SRI, provocare fără precedent

• Tweet

Nu s-a mai întâmplat niciodată până acum. Comisia de control a activității SRI a solicitat, în premieră absolută, demiterea unui ofițer. Și nu a unui ofițer oarecare. Este vorba de generalul Dumitru Dumbravă, care mai mulți ani a condus Direcția Juridică a instituției, iar în prezent este secretar general. Interfața directorului SRI. Pentru acesta din urmă este o veritabiă provocare. Cum va reacționa?

Înainte de a răspunde la aceasă întrebare, să încercăm să rezolvăm o enigmă prealabilă. Cum se face că domnul Eduard Hellvig nu a anticipat această decizie a Comisiei, despre care de altfel s-a și vorbit anterior? Cum se face că nu a luat nicio măsură pentru a fi evitat acest scenariu fără precedent, care până la urmă reprezintă o umilință pentru instituția pe care o conduce? Despre generalul Dumitru Dumbravă se vorbise mult anterior, el intrând în epicentrul atenției opiniei publice la scurt timp după instalarea lui Hellvig la conducerea SRI când, într-un interviu, a făcut faimoasa afirmație legată de transformarea de căre instituția pe care o reprezintă a Justiției într-un "câmp tactic". Încă din acel moment, Eduard Hellvig avea obligația de a interveni. Și a intervenit. I-a lua apărarea lui Dumbravă. A încercat să-i motiveze afirmația. Cum? Invocând decizii ale CSAT precum și Strategia Națională de Apărare, documente conform cărora corupția devenea o amenințare la adresa siguranței naționale.

În consecință, Hellvig nu numai că nu a condamnat această practică a intervenției SRI în actul de Justiție, dar a și susținut-o, întărind pozițiile lui Dumbravă în baza unui argument fals. Și anume că CSAT, prin deciziile pe care le ia, ar fi o instituție care poate emite acte legislative. El a folosit de asemenea argumentul existenței unei Strategii Naționale de Apărare. Este advărat că CSAT, sub regimul Traian Băsescu, a elaborat în urmă cu mai mulți ani o asemenea strategie, în care și presa era enumerată printre factorii de risc pentru siguranța națională. Dar la fel de adevărat este că respectiva strategie, în urma scandalului public pe care l-a generat, nu a fost supusă niciodată aprobării Parlamentului. Ea a fost implementată în mod ilegal.

Tocmai fiindcă a susținut și a încercat să argumenteze pozițiile lui Dumbravă, domnul Hellvig, în necunoștință de cauză la acea dată, a contribuit la perpetuarea unor practici de care nu se făcea responsabil doar șeful de atunci a secției juridice. Intervenția de tip invaziv a SRI în domeniul Justiției, care a însemnat supravegherea judecătorilor, influențarea deciziilor acestora în sensul dorit de SRI și sancționarea celor care nu se conformau, a continuat și sub mandatul lui Hellvig până când, în acest an, Curtea Constituțională a României a trasat, prin decizii consecutive, o linie roșie peste care SRI nu mai putea să treacă sub nicio formă, încercând astfel să apere independența Justiției. Abia atunci domnul Hellvig a înțeles cum stau lucrurile și presupun că a decis ca SRI să se retragă din faimosul "câmp tactic".

Pentru că discuțiile legate de Dumbravă au continuat să rămână o preocupare a opiniei publice, directorul SRI a mai făcut un pas, mutându-l pe acesta de la șefia direcției juridice a SRI și numindu-l secretar general. O eroare extrem de gravă. Pentru că funcția de secretar general înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, decât plasarea generalului Dumbravă chiar în epicentrul instituției, el devenind un filtru pentru toate informațile sensibile destinate să ajungă la directorul SRI. Dintr-o anumită perpectivă, funcția de secretar general este chiar mai importantă decât funcția de șef al unui serviciu, fie el și juridic. Rând pe rând, în ultima vreme au fost denunțate practici scandaloase ale unor ofițeri SRI, care au distorsionat grav atât actul de urmărire penală cât și actul de Justiție. Disputa pe aceast temă nu avea cum să înceteze până când faptele asemenea devoalate nu erau denunțate într-o manieră care să confere singuranța că așa ceva nu se va mai întâmpla în viitor. Prin urmare, presiunea a crescut.

Eduard Hellvig a avut o șansă de a lua măsuri și de a opri această avalanșă de critici la adresa serviciului pe care-l conduce. Cea mai la îndemână dintre aceste măsuri era eliberarea din funcție, prin trecerea în rezervă a generalului Dumitru Dumbravă. Fiindcă nu s-a întâmplat acest lucru, s-a ajuns în situația prezentă.
În acest moment, Hellvig trebuie să decidă dacă îl menține pe Dumbravă în SRI în ciuda solicitării Parlamentului sau dacă intră într-un curs de coliziune cu puterea legislativă, menținându-l. Dacă nu cedează, situația politică din România se va tensiona și mai mult, iar SRI ar putea deveni un paratrăsnet. Dacă cedează, se crează un precedent. Va fi posibil ca și altă dată parlamentarii să poată interveni în politica de cadre a SRI. Dintr-o anumită perpectivă, se deschide chiar o cutie a Pandorei. În sensul că dacă este evident că nu doar Dumitru Dumbravă a tratat Justiția ca pe un câmp tactic, ci un cerc mult mai larg de ofițeri SRI, care a acționat nu doar în București, ci și în celalalte localități ale țării, atunci se impun și alte exmatriculări din instituție.
Este interesant de urmărit ce va face Eduard Hellvig după ce a pierdut în prima rundă.

Sorin Rosca Stanescu