Suntem grav bolnavi
Postat la: 14.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
1. Mai întâi vreau să îmi cer scuze față de vizitatorii decenți ai acestei pagini, pentru a fi fost obligați să găsească aici ieri (duminică 13 mai) zeci de comentarii în limbaj suburban și violent. Lipsind de-a lungul zilei nu le-am putut șterge decât cu întârziere. Am lăsat doar câteva pentru ca să nu uităm cu cine avem de a face.
2. Reacția amplă față de textul meu intitulat "Comicăria tristă a rezistenților" dovedește că am atins un punct nevralgic. Îmi pare rău dacă a durut.
3. Presa a scris că i-am "atacat" pe demonstranții #rezist. Nu este adevărat. Nu i-am atacat. I-am descris. Așa îi văd eu. Modul în care au reacționat (înjurături ordinare, amenințări cu moartea, îndemnuri la agresiune fizică, jigniri la adresa celor care și-au exprimat acordul cu descrierea mea etc) a demonstrat că am dreptate.
4. Faptul că așa îi văd, nu înseamnă că nu îi înțeleg. Da, acești oameni (îi exceptez pe cei care s-au vândut) sunt produsul societății noastre. Sunt nefericiți sau nemulțumiți de viața lor în sensul cel mai larg, și își strigă nemulțumirea cum pot; așa cum noi ceilalți i-am învățat sau împins să o facă. Nu au găsit destulă înțelegere și dragoste la noi; nu au găsit destulă protecție la instituțiile statului. Să nu uităm asta.
5. A înțelege și a găsi explicații, nu înseamnă însă nici a scuza nici a accepta. Dar dacă nu accept, dacă lozincile, comportamentul și teoriile lor îmi repugnă și le resping, găsindu-le periculoase pentru națiunea noastră, aceasta nu înseamnă că nu îi iubesc ca pe niște frați rătăciți și nu trebuie să încerc a face tot ce se poate pentru recuperarea lor. Chiar dacă ei nu mă înțeleg pe mine eu îi înțeleg pe ei; chiar dacă ei nu mă iubesc pe mine eu îi iubesc pe ei, și sunt convins că nu ura, ci numai dragostea celorlalți îi poate vindeca de ură.
6. Eu am descris pădurea iar nu copacii. Așa cum în orice pădure există uscături, tot așa și în pădurile arse sau bolnave există și copaci sănătoși. I-aș întreba, dacă aș putea, pe aceștia dacă au citit expresiile camarazilor lor care și-au manifestat dezacordul cu mine și, în caz că le-au citit, dacă se simt bine în compania unora cu un asemenea limbaj. Îi asigur că nici la pușcărie nu se vorbește așa.
7. Este limpede că aceia cărora le-am pus oglinda în față au despre mine o părere simetrică aceleia pe care o am și eu despre ei. Din acest punct de vedere suntem chit. Aș fi dorit să îmi demonstreze că nu am dreptate sau măcar să spună clar de ce nu sunt de acord cu mine. Au preferat, dincolo de înjurături, să îmi ceară să tac. Nu îi deranjează, deci, ce gândesc, ci doar că spun ce gândesc. Eu nu le cer același lucru. Eu le solicit să spună ce gândesc în mod civilizat. În rest, va trebui să trăim fiecare cu părerea celuilalt despre el. Dacă ei nu pot, problema lor nu este cu mine, ci cu poporul român care nu poate accepta o ordine în care o minoritate violentă îi neagă libertatea de conștiință și libertatea de expresie, dreptul la demnitate, la respect, la solidaritate și la diversitate.
8. Dacă textul meu a părut prea dur, i-aș ruga pe cei supărați să îl trateze ca pe un "pamflet". Un pamflet cu mult mai elegant ca limbaj decât cele pe care simpatizanții, susținătorii și corezistentii lor mi le adresează mie și multor altora. Nu poți jigni și intimida cu lozinci și gesturi specifice "ciumei brune" pe toți cei care nu îți plac, pentru ca apoi să refuzi celorlalți nu doar posibilitatea de a proceda la fel, ci și dreptul de a-și exprima în termeni clari nemulțumirea. Nu poți cere moartea sau excluderea în alte feluri a bătrânilor, știrbilor, celor cu urinal în buzunare, decrețeilor, social democraților, penalilor, parlamentarilor, judecătorilor de la Curtea Constituțională, celor fără bacalaureat etc, iar apoi să protestezi când cineva îți spune că exact așa procedau, vorbeau și intimidau fasciștii. Aici nu este vorba de ofensă, ci despre recursul la istorie. Dacă uităm această istorie, riscăm ca ea să se repete.
9. Mai vreau să precizez că atacurile de ieri la adresa mea sunt inutile. Trebuie să fie clar tuturor că nu fac parte din nici un partid și nici nu intenționez să mă alătur vreunuia. Nu dețin nici o funcție publică și nici nu urmăresc să o obțin. Nu voi candida la nici o poziție aleasă și prin urmare nu am nevoie de votul și de simpatia nimănui. După cum s-a văzut nu pot fi intimidat. Nu mai îmi este frică nici de închisoare nici de moarte. Nu mă tem de cruce. Pamfletele grobiene și înjurăturile mă lasă rece. Dacă este posibil stau de vorbă cu oricine, ascult orice critică și sunt gata să îmi recunosc păcatele. Dacă este necesar, mă bat cu oricine și mă detonez cu oricine de gât pentru cauzele în care cred. Le mulțumesc inamicilor mei pentru a mă fi ajutat să ajung în această stare.
10. În încheiere, citez din memorie un text din romanul lui Lev Tolstoi, "Război și pace": "Toate marile idei ale omenirii sunt simple. O astfel de idee este aceea că atunci când cei răi se unesc între ei pentru a-și impune planurile lumii, cei buni trebuie să facă la fel. Este exact atât de simplu." Aviz celor care se consideră buni! Este nevoie de unirea și acțiunea lor căci societatea noastră este bolnavă și numai de la cei buni poate veni salvarea ei.
Adrian Severin
ULTIMA ORA
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește strămoșii și astfel schimbă cursul istoriei, ștergându-și propria existență. Rezolvarea paradoxului ar putea face posibilă călătoria în timp.
- Haos total în SUA, provocat de incendii: Joe Biden și-a anulat programul/ Toate evenimentele au fost sistate
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebare. Diana Șoșoacă a anunțat retragerea din viața publică din cauza amenințărilor la adresa ei și a copiilor ei din partea susținătorilor lui Călin Georgescu, așa că pe 8 ianuarie a plecat spre Venezuela, de unde a postat astăzi o fotografie cu mesajul „Refacem relațiile pierdute ale României și luptăm pentru PACE".
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung observă că amestecul Moscovei în alegerile din România este tot mai mult pus sub semnul întrebării. Ziarul analizează totodată lipsa de popularitate a guvernanților de la București, în mod special a președintelui Klaus Iohannis.
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizatori pentru motorul său de căutare, Bing.
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o localitate din judeţul Tulcea, au fost făcute publice.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu