Sinuciderea politică a domnului Liviu Dragnea
Postat la: 10.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Episodul Șerban Nicolae marchează un moment de ruptură în fulminanta carieră politică a lui Liviu Dragnea. După alegerile legislative din 2016, acest personaj politic, ales, pentru prima dată în istoria recentă, în unanimitate, de către totalitatea membrilor celei mai puternice formațiuni, în calitate de președinte, a parcurs o evoluție zbuciumată. Marcată de imposibilitatea, stabilită printr-o lege, de a își asuma funcția de prim-ministru. Din acel moment, pentru Liviu Dragnea a început declinul. Care, astăzi, este mai mult decât vizibil. Și poate fi perceput drept o prăbușire politică.
Procesul prin care Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare cu suspendare este, pentru orice persoană cât de cât obiectivă, un proces politic. Politică sau nu, respectiva sentință penală îl împiedică să preia funcția de premier după victoria în alegeri și îl împinge, într-un interval relativ scurt de timp, într-o veritabilă criză. Asumându-și, într-un mod nemaiîntâlnit până în prezent - repet, prin unanimitatea nu a unui congres, ci a tuturor membrilor cotizanți -, președinția partidului și cu alegerile legislative câștigate, Liviu Dragnea este primul lider în situația de a nu putea prelua, în nume propriu, și conducerea Guvernului. În condițiile în care a fost vioara întâi în opera de elaborare și susținere a programului de guvernare, program câștigător în alegeri, Dragnea se vede astfel pus în situația de a plasa, la Palatul Victoria, o dronă, cu ajutorul căreia să poată conduce executivul. A încercat cu Sevil Shhaideh. Nu a reușit. Apoi, în aplauzele Cotroceniului și ale opoziției, l-a instalat prim-ministru pe Sorin Grindeanu.
Cine este Sorin Grindeanu? Un lider politic relativ tânăr, un produs al școlii lui Ilie Sârbu și al organizației PSD Timișoara, pe care acesta a condus-o cu o mână de fier, în mod direct sau indirect, adică prin delegare, până când tânăra speranță promovată de acesta, Sorin Grindeanu, l-a aruncat cu cinism peste bord.
Astăzi, Sorin Grindeanu, instalat ferm ca prim-ministru al României, dispune de o camarilă proprie, de un număr din ce în ce mai mare de susținători personali, de yesmeni care îi suflă în pânze și de o putere din ce în ce mai vizibilă, inclusiv în interiorul PSD, putere care îl distanțează de Liviu Dragnea. Realitatea este că Dragnea a scăpat din mână, în bună măsură, hățurile executivului. I-ar mai rămâne însă legislativul. În calitate de președinte PSD, dar și de președinte al Camerei Deputaților, al treilea om în stat, dispunând în bună măsură și de o influență uriașă în Senat prin intermediul parteneriatului cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care conduce camera superioară a Parlamentului, ar avea posibilitatea să fie unicul dirijor al concertului legislativ.
Dar exercitarea puterii legislative presupune abilitate și coerență. La fel cum partidul, cel mai mare partid al României, PSD, nu poate fi condus ca un SRL, nici Parlamentul nu se poate conforma regulilor impuse de către fostul președinte al organizației de Teleorman. Parlamentul este o instituție sofisticată, chiar mai sofisticată decât partidul, fie și numai dacă ne gândim la faptul că votul aleșilor poporului nu este unul de natură imperativă. Constituțional, el nu poate fi impus în niciun fel de la centru. Și în ciuda unei necesare discipline de partid sau a coerenței și consecvenței impuse de politica legislativă a formațiunii majoritare, niciun parlamentar nu poate fi constrâns să adopte o anumită conduită. Cu atât mai mult cu cât, în partid, bâlbâiala în legătură cu legea grațierii este maximă. Realitatea este că PSD nici nu s-a străduit și nici nu a reușit să adopte o strategie privind grațierea. Totul a început cu stângul, printr-o inițiativă a partidului pusă în aplicare de Guvernul Grindeanu, abia instalat, și atât de incoerentă în conținutul ei, încât până și promotorii au răsuflat ușurați atunci când executivul a renunțat la proiect și l-a împins în Parlament, pentru a fi asasinat și apoi resuscitat.
În condițiile în care PSD, sub conducerea lui Liviu Dragnea, nu a adoptat nicio decizie în acest sens, în condițiile în care legea grațierii nu există în programul de guvernare și nici nu a completat vreodată acest program, acționând după cum bate vântul, Liviu Dragnea a decis să joace duplicitar. L-a împins sau l-a lăsat la înaintare pe senatorul Șerban Nicolae, șeful Comisiei juridice a camerei suprioare, acesta a adoptat anumite inițiative legislative, dar, în scurt timp, președintele PSD a cedat primelor presiuni. Și nu numai că a cedat. Și nu numai că nu i-a asigurat spatele unuia dintre cei mai importanți jucători pe care îi are. Dar l-a lăsat și în ofsaid pe Șerban Nicolae. Și pentru a-și duce până la capăt jocul duplicitar, a enunțat un neadevăr flagrant, și anume faptul că acesta ar fi acționat împotriva unei decizii luată de partid - decizie inexistentă - și, ca atare, trebuie sancționat. În locul acestuia, la Comisia juridică, urmează să fie numit un om de paie. Este soluția pe care a găsit-o Dragnea în tentativa sa de a nu pierde hățurile și în Parlament, la fel cum s-a întâmplat în Guvern.
Numai că situația este total diferită. În Guvern, Sorin Grindeanu joacă deseori că un independent, după cum îl tăie capul, căutându-și și găsind o susținere internă din ce în ce mai consistentă și crescând treptat, în mod inteligent și abil, nivelul de coerență al camarilei, în timp ce dincoace, la Parlament, Șerban Nicolae nu s-a comportat nicio secundă nici ca un disident și nici ca un jucător pe cale de a-și constitui o echipă proprie, de natură să îi opună o rezistență lui Liviu Dragnea. Pe cât de slab este, din aceast perspectivă, Șerban Nicolae, care nu dispune de niciun fel de arsenal pentru a i se împotrivi lui Dragnea, pe atât de puternică este poziția sa sub aspect etic și moral. Lovind în Șerban Nicolae, Liviu Dragnea lovește în propriul partid, îl vulnerabilizează și, în final, se vulnerabilizează pe sine. Este debutul unui act suicidal sub aspect politic.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă tehnica inovatoare creată de un specialist în neuroștiințe, care îți oferă instrumentele necesare pentru a controla furia, frica și anxietatea, ajutându-te să îți regăsești calmul într-un timp scurt.
-
Serurile criminale: FDA impune avertismente privind leziunile nervoase pentru 2 vaccinuri RSV
Food and Drug Administration (FDA) din SUA a dispus ca doi producători de vaccinuri împotriva virusului sincițial respirator (VSR) să includă pe etichetele produselor un avertisment privind un efect secundar potențial paralizant legat de afectarea nervilor.
-
De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
A ieșit la iveală faptul că Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, dorește să preia clubul Liverpool în schimbul a 4 miliarde de dolari, iar Gigi Becali a reacționat cu privire la această veste. În viziunea latifundiarului care dictează mersul lucrurilor la FCSB, venirea lui Musk în fotbal ar reprezenta un avantaj chiar și pentru roș-albaștri.
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de căutări pe Google despre ștergerea conturilor de Facebook, Instagram și Threads.
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grupului celor Șapte, au declarat vineri Kievul și Bruxellesul.
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. Suma cerută este aceeaşi -1.800 de lei. De aceea, acest tip de înşelăciune a primit şi numele de Schema 1800.
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu