Scrisoare in atentia domnului ministru Claudiu Nasui

• Tweet

Supun atentiei domnului ministru Claudiu Nasui o problema pe care am semnalat-o public cu mult timp in urma, dar care nu s-a bucurat de atentia decidentilor politici la acea data.

M-a bucurat ca ultimele zile au marcat interesul subit al unor analisti pentru aceasta problema ce pare a fi fost in sfarsit descoperita de catre domniile lor dar mai ales, aparitia la un post tv a domnului Chiritoiu, presedintele inofensivului Consiliu al Concurentei care, intr-o maniera de copy-paste si-a adjudecat ideile articolului meu, mai sus citat.

Descoperite sau preluate, ideile devin importante atunci cand sunt acceptate si sustinute de mai multe capete, ceea ce imi da sentimentul ca nu am gresit si ca pot considera ca fiind necesar un efort de a o repune in atentia celor care decid, cu speranta ca va deveni un obiectiv al agendei politicii economice.

Supun aceasta problema in atentia domnului ministru al economiei Claudiu Nasui pentru ca am incredere in capacitatea si discernamantul domniei sale de a sesiza balansul masurilor economice intre efecte benefice si efecte perverse. Domnul ministru este un economist tanar cu o solida pregatire economica care are acum oportunitatea de a transpune aceasta pregatire teoretica in politica economica reala, fiind in varful piramidei deciziei economice romanesti.

Actuala guvernare reia tema investitiilor insistand pe importanta infrastructurii. De altfel, aceasta insistenta a fost declarata chiar de catre domnul prim ministru Vasile Citu care declara ca "bugetul 2021 este construit in jurul investitiilor "dar, dupa parerea mea, asa dupa cum apar actualmente politicile noastre investitionale exista posibilitatea reala dar si paradoxala ca efectul unor investitii, chiar importante, sa aiba, atat pe termen scurt, cat si mediu, mai multe efecte negative decat pozitive.

1. Efectele programului investitional asupra contului curent, cu deosebire asupra deficitului comercial. In ultimii treizeci de ani, structura economiei romanesti a devenit din ce in ce mai mult de tip manufacturier si de subantrepriza. Aceasta inseamna ca s-a redus simtitor capacitatea economiei romanesti de a sustine oferta de materii, materiale si utilaje pe piata interna a investitiilor.

Concluzia este ca: programul investitional este actualmente majoritar sustinut prin import cu consecinte asupra deficitului comercial. De exemplu, accentul pus de actualul guvern asupra investitiilor in infrastructura ridica presiunea pe import deoarece cea mai importanta materie prima a acestui tip de investitie: bitumul, se importa in proportie de cca 70% desi inainte de 1990, Romania era mare exportator al acestui produs rezultat din rafinarea petrolului.

In ciuda faptului ca, in Romania, exista un producator de bitum rutier (doar unul) Rafinaria Vega Ploiesti, care realizeaza un produs de calitate superioara, dar mai scump, piata este dominata de materiale importate, de o calitate inferioara, dar mai ieftine. Astfel, potrivit unei situatii a INS, in 2019, Romania a importat aproape 510.000 de tone de bitum, in valoare de 103 milioane de euro. Avand in vedere ca Romania are un consum anual de 600.000 de tone de bitum, iar 510.000 de tone reprezinta importuri, rezulta ca doar 15% din consum este asigurat de productia locala.

Rezulta ca cea mai mare parte din bitumul folosit pentru covorul asfaltic din Romania provine din import, principalele tari de provenienta fiind Polonia si Ungaria, care impreuna aconteaza peste jumatate din toata cantitatea. Alte surse mai sunt Serbia, Austria, Italia sau Rusia. In Romania nu se mai produce niciun utilaj necesar constructiei de infrastructura ceea ce face ca, si din acest punct de vedere, importul sa fie pe trend ascendent. Se importa chiar si escavatoare desi se produceau la Braila inainte de anul 2000.

Investitiile in constructii civile si imobiliar care inca intregistreaza cresteri isi bazeaza aprovizionarea cu materii si materiale in proportie de cca 80% din import.
Conform Revistei Constructiilor, se importa ciment, faianta, gresie, sticla, fier beton, grinzi metalice, tigla, feronerie, instalatii sanitare, materiale izolante din Italia, Spania, Turcia, Ucraina, Polonia si China.

Chiar daca actuala structura a economiei nu mai poate oferi mijloacele de realizare a acestor investitii, aducand presiuni suplimentare pe deficitul balantei comerciale, si chiar daca domeniile respective nu asigura o amortizare rapida a cheltuielilor, programele trebuie continuate nu doar pentru a reduce decalajul de dezvoltare dintre noi si restul lumii (in 2020 se implineste un secol de la demararea primului program national de constructie a autostrazilor in SUA, urmate de Italia in 1929) dar si pentru a contribui la modernizarea si dinamizarea pe ansamblu a activitatii economice. Exista insa o posibilitate de contracarare a efectelor negative pe care investitiile in infrastructura/constructii le au asupra balantei comerciale.

2. Accelerarea si suplimentarea programelor de investitii in ramuri si sectoare ce pot contribui rapid la echilibrarea balantei comerciale. Problema consta in gasirea unor mijloace de reducere a importurilor prin cresterea ofertei pe piata a produselor romanesti. Desigur, ar fi ideal daca am putea produce intern, in timp rezonabil, produsele pe care le importam pentru sustinerea programelor de investitii mai sus citate, dar nu este posibil in lipsa unei politici reale de reindustrializare. Este insa posibil sa se echilibreze balanta prin reducerea importurilor altor produse, in primul rand cele din categoria agro-alimentara. Concluzia este ca ar trebui accelerat un program de investitii in industria procesatoare care sa aduca pe piata cantitati sporite de alimente prelucrate intern.

3. Reevaluarea conceptului politicii investitionale trebui sa ia in considerare si cerintele unor modificari profunde si violente ale mediului si conditiilor pedoclimatice. Seceta extinsa si de durata care se pare ca va afecta Romania de acum inainte ar trebui sa determine o schimbare a prioritatilor investitionale. Din 1990 pana in prezent, marota investitiilor in autostrazi a caracterizat ierarhizarea investitiilor. Poate ar trebui gandit mai nuantat deoarece devine tot mai clar ca agricultura romaneasca va mai exista si va mai putea asigura hrana populatiei doar in conditiile in care se va investi cu prioritate in constructia unui sistem national de irigatii.

4. Orientarea spre un caracter intensiv al efortului investitional. Desi necesare, investitiile menite sa asigure factori extensivi ai dezvoltarii si cresterii economice (nr. locuri de munca, kilometri, tone, metri cubi, cladiri, utilitati) nu mai pot asigura saltul pe care trebui sa-l facem spre noul stadiu al revolutiei indistriale ci doar recuperarea unor intarzieri istorice. Este necesara orientarea spre investitii cu efecte de natura intensiva asupra cresterii economice, apte de a valorifica capacitatea producerii de valoare adaugata cel putin la nivelul mediei europene. Concluzia este ca ar trebui mult mai mult investit in accelerarea procesului de digitalizare, in crearea si dezvoltarea unor centre de cercetare-dezvoltare, in modernizarea curiccului educational la toate nivelele pre si post universitare, in asigurarea utilajului modern al nucleelor de cercetare din universitati, in asimilarea in productie si promovarea rezultatelor inventatorilor romani.

"Problema investitiilor" devine in adevaratul sens al cuvantului "o problema" in cazul in care nu se va proceda la o revolutionare a politicii investitionale prin intelegerea faptului ca investitiile realizate prin fortarea importurilor si prin cresterea gradului de indatorare externa pot avea efecte benefice doar pe termen lung insa pe termen scurt si mediu aduc prejudicii majore echilibrului macroeconomic cu efecte negative si periculoase asupra starii economiei si a nivelului de trai. Deteriorarea in continuare a deficitului comercial reprezinta unul dintre cele mai mari pericole ale sustenabilitatii economiei in viitorul deceniu, indiferent de efectele colaterale ale pandemiei.

Cauza este esentialmente de natura structurala, evidentiind incapacitatea structurii economiei de a sustine prin productie proprie cererea pietei atat de bunuri de consum cat si de capital. Din acest punct de vedere, programul investitional ar trebui sa aiba ca obiective importante nu doar elementele de infrastructura dar si cele ale inceputului unui program de reindustrializare care sa pemita realizarea investitiilor in conditii de cat mai mare dezangajare fata de importuri.

Evident, nu este simplu si nici cu efecte imediate. Se cere o prioritizare inteligenta in functie de capacitatea de finantare. Planul National de Redresare si Rezilienta ar putea fi un instrument util nu doar din punct de vedere financiar ci si al elaborarii unui concept modern al politicilor investitionale in consens cu directia pe care UE o prefigureaza pentru viitorii ani.

Mircea Coșea