesioniști din România, cu vocație ...
-
Analiză despre prezidențiale după inculparea lui Georgescu: "Adio Democrație"!
Mai sunt două săptămâni până când prezidențiabilii își vor depune listele cu semnături de susțin ...
-
Conspirația globalistă a proștilor făcuți grămadă
Creștem și îngrășăm cea mai nevertebrată clasă politică din UE, cele mai luxoase, ineficiente și inutile servicii ...
-
Veți citi și vă veți îngrozi: Mandarină continuă să paradească familii și destine. În parteneriat cu Bolojan!
Paradeala lui Man pentru alde Bolojan (și ciracii săi liberali deputatul Cușca, prefectul Țiplea, viceprimarul Roman, s ...
-
Novus Ordo Trumporum
Noua ordine mondială este resetarea alianței dintre SUA și Rusia. Interesele lor comune sunt infinit mai câștigate ...
-
Ce se întâmplă în Germania
După 1949 Germania de vest (care în 1990 a înghițit-o pe cea de est) a fost o democrație stabilă, consolidat ...
-
Băncile dintre blocuri așezate față în față
Băncile dintre blocuri așazate față în față făceau parte din viața lor. Bunicii cartierului aici se adunau pest ...
-
Mai poate fi oprit Călin Georgescu?
Cu „lovitura de stat" din 6 decembrie 2024, cu lanțul de propagandă, de intoxicări, minciuni, decizii politice abe ...
-
Banda marii trădări naționale
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu