Sun Tzu a intrat deja în campanie electorală
Postat la: 24.10.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Campania electorală oficială încă nu a început, dar deja reprezentanţii partidelor au început răfuială politică. Nu sunt dezbateri televizate pe baza de proiecte sau strategii, ci doar acuze, jicniri şi ameninţării directe sau voalate.
Totul este un doar un circ ieftin, adică mult zgomot fără nimic. Însă, majoritatea liderilor politici de la noi încearcă să aplice în campania electorală câte ceva din strategia militară a generalului chinez Sun Tzu, dar niciunul dintre ei nu are habar de tehnica lăsată moştenire încă din secolul IV înainte de Hristos de părintele ştiinţei militare. Arta supremă a războiului a lui Sun Tzu constă în înfrângerea inamicului, prin înşelătorie, fără luptă, şi include următoarele 12 puncte bine definite care, în mare măsură, s-au aplicat și adaptat de 25 de ani la nivel naţional de către partide în campaniile electorale de la noi:
1. Discreditaţi tot ceea ce merge bine în ţara inamicului;
2. Implicaţi reprezentanţii claselor conducătoare ai ţării inamice în afaceri dubioase. Distrugeţi-le reputaţia şi, la momentul potrivit, supuneţi-i dispreţului propriilor concetăţeni;
3. Utilizaţi creaturile cele mai ticăloase şi mai abjecte;
4. Răspândiţi discordia şi conflictele între cetăţenii ţărilor ostile. Întărâtaţi-i pe tineri contra bătrânilor;
5. Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor. Discreditaţi-le luminătorii de conştiinţa;
6. Induceti în eroare inamicul, spre a-l conduce la temporizare şi neglijenţă, apoi avansaţi cu repeziciune;
7. Perturbaţi, prin orice mijloace, intendenţa, aprovizionarea şi funcţionarea armatei inamicului;
8. Slăbiţi voinţa luptătorilor inamici prin cântece şi melodii senzuale;
9. Daţi inamicului fete şi băieţi tineri pentru a-i lua minţile, dar şi jad şi mătase pentru a-i zgândări ambiţiile;
10. Fiţi generoşi în promisiuni şi recompense pentru informaţii;
11. Infiltraţi-vă peste tot spionii. Bazaţi-vă pe trădătorii care se găsesc în rândurile inamice;
12. Faceţi-l pe adversar să creadă că mai există o posibilitate de a se salva. Apoi, LOVIŢI !
Practic, ţelul final al stratragiei lui Sun Tzu este foarte clar: „Scopul vostru trebuie să fie preluarea intactă a tot ceea ce se află pe pământ. În acest fel trupele va vor rămâne odihnite, iar victoria va fi totală". Ca atare, pe 11 decembrie 2016 vom vedea care partid a pus mai bine în practică arta războiului lăsată moştenire de Sun Tzu.
Ion Teleanu
ULTIMA ORA
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă tehnica inovatoare creată de un specialist în neuroștiințe, care îți oferă instrumentele necesare pentru a controla furia, frica și anxietatea, ajutându-te să îți regăsești calmul într-un timp scurt.
-
Serurile criminale: FDA impune avertismente privind leziunile nervoase pentru 2 vaccinuri RSV
Food and Drug Administration (FDA) din SUA a dispus ca doi producători de vaccinuri împotriva virusului sincițial respirator (VSR) să includă pe etichetele produselor un avertisment privind un efect secundar potențial paralizant legat de afectarea nervilor.
-
De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
A ieșit la iveală faptul că Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, dorește să preia clubul Liverpool în schimbul a 4 miliarde de dolari, iar Gigi Becali a reacționat cu privire la această veste. În viziunea latifundiarului care dictează mersul lucrurilor la FCSB, venirea lui Musk în fotbal ar reprezenta un avantaj chiar și pentru roș-albaștri.
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de căutări pe Google despre ștergerea conturilor de Facebook, Instagram și Threads.
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grupului celor Șapte, au declarat vineri Kievul și Bruxellesul.
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. Suma cerută este aceeaşi -1.800 de lei. De aceea, acest tip de înşelăciune a primit şi numele de Schema 1800.
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu