Sub ce steag defilează Kovesi

• Tweet

Ar fi cu adevărat îngrozitor să aflăm că, în toți acești ani, dar și în continuare, zeița luptei anticorupție a defilat și urmează să defileze sub steag străin. Adică aflată în slujba nu a statului român, ci a altei puteri. Ar fi un caz de spionaj la cel mai înalt nivel. Și mai mult decât atât. Dacă așa ar sta lucrurile, ea ar fi o simplă verigă dintr-o rețea largă de complicități. Merită să ne punem cu toată deschiderea această întrebare, acum, când mai sunt doar câteva zile până când doamna Kovesi ar putea ajunge ditamai procurorul șef al Uniunii Europene.

Fosta șefă DNA, după cum s-a constatat în mod indubitabil de către reprezentanții celor mai autorizate instituții ale statului român, în frunte cu Curtea Constituțională, a încălcat flagrant, în repetate rânduri, Legea Fundamentală, precum și alte legi cu caracter organic și neorganic. Consecința a fost un lung șir de abuzuri, declanșate sau protejate de doamna Laura Codruța Kovesi, făcute în parteneriat cu alți demnitari ai statului român și care au avut drept consecință încălcarea grosolană a drepturilor și libertăților fundamentale ale unor compatrioți, mergându-se până la lipsirea ilegală a acestora de libertate. Tot o consecință a modului în care Kovesi și-a îndeplinit atribuțiile de manager DNA, este distrugerea sistematică și implacabilă a unor afaceri, aproape fără excepție cu capital autohton. Loviturile năprasnice aplicate sub pretextul luptei anticorupție unui număr imens de reprezentanți ai clasei politice, ai mediuli de afaceri, ai sindicatelor, oameni din învățământ și din presă și chiar slujitori ai bisericii, au creat în România un puternic climat de teamă. Pe acest fond, reprezentanți ai partenerilor noștri europeni au defilat practic, impunând acestei țări, după bunul plac, decizii politice și economice. Toate afirmațiile de mai sus sunt demonstrate statistic.

Dacă acesta este rezultatul și dacă la acest rezultat s-a ajuns prin încălcarea unor norme de drept și prin decizii de tip managerial, atunci, pe cale logică, putem ajunge la concluzia că nimc nu a fost întâmplător. Nu a fost întâmplătoare ascensiunea fulminantă și cu totul atipică a lui Kovesi, plantarea ei la vârful Direcției Naționale Anticorupție, protejarea cu obstinație a acesteia până în ultima clipă.

Dacă Laura Codruța Kovesi a săvârșit toate aceste fapte, pentru care în definitiv a și fost îndepărtată cât se poate de legal și de constituțional din fruntea instituției, dacă faptele i s-au consumat pe parcursul unei lungi perioade de timp și dacă, după toate cele întâmplate, ea urmează să fie promovată în cea mai înaltă poziție a noului Parchet European, atunci ne putem gândi desigur, avem tot dreptul, la ipoteza îngrozitoare în care, de fapt, acest personaj, cetățean român, nu și-a servit patria, ci a acționat sub steag străin. Bucurându-se, în această calitate, de susținere și de protecție din afara statului român, dar având în interior și complici de primă mărime.

Își poate cineva cu mintea sănătoasă imagina că, la nivelul Uniunii Europene, unde se confruntă economii și puteri statale colosale în comparație cu România, este posibil ca în mod natural, în finalul unei competiții pentru cea mai înaltă funcție în viitorul Parchet European, să rămână doar trei reprezentanți, firesc ai Germaniei și Franței și absolut straniu și spectaculos, iată, un reprezentant al României? Și nu orice fel de reprezentant. Ci fix persoana care, după ce s-a dovedit că a încălcat repetat Constituția țării sale și mai multe legi, pe care ar fi trebuit să le apere, a primit rând pe rând șuturi în fund de la cele mai importante instituții ale statului și, în final, a fost revocată, chiar printr-un decret al președintelui României. Cum să se afle România, o țară tratată ca aflându-se încă la periferia Europei, pentru ocuparea unui asemenea post, în competiție cu Germania și Franța și cum ar putea fi explicată vreodată desemnarea lui Kovesi ca șef al Parchetului European, ținând de cont de toate circumstanțele de mai sus, cărora le putem adăuga multe altele?

Dacă tragem linie și, încercând să fim cât se poate de obiectivi, ce vom constata până la urmă? Că, după atâția ani de teroare, de funcționare a unui stat polițienesc, represiv, de funcționare pe bani grei a acestei instituții a DNA, o instituție experimentată în România, rezultatul este dezastruos. Există vreo persoană cât de cât responsabilă care să afirme, cu sau fără argumente, că rezultatul acestei activități ar fi constat în scăderea spectaculoasă a corupției? Sau, mă rog, într-o diminuare, fie ea și nesemnificativă? O asemenea afirmație nu a fost făcută de nimeni și nici nu poate fi făcută. Și atunci, logic, nu este firesc să ne punem întrebarea ce alt obiectiv a avut de îndeplinit și a îndeplinit Laura Codruța Kovesi, altul decât lupta reală împotriva corupției și diminuarea acestui fenomen?

Dacă Laura Codruța Kovesi a funcțonat sub steag străin, dacă ea a lucrat pentru o altă putere statală decât cea românească, atunci este cât se poate de firească atât extragerea ei, cât și promovarea într-o funcție atât de înaltă, peste capul tuturor competitorilor. Menținându-ne în acest scenariu ipotetic, e interesant să reținem ideea că un procuror șef provenit din Germania sau din Franța, oricâte jocuri va face la nivelul Parchetului European în favoarea statului de origine, este cu neputință să acționeze dincolo de o anumită limită, telecomandat de la Berlin sau de la Paris. În schimb, Laura Codruța Kovesi, bine antrenată pe poligonul românesc, va răspunde fără tresărire și fără nici cea mai mică remușcare oricărui ordin al comanditarului.

În 19 februarie, ea urmează să fie audiată în Parlamentul European, în Comisiile LIBE și CONT iar, în 20 februarie, Consiliul își va da verdictul. Dacă iese Kovesi din pălărie, ei bine, atunci vom constata că axa Berlin-Paris a executat una dintre cele mai spectaculoase prestidigitații din ultimii ani, creându-și pentru viitor un instrument extrem de eficient pentru îngenuncherea la nevoie a demnitarilor oricărui stat membru. Cu cinism. Cu eficiență. Fără milă. Fără reguli. După model de import experimentat cu succes în România. Dar dacă va fi să fie așa, atunci ne-am putea gândi și la un scenariu mai șocant decât faptul că un șef al unei instutuții de forță, mai întâi a Parchetului General și apoi a DNA, a putut defila ani la rând sub un steag străin. Va fi momentul când va trebui să deschidem ochii mari și să vedem cum a funcționat un întreg lanț de complicități. Cum ar fi putut un personaj de o asemenea importanță să se afle ani la rând sub steag străin, fără a beneficia de complicitatea altor șefi de instituții? Care, în această ipoteză îngrozitoare, ar fi lucrat și ei sub steag străin. Cum ar fi de pildă tandemul Maior-Coldea, ca să dau doar un singur exemplu.

Sorin Rosca Stanescu