Striviți între FMI, UE și CCR
Postat la: 05.10.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

În esență, cam asta este situația românilor în acest moment. Fără doar și poate, ultimele guverne au fost complice la crearea unei situații care astăzi se dovedește fără ieșire. O stare de lucruri împotmolită la CCR. Deciziile instituției sunt într-o contradicție flagrantă cu deciziile UE. Iar FMI s-a aflat la București pentru a aprinde fitilul.
Guvernul de coaliție condus de Marcel Ciolacu este literalmente strivit. Are obligații ferme, asumate anterior atât față de populație, pe categorii de vârstă și pe categorii socioprofesionale, cât și sau mai ales de propriul activ de partid. Care în cele patru runde de alegeri trebuie să zbârnâie. Iar ca să zbârnâie trebuie stimulat. Pârghiile prin care se poate face acest lucru sunt însă contestate în totalitate de Comisia Europeană. O situație consemnată de altfel cu subiect și predicat, uneori chiar și cu exagerări, în PNRR, pe care de altfel l-au elaborat politicieni de la București.
Dacă angajamentele pe care ni le-am asumat nu vor fi îndeplinite în toți parametrii lor, riscăm să fim în continuare penalizați cu miliarde și miliarde de euro, cum de altfel s-a și întâmplat, sau chiar să nu mai primim niciun euro din Plan Național de Redresare și Reziliență, teoretic în valoare de circa 30 de miliarde de euro. Pe de altă parte, chiar și acolo unde pot fi operate modificări cu bisturiul în societatea românească, mă refer de pildă la interzicerea cumulului dintre pensii și salarii pentru cei care lucrează la stat, vine Curtea Constituțională, spune „halt" și așază Guvernul cu spatele la zid.
Strivit astfel de trei forțe, Comisia Europeană, CCR și agenții electorali ai viitoarelor patru runde de alegeri, Guvernul Ciolacu mai primește o lovitură de grație. Din partea Fondului Monetar Internațional. FMI face evaluări lunare asupra stării financiare a României. Birocrații de la FMI lucrează pur și simplu cu cifre. Nu cu sloganuri electorale. Nu cu lozinci. Nu cu angajamente față de diverse segmente nemulțumite ale populației. Lucrează la rece. Cu forța și precizia unui bisturiu. Chiar și atunci când, așa cum s-a întâmplat în multe state de pe planetă, experții FMI au greșit în estimările lor și au împins societățile în faliment. Evaluările FMI anuale sunt obligatorii. În principiu, și recomandările ar trebui să fie tot obligatorii. Altfel, întreaga tevatură nu ar avea niciun sens. Și ce a constatat FMI?
I-am auzit în consistente declarații de presă. În esență, măsurile adoptate până în prezent de către Guvern prin asumarea răspunderii sau prin alte acte normative din perspectiva FMI sunt insuficiente. Situația economică și financiară a României nu se poate redresa prin măsurile luate până în prezent conform calendarului convenit cu Comisia Europeană și promisiunilor asumate față de cetățeni.
Pe de altă parte, măsurile recomandate de către experții FMI sunt apreciate drept excesive de către Executiv și în consecință drept imposibil de adoptat. De unde rezultă că este cu neputință să ne înscriem în parametrii conveniți cu Comisia Europeană, chiar dacă CCR ar închide ochii și ar accepta o serie întreagă de măsuri, inclusiv cea care ar reduce substanțial veniturile uriașe, cumulate, ale reprezentanților acestei instituții. Cu spatele la zid fiind, Guvernul nu mai are altă posibilitate decât să cronometreze momentul până la care va fi executat ritualic în piața publică.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu