Scrisori pe timp de ciuma

• Tweet

Departe de tara am primit stiri personale si nu doar comunicate alarmiste sau informatii politice gratie «scrisorilor» unui prieten, Octavian Hoandra. Regaseam astfel dispozitivul «epistolar» ce a facut celebritatea Doamnei de Sévigné care isi informa fiica prin lungi misive despre viata pariziana, agitatia si comploturuile ei dezinvolte, pasiunile sau petrecerile ce-i punctau zilele.

Informatiile aveau un ton personal si nicicum oficial asemeni textelor prietenului de la Cluj care evoca amicitii vechi sau petreceri discrete, dar ilicite, conversatii, sentimente. Panica generala ramînea prezenta, se facea simtita dar, in acest context, mai pasionante imi apareau episodurile microscopice relatate, virgule subtile inscrise in fluviul spaimei comune. Si astfel recunosteam o atmosfera generala ca fond pe care se exersau actele concrete, zilnice ale unui intelectual cu resedinta fortata. Nu din motive politice, ci endemice... fara vina nici justificare! Virusul acesta a reinviat «comunismul» si practicile lui: suspiciune, delatiune, inchidere de frontiere sau cozi la moluri! Insa mai grav, virusul a fost lipsit de semnatura si fara de partid! Virus anonim! Si din izolarea pe care a determinat-o mi-au parvenit marturiile lui Tavi!

Ele mi-au evocat un alt dispozitiv epistolar, cel propriu Doamnei de Staël care a scris Despre Germania furnizind si ea o panorama culturala din perpsectiva unui subiect emancipat cum era ea insasi, dar lipsit de veleitati antropologice sau etnografice. Cit de sensibile si vii pot fi asemenea observatii unde generalul si particularul se confunda, se inmanuncheaza, si totodata conserva seductia distantei... Tavi scria, la rindul sau, un mic tratat fragmentar Despre Romania de care, astfel, ma regaseam apropiat, informat si, implicit, mai putin strain. Aceste scrisori mi-au permis sa ramîn in intimitatea tarii pe care o frecventam asiduu in ultimii ani si de care, gratie lor, nu ma indepartam!

Totul in aceste scrisori mi se parea contrar Scrisorilor persane ale lui Montesquieu. Acolo totul era bazat pe surpriza si deruta, pe mirare si dezorientare, aici, dimpotriva, ma conforta proximitatea, idenificarea locurilor, a pietelor, a oamenilor, a gesturilor. Scrisori de apartenenta la un spatiu si o cultura. De ceea m-au consolat pe timp de risc de instrainare...

Pe vremuri, in anii 50 Emil Cioran a trimis o scrisoare lui Constantin Noica, scrisoare ce a avut urmari dramatice pentru el si cei care au avut sansa de a o citi! O scrisoare care a pecetluit o parte din viata lor! Un alt prieten, de mult disparut, Teodor Enescu mi-a povestit cîta satsifacie i-a procurat lectura scrisorii si cite consecinte apoi a avut. Ciuma politica era totusi mai severa decita cea endemica. Caci, fara riscuri imediate, am citit aceste pagini de Jurnal asimilate unor scrisori trimise de un prieten care, astfel, mi s-a adresat direct si totodata m-a integrat intr-o comunitate de prieteni pe care i-am regasit sau cunoscut. O terapie comun impartasita. Recitindu-le azi îi multumesc prietenului «de departe» care mi-a fost «aproape».

George Banu

Nota redactiei - Postfata la cartea "Jurnal de pandemie", scrisa de Octavian Hoandra si publicata in fragmente in Ziuanews, care va aparea in curand la Editura "Scoala ardeleana" din Cluj.