Sunt huliganii huligani? Sunt extremiștii extremiști?
Postat la: 22.12.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Iată întrebări cărora, dacă nu li s-a dat ieri un răspuns, trebuie să li se dea azi. Am asistat cu toții, cei care am stat în fața micilor ecrane, la o explozie de violență. Și chiar de vandalism. La care au participat oameni dintre cei mai obișnuiți. Nu erau saltimbanci de la circ. Și nici cascadori și nici tineri antrenați în unități de cercetare-diversiune cei are au escaladat gardurile Parlamentului și au trecut apoi la săvârșirea unor violențe. Dar cine erau? Și cum au ajuns în această situație?
Erau oameni obișnuiți. Exasperați de multiplele gesturi de nesimțire cu care sunt tratați de către autorități. Cei mai mulți, porniți împotriva certificatului verde. Și a posibilității, anunțate de altfel de premier, de a forța mâna Parlamentului, printr-o asumare de răspundere pe această temă. Alți participanți la această demonstrație de protest violentă sunt concetățeni nemulțumiți de alte contraperformanțe sau rele performanțe ale Guvernului. Dar puteau ei sări gardul și pătrunde în incinta Parlamentului? Cum a fost posibil?
Extrem de interesante sunt două informații oficiale. Prima vine din direcția Jandarmeriei României. Reprezentanții acesteia au afirmat cu subiect și predicat că au stăpânit perfect lucrurile. Situația nu le-a scăpat niciun moment de sub control. Și atunci cum se explică faptul că oameni cât se poate de obișnuiți, neantrenați fizic, în niciun caz atleți, cascadori sau circari, au reușit să treacă cu atâta ușurință peste paza pe care instituția este obligată să o asigure? La mijloc este o minciună. Ceva profund necurat. Jurnalista de investigație Iosefina Pascal, care a fost prezentă la fața locului, crede că, în mod deliberat, pentru a participa la un act de provocare, jandarmii i-au lăsat pur și simplu pe cetățenii supărați pe Guvern și pe Parlament să depășească dispozitivele de pază. Și să comită, în entuziasmul generat de acest succes, acte de violență și de vandalism. Este posibil ca jurnalista să aibă dreptate. Dar în aceste condiții, mie cel puțin mi se pare clar că jandarmii nu au acționat în nume propriu. Jandarmeria a primit în acest scop o indicație de sus. De unde de sus? Mai sus este doar Ministerul de Interne. Iar și mai sus decât Ministerul de Interne este premierul. Și ultimul de sus este președintele Klaus Iohannis. Să fi urmărit aceștia provocarea discretă a unor grave incidente, pentru ca în baza lor să aibă motive să treacă la acte de represiune? Violența Guvernului împotriva violenței străzii?
Al doilea fapt relevant, care reiese și el tot din declarații oficiale, este că ministrul de Interne, Lucian Bode, a contestat faptul că, printre alte acte de vandalism, ar fi fost vandalizate și limuzine aparținând corpului diplomatic. Bode a insistat asupra faptului că așa ceva nu s-a întâmplat. Afirmațiile sale sunt contrazise de situația de pe teren. Cu certitudine a fost vandalizată o limuzină aparținând Ambasadei Statelor Unite la București. Și o altă purtând însemnele Ambasadei Japoniei. Aceeași Iosefina Pascal, care nu a sărit gardul și analizează evenimentele totuși din stradă, de la mare distanță, îi dă dreptate lui Bode. Și susține că nu ar fi fost vandalizate cele două limuzine. Iată însă că Ambasada Statelor Unite la București susține contrariul. Avocații de ocazie ai protestatarilor mai afirmă că cele două ambasade nici nu aveau ce căuta în Parlament. Este total fals. Reprezentanții acestor instituții fuseseră invitați oficial în comisii diferite ale Legislativului României. Până la urmă este prea puțin relevant faptul că au fost vandalizate limuzine ale Ambasadei. Orice act de vandalizare, produs în parcarea Parlamentului sau oriunde altundeva, este la fel de grav. Iar cei vinovați, chiar dacă au făcut-o momiți fiind, înșelați fiind de îndemnurile unor activiști politici sau ONG-iști autentici sau contrafăcuți, trebuie să plătească conform legii. Pentru faptul că au pătruns într-un spațiu interzis și au comis acolo acte de violență nu vor putea să se justifice în fața niciunui procuror sau judecător invocând tâmpeniile pe care le comit guvernanții. Scurt pe doi.
Cât îl privește pe George Simion, căruia văd că i se cere capul din stânga și din dreapta, și aici am un comentariu de făcut. Reprezentantul AUR nu e vinovat, decât în măsura în care se poate documenta că i-a îndemnat pe demonstranți la acte de violență. Dacă nu a făcut acest lucru, reprezentanții AUR nu pot fi de către nimeni și sub niciun motiv acuzați. Dar asta, de acum, este problema Justiției. În niciun caz a unei comisii parlamentare de anchetă solicitată de PNL. Asta este o mutare politică. Iar opinia publică are nevoie de o explicație juridică. Elaborată și formulată la rece.
Și un ultim detaliu. Mă număr printre cei care, senator fiind, am făcut toate demersurile care îmi erau mie accesibile pentru ca întreg spațiul verde din jurul clădirii Parlamentului României să fie deschis ca o uriașă grădină publică tuturor cetățenilor României. Parlamentul are ziduri suficient de groase și porți suficient de solide, pentru a putea fi protejat în cele mai bune condiții. Nu mai este nevoie de toate acele uriașe ziduri exterioare. Dar, din păcate, nu a existat voința politică pentru a recurge la o asemenea măsură. Iar zidul nu a căzut. Și cât timp zidul nu a căzut, pentru că leguitorii nu au vrut, el nu trebuie escaladat cu forța de către nimeni. Unde-i lege, nu-i tocmeală!
Sorin Rosca Stanescu
P.S.: În raport cu mizeria care s-a întâmplat ieri seara târziu, când a fost ridicată abuziv cu duba de către o echipă de polițiști jurnalista Iosefina Pascal, mă văd silit să fac un scurt comentariu. Gravul abuz e dovedit. Nu mai e necesară nicio investigație. Niciun timp de așteptare. Pe întregul lanț, toți cei care se fac vinovați trebuie sancționați astăzi, cu toată severitatea de către ministrul Lucian Bode. În caz contrar, rezultă fără echivoc că el e principalul vinovat. Și în această situație va trebui să demisioneze de îndată sau să fie demis. Dacă nu se întâmplă așa, cei care apară libertatea presei, cei care mai doresc ca ziariștii adevărați să-și poată face meseria, trebuie să înceapă să picheteze Ministerul de Interne.
-
Veșnicul trădător ViVi Ponta
Saptamana mare și luminata ne readuce aminte și de tradarea lui Isus Hristos de catre Iuda Iscarioteanul pentru 30 ...
-
Deci, pe cine executăm pe stadioane?
E mare indignare in țara ca a murit inca un narcoman notoriu, Rareș Ion, 20 de ani. S-a mers pana acolo incat un candida ...
-
Aceste vorbe din 1935 sînt ale lui Petre Tuțea, pe cînd avea 33 de ani
Statul roman actual nu apara bogatiile tarii si nu garanteaza munca natiunii. Nu, pentru ca nu e statul national al Roma ...
-
Rușii vor ajunge la gurile Dunării din cauza lui Iohannis și a lui Dragnea
A ieșit pe tv generalul Gheorghița Vlad, șeful Statului Major al Apararii, sa bage groaza in romanime de Paști, ca ajung ...
-
S-o lămurim: de fapt e vorba despre Nicușor Dan!
Antonescu a fost olimpic la istorie, ca a avut noroc de tata responsabil care a stat cu ochiul pe el, si cam atit. A ter ...
-
Umbra lui Trump pe malurile Prutului
SUA pare sa fi taiat Republica Moldova de pe lista prietenilor. Administrația Trump a impus Republicii Moldova taxe vama ...
-
Nu misoginism, dar ce feminism?!...
Traim intr-o lume in care femeile au fost convinse ca a fi „libere" inseamna sa se expuna, sa concureze cu barbați ...
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu