Statul strivit sub propria greutate!

• Tweet

Statul român este obez. A crescut inimaginabil de mult în greutate. S-a îngrășat excesiv, simultan cu cele patru crize pe care le-a traversat. Obezitatea sa pleacă de la vârf. De la președinte. Iar apoi se propagă la nivel guvernamental. În schimb, românii sunt cei mai săraci din Europa. Totalul averilor, după cum demonstrează Petrișor Peiu, este sub valoarea Produsului Intern Brut. Cum se explică acest paradox?

Zilele trecute, opinia publică a rămas cu gura căscată descoperind în ce lux deșănțat își permite președintele Klaus Iohannis să călătorească. Ultimul voiaj, efectuat în Japonia, dovedește o nesimțire practic fără precendent în istorie. Un avion de lux cu 19 locuri închiriat pe bani grei, plătiți unei companii străine, în care însă nu au încăput nici premierul României, nici președintele Camerei Deputaților, care au fost nevoiți să facă drumul până la Tokyo într-un avion de linie Tarom. Cu această ocazie, reporterii de investigație au mai scormonit în antecedentele familiei Iohannis, descoperind un mare număr de deplasări de același fel, cele mai multe cu escale la Sibiu. Nu se știe în acest moment cu exactitate cât costă totul. Pentru că nu este vorba doar despre orele de zbor cu prețuri extrem de pipărate. Mai sunt și orele de staționare. Mai sunt și serviciile asigurate pe parcursul voiajului. Mai sunt multe, multe altele, în timp ce, pentru prima dată în istorie, românii stau cu orele la cozi, pentru a primi cutii cu ajutoare de la Uniunea Europeană. Conform Constituției, președintele României nu este deasupra statului. El poate fi controlat și ar trebui să fie controlat de către Parlament. Dar ce să vezi? Majoritatea parlamentară face la fel. Îngrașă până dincolo de orice limită cheltuielile statului.

Am preluat pe CorectNews o anchetă extrem de interesantă. Ea dezbate o temă care nu s-a aflat până acum sub lupa românilor. Obezitatea statului. Cum s-a îngrășat în acești ani statul român? Unele cifre - pentru că nu am cum să mă refer la toate - sunt de-a dreptul uluitoare. Aflăm astfel că avem un Guvern umflat cu peste 200 de secretari de stat - de patru ori mai mulți decât în 2010. De neimaginat! Dar cât se poate de real. Un secretar de stat este răsplătit lunar cu o leafă de 2.000 de euro. Dar pe lângă secretari de stat, care au rang de miniștri, funcționează alte și alte aparate de funcționari. Începând cu subsecretarii de stat. Continuând cu secretarii generali din ministere. Apoi cu secretarii generali adjuncți. Toți aceștia au limuzine cu șoferi. Costurile la nivelul statului sunt fabuloase. Și când stai să te gândești că, pentru a te cocoța în poziția de secretar de stat, ca să nu mai vorbim despre funcțiile subordonate, nu este nici măcar necesar să ai studii superioare sau să fii vreun expert în respectivul domeniu. Tot ceea ce este necesar e să te pui bine cu partidul. Niciodată până în prezent nu au existat atât de multe sinecuri.

Cum ar putea în aceste condiții majoritatea parlamentară, care a îndopat statul până când l-a umflat atât de mult, încât este pe cale să plesnească, să ia la puricat cheltuielile exorbitante, de-a dreptul nesimțite, ale lui Klaus Iohannis? Așa ceva este exclus. Vi-l puteți imagina pe Sorin Grindeanu ca, din poziția lui de vicepremier, să-l ia la întrebări pe președintele României? Este ministrul cu cei mai mulți secretari de stat. Doi la cabinetul său de vicepremier. Și șapte la Ministerul Transporturilor. Probabil că unul dintre ei, în echipă cu subsecretarul de stat, cu secretarul general și cu generalul secretar adjunct și cu mulți alții ar fi trebuit să demisioneze de câteva ore, de mână chiar cu Grindeanu, după gravul accident cu garniturile de tren de la Roșiori. În fruntea clasamentului acestor secretari de stat, după Transporturi, urmează Ministerul Mediului și Ministerul Fondurilor Europene. Apoi vin la rând celelalte ministere. De necrezut! Peste 200 de secretari de stat, într-o țară în care anul trecut au falimentat, conform statisticilor oficiale, mii și mii de firme. O țară literalmente decimată demografic. Rămânem tot mai puțini, dar ne conduc tot mai mulți. Așa cum ne conduc.

Sorin Rosca Stanescu