Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Scrisoare deschisă către tinerii anticomuniști români

Postat la: 24.03.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Dragii mei, Pentru a fi anunțat pe pagina mea electronică împrejurarea că ambasada Republicii Populare Chineze a predat Primăriei Bucureștiului ajutoare pentru gestionarea pandemiei Covid19, mai mulți (nu foarte mulți, dar totuși) navigatori pe rețelele sociale mi-au reproșat, în termeni mai civilizați sau mai ineleganți, că aduc laude unui stat criminal, cu siguranță vinovat de răspândirea virusului ucigaș în lume, și, în orice caz, detestabil ca fiind comunist, punând atitudinea mea pe seama afinității mele „cunoscute" (!!) pentru comunism.

Am răspuns, oarecum personalizat, unora dintre aceștia, dar neputând reacționa astfel la amabilele mesaje ale tuturor, și socotind că în afara celor neliniștiți care mi s-au adresat direct, mai sunt și alții care gândesc la fel în tăcere, am decis să mă adresez vouă în bloc cu anumite precizări care vă sunt, vădit, necesare.

Înainte de a o face, remarc că majoritatea celor preocupați să combată comunismul chinez, în special, și comunismul în general, sunt tineri născuți după ce sistemul mondial comunist și bipolarismul ideologic al ordinii mondiale dispăruseră, sau cu puțin timp înainte. De aceea mă le scriu numai acestora, căci rătăcirea lor este cea mai gravă, cea mai bizară și cea cu efectele potențiale cele mai rele în perspectiva timpului pe care îl mai au de trăit. Pe ceilalți îi las în grija sorții.

1. Așadar, eu sunt admirator și perpetuator al comunismului?! Dragii mei, noi (eu și generația mea) am fost cei care am pus capăt comunismului, nu voi. Și am stat sub gloanțe pentru asta.

Noi am făcut critica comunismului pe vremea în care era interzis lucrul acesta și în care probabil nici nu apucaserăți să deschideți ochii la lume.

Noi am învățat carte la un nivel care ulterior ne-a făcut egali și competitivi cu produsele școlii din lumea liberă occidentală, lume visată de voi fără să o cunoașteți cu adevărat, și ne-am străduit să înțelegem natura, viața socială și lumea, tocmai ca să fim gata a realiza schimbarea de sistem politic atunci când istoria avea să o ceară. Căci doar nu credeți că revoluțiile, în sensul profund și corect al termenului, de schimbare esențială a modului de organizare a societății, le fac analfabeții, drogații și marginalizații, canaliile de uliți sau filfizonii de cafenea. Toate revoluțiile din istorie s-au realizat de elitele sistemelor dărâmate.

Da, am afinitate pentru dreptatea socială și pentru patria mea, pentru drepturile omului și solidaritatea umană, dar asta este cu totul altceva. Da, cred că munca trebuie protejată înaintea capitalului. Cred că statul trebuie să îi reintegreze pe cei excluși de piață, printre altele și redistribuind câștigurile. Că personalitatea individuală nu se poate dezvolta plenar decât în condițiile solidarității sociale. Că națiunile trebuie să se asocieze în structuri transnaționale așezate pe baze democratice, dar nu să piară în imperii supra naționale conduse de oligarhia corporațiilor multinaționale (mai exact antinaționale). Dacă asta înțelegeți prin comunism, atunci da, sunt comunist. Și atunci, da, suntem pe baricade diferite. Măcar de ar fi clar cine suntem și pentru ce luptăm.

Nu suntem vinovați, eu și generația mea, că ne-am născut în comunism, acel comunism despre care Petre Țuțea spunea că, dincolo de păcate cărora el însuși le fusese victimă, adusese România din feudalism în modernitate; dar avem meritul de a fi încercat să îl umanizăm și să îl reformăm. Iar când comunismul și-a epuizat resursele de adaptare și modernizare l-am dat la o parte construind această lume în care voi sunteți liberi să spuneți prostii fără teama că cineva vă va pedepsi pentru asta.

Este lumea în care trăim azi o lume perfectă? Nu! E departe de a fi perfectă. Făceți-o voi mai bună. Deocamdată aportul vostru la îmbunătățirea acestei lumi nu se vede sau se vede foarte puțin. Este confidențial, probabil.

Înainte de a îndrepta degetul acuzator spre cei care au făcut ceva, rușinați-vă voi, cei care nu ați făcut nimic notabil; cu excepția strădaniei de a vă naște.

2. În al doilea rând, ce înțelegeți prin comunism? Și ce știți despre comunismul chinez? Ați fost în China (altfel decât, eventual, ca turiști)? Ați discutat cu oamenii de rând de acolo? I-ați vizitat acasă, în spitale, la piață? Ați văzut cum trăiesc? I-ați întrebat dacă sunt fericiți și dacă nu, ce îi nemulțumește? Știți ce a făcut pentru ei regimul comunist? Ați studiat comunismul în general? Ați studiat comunismul chinez? Cu alte cuvinte, știți despre ce vorbiți și criticați, sau legați între ele cuvinte goale cu aparență de ideologie.

Vestea bună pentru voi este că nu sunteți obligați nici să trăiți în China, nici să le aduceți fericirea chinezilor. Iar dacă țineți să fericiți România, mai întâi verificați dacă nu cumva lozincile voastre sunt tocmai cele pe care generația mea cu „afinități comuniste" le-a aruncat la coșul de gunoi al istoriei comunismului. Fără patrie, adică, pe românește, homeless (sic!), ați ajuns, din grabă și ignoranță, să căutați soluții în tomberoanele ideologice umplute tocmai de cei pe care îi acuzați de neocomunism sau criptocomunism.

Rezoluția și raportul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind dizolvarea moștenirii sistemelor totalitare de tip comunist în Europa, din 1995, mă au ca autor. Am sperat atunci că echilibrând continuitatea cu discontinuitatea și reconciliind istoria cu geografia vom avea parte de un viitor mai fericit. Poziția mea a fost validată prin vot de reprezentanții aleși ai tuturor statelor europene.

Așa că eu știu despre ce vorbesc, în timp ce voi vorbiți despre ce nu știți, dar nici nu vreți să aflați.

3. În al treilea rând, cine a lăudat China? Eu am constatat că ne-a trimis ajutoare. Nimic mai mult.

Și am citat un proverb românesc, pe care l-am reformulat chiar pentru a-i relativiza mesajul: „prietenul la nevoie se cunoaște" și respectiv, cu referire la aliații noștri oficiali, „prietenul anevoie se cunoaște".

Nu vă plac proverbele românești? Considerați că nu exprimă înțelepciune? Socotiți că acela care vine lângă tine la nevoie, nu îți este prieten. Credeți că prietenia nu se probează tocmai în vremuri de restriște? Amicus certus in re incerta cernitur. (E din Cicero, De amicitia, pe care sunt convins că ați citit-o în original, și înseamnă, o spun pentru cei mai puțin învățați ca voi, că „prietenul sigur se cunoaște în împrejurări nesigure". Iar Cicero nu a fost comunist, din câte știu.)

Dar chiar dacă aș fi laudat China, nu merita oare a fi lăudată pentru a ne fi sărit în ajutor? Dacă îți este foame și vine un criminal la tine și îți dă un colț de pâine, nu îi mulțumești pentru asta? Nu îl lauzi?

Să zicem că statul chinez ne-a ajutat pentru că avea conștiința încărcată. Știu pe alții care au făcut prăpăd în lumea asta, care au nefericit milioane de oameni și care după aceea i-au lăsat pe nefericiți să se descurce singuri sau, eventual, le-au luat și bruma de avere care le rămăsese, ca plată pentru reconstrucția celor dărâmate. Cum e mai bine? Care din aceștia merită laude?

„Și sfinții au fost niște păcătoși care, însă, nu au încetat să se străduiască a se îndrepta." A spus-o Nelson Mandela. Dar ce vorbesc eu despre sfinți ateilor?!

4. În fine, să vorbim și despre vinovăția Chinei pentru răspândirea virusului. De unde știți că este așa? Au spus unii. Și ce e cu asta? Alții au spus alta. De unde știți cine spune adevărul? În universul știrilor false pe care toată lumea le denunță, fiecare punându-le „imparțial" în contul celuilalt, cum alegi adevărul de minciună? După simpatia față de cel care afirmă?

Sunteți gata să condamnați fără probe. Și dacă asta vi se întoarce și veți fi voi victima acestui sistem? Ca marii medici, de pildă, formați, este adevărat, în școlile comuniste, pe care azi îi chemăm să uite umilințele și să se întoarcă în spitale pentru a ne salva de la moarte.

Eu am documente provenite din SUA și de la organizații internaționale care spun altceva de spre originile virusului și ale pandemiei Covid19. Pe cine să cred? Pe voi, care știți că vinovată este China, sau pe oficialii care au emis acele documente? De ce v-aș crede pe voi? Ce garanții de credibilitate aveți?

Dar ce interes avea China să producă o asemenea pandemie, cu efecte economice dezastruoase în primul rând pentru ea, în chiar momentul în care devenea prima putere economică a lumii?

A făcut-o fără intenție? Din greșeală? Atunci să arunce primul piatra cel care nu a greșit niciodată! (Asta a spus-o unul ai cărui fideli sărută moaște, recunosc.)

Este vinovat de asta sistemul de organizare socială a Chinei, întrucât este marcat de vicii structurale? Se poate.

Acest sistem, însă, a umplut farfuriile unui popor care murea de foame, a creat o forță economică națională de prin rang, a oxigenat economia mondială (care, iată, și-a pierdut suflul de îndată ce economia chineză a luat pauză fortuită), și, lucrul cel mai important în contextul actual, a reușit să pună sub control boala și să reia activitatea productivă fiind azi, deocamdată, singura sursă de optimism la nivel mondial cu privire la revenirea din criza economică subsecventă pandemiei Covid19 (ceea ce statele UE și SUA nu au realizat, încă).

Am dori un alt sistem în China? Unul mai bun decât ăsta? Care da, are vicii structurale. Dintre care nu sunt convins că cel mai mare este împrejurarea de a fi diferit de al nostru.

Și dacă îmbunătățindu-l prin nu știu ce intervenție externă sau ce fel de inginerie politică, am declanșa un dezastru mondial și mai mare? Noroc că nu ne este la îndemână.

Un președinte american, în funcție la vremea discuției pe care o relatez, mi-a făcut următoarea confesiune, cu mențiunea că nu ar putea spune în public așa ceva: „Trebuie să fim recunoscători partidului comunist chinez pentru că asigură stabilitatea lumii, păstrând ordinea într-o țară cu un miliard și jumătate de locuitori; dacă noi ar trebui să răspundem de viața acelor oameni nu am putea-o face."

China nu este sfântă, nu este ideală, nu este perfectă, dar dacă o comparăm cu alții nu putem să nu îi admirăm virtuțile. De aceea îi fac curte (fie și în taină) toate marile democrații europene occidentale.

Francezii spun că „mai bine este dușmanul binelui". Și mărturisesc că adesea mă întreb, văzând ce a ajuns România azi, dacă nu cumva am greșit în 1989 când am ignorat acest proverb? Mă întreb, nu dau cu parul.

Până acum am refuzat un răspuns pozitiv. Dar când mă întâlnesc cu unii ca voi, și văd ce creiere a putut produce țara mea în acești ultimi treizeci de ani, tentația de a-mi schimba părerea este uriașă.

Cu sinceră compasiune,
Prof. dr. Adrian Severin

albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE