Strategia de înarmare. O vedem că nu e!

• Tweet

Apanaj al președintelui Klaus Iohannis, în calitate acestuia de comandant suprem, strategia de înarmare a României, parte a strategiei de siguranță națională, ar trebui să fie prezentată în mod transparent opiniei publice. Și să aibă obiective clare. Vizând, pe de-o parte, modernizarea Armatei Române, printr-o înarmare cu tehnică de luptă la cel mai înalt nivel, în al doilea rând, o politică inteligentă de dotare echilibrată a diverselor componente ale Armatei și, în al treilea rând, deplasarea planificată a centrului de greutate al industriei de război către industria autohtonă. Aceste ținte nu sunt atinse. Oare de ce?

Date furnizate recent de „Ziarul Financiar", în urma celor câtorva informații pe care acesta le-a putut obține de la Ministerul Apărării, demonstrează fără echioc că, din mai multe puncte de vedere, strategia noastră de înarmare este haotică. Ca de altfel și celelalte două componente la care m-am referit mai sus. În 2023, comparativ cu anii precedenți, bugetul Apărării se dublează practic, atingând cifra de 7,8 miliarde de euro anual. Jumătate din acești bani sunt destinați înzestrării. Cealaltă jumătate, salariilor și pensiilor. Înainte de decembrie 1989, exporturile României în materie de armament și muniție ne plasau în top zece la nivel global. Dacă nu mă înșel, ne aflam pe poziția a opta, dar am avut și perioade în care exporturile noastre erau atât de mari, încât ocupam uneori pozițiile șase și șapte. Eram deci exportatori neți. Acum, România este un importator net.

Ca să realizăm cât de precară a ajuns industria noastră de apărare, vă prezint o cifră oficială privind afacerile derulate de cele 23 de companii de profil în 2021. Doar 120 de milioane de euro. Culmea este că această cifră, în loc să înregistreze un trend crescător, înregistrează un trend descrescător, iar dacă o comparăm cu totalul investițiilor în înarmare, reprezintă pur și simplu o rușine pentru un stat cu importanța geostrategică pe care o are România, cu trecutul, cu experiența ei în materie de industrie militară. În loc să crească, industria militară se duce în picaj. Un semnal în această privință este chiar greva care a avut loc la Cugir, salariații reclamând că, după 20 de ani de muncă, au lefuri de doar 1.700 de lei. Dar haosul din industria de înarmare a României are și o altă origine decât dezinteresul guvernelor în a investi în acest sector și de a dirija unele dintre comenzile importante aici, pentru ca banii să rămână în țară. Este vorba despre un act normativ, la care m-am referit și cu alte ocazii, legea offset, care este încălcată în mod sistematic. Conform acestei legi, atunci când Ministerul Apărării face achiziții din străinătate, prin contract, vânzătorului trebuie să i se impună obligația de a investi suma încasată în economia românească. De preferință, în industria de apărare, inițiind astfel contracte de cooperare sau chiar societăți mixte. Ca acest lucru să se întâmple, tot în conformitate cu legislația română și străină, achizițiile trebuie să fie făcute de la fabricant, ceea ce exclude armamentul și echipamentul de mâna a doua. De tip second hand. Noi, cu obstinație, cu câteva excepții notabile, ne-am axat mai degrabă pe un fel de program rabla în materie de înzestrare militară.

Lipsa de viziune a celor care au datoria să elaboreze și să implementeze o strategie inteligentă de înarmare ar putea fi cel mai bine observată în ceea ce privește acoperirea pe domenii a nevoilor oștirii române. La parada de la 1 decembrie, am văzut cu toții și am fost mândri să vedem sistemele Patriot, Himars și blindatele Piranha 5. Nu am aflat însă nimic în ceea ce privește dotarea cu drone moderne, printr-o eventuală cooperare cu cele mai mari companii din domeniu, cum ar fi cea din Israel, sau despre dotarea cu cele patru corvete, a căror fabricare, în cooperare cu Franța, este blocată în instanță printr-o contestație de către olandezi. Și legislația din acest domeniu, care permite asemenea obstrucționări, în baza unor chichițe juridice, face parte din haosul la care mă refeream mai sus și ar trebui să constituie obiectul unei strategii de îmbunătățire rapidă a normelor în domeniu. La paradă, aeronavele militare nu au zburat, invocându-se vremea nefavorabilă. Atâta doar că, în războiul real și nu cel de paradă, aeronavele militare trebuie să se ridice de la sol și să-și facă datoria în orice condiții. Numai că flota noastră aeriană, până în prezent și în viitorul apropiat, este și va fi acoperită integral de aeronave second hand. Este tot un semn al haosului generalizat, caracteristică a unei strategii de înarmare prost concepută. Și repet - și închei - acesta este apanajul, dar și datoria președintelui CSAT. Care eșuează în acest domeniu, la fel cum a eșuat și proiectul de țară, altfel generos, „România educată".

Sorin Rosca Stanescu