Schimbarea ordinii mondiale: Împrumuturile externe ne-au nenorocit!
Postat la: 20.05.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Sunteți la curent cu esența aranjamentelor rezultate în urma vizitei lui Vladimir Putin la Beijing, întâlnirile derulate pe durata a două zile cu Xi Jinping, președintele Chinei. Încă n-au fost toate detaliile oferite publicității, dar știm în mod precis că s-a luat decizia dedolarizării lumii, respectiv a schimbării sistemului financiar internațional într-o formulă care se convină țărilor din BRICS+, țări conduse de către Rusia și China, și să nu convină deloc țărilor din lumea euroatlantică, lume condusă de către Statele Unite ale Americii, recte în plan financiar prin cele două instituții financiare rezultate în urma Acordului de la Bretton Woods, Fondul Monetar Internațional și, respectiv, Banca Mondială.
Ce se va întâmpla în urma dedolarizării? Pe scurt vă spun acum. Pe larg o să discutăm în săptămânile următoare, pentru că este un subiect foarte important. În Statele Unite inițial vor exploda dobânzile, în aceeași măsură va crește foarte mult și inflația și, pe cale de consecință, în tot sistemul financiar coordonat de către SUA se va întâmpla la fel. De cealaltă parte, în BRICS, vor înflori schimburile economice organizate după noul sistem financiar, care se va baza pe aur sau pe resurse, și acolo vor avea acces doar țările din BRICS+, dar și unii aliați ai acestora, cum ar fi, spre exemplu, Serbia sau Ungaria, vecinii noștri vizitați de către Xi Jinping săptămâna trecută și gratulați cu promisiuni, dar și cu multe treburi concrete legate de relaționarea geo-economică din viitor. În acest timp, România gâfâie cumplit sub povara împrumuturilor exorbitante începute în guvernările Iohannis. Astăzi am depășit la nivelul de îndatorare de 54% din PIB, lucru care ne așează într-o zonă de avarie conform legii responsabilității fiscale, așa cum ne-a avertizat și Mugur Isărescu tardiv în conferința de presă de săptămâna trecută. Ce e bine să știți, prieteni, este că România nu se împrumută oricum; România se împrumută în condiții de lux pentru cei care ne împrumută, anume la rate de trei ori mai mari decât alte țări pentru creditele pe termen lung. Vă dau un exemplu: Italia și Grecia, țări mai îndatorate decât România, se împrumută pe termen lung cu dobânzi puțin peste 2%. România lui Iohannis, trecând prin toți prim-miniștrii, de la LuCovid, la Cîțu, la Ciucă, la Ciolacu, dar și prin miniștrii de finanțe corespunzători, azi avem un popă, se împrumută la dobânzi de peste 6 și ceva la sută, de trei ori mai mult. Suntem proștii sistemului financiar internațional și cineva bineînțeles că încasează o șpagă uriașă pentru că a negociat aceste dobânzi în defavoarea României.
Așadar, prăbușirea sistemului financiar euroatlantic, în baza a ceea ce v-am spus că s-a întâmplat la Beijing între Putin și Xi, apare ca iminentă. Se încheie cumva în mod firesc o epocă de dominație a sistemului Bretton Woods, o epocă de dominație americană. SUA n-au astăzi forța să reziste tăvălugului care va veni din zona BRICS+ prin schimbarea sistemului financiar internațional; poate vor reuși să reziste, dar la modul individual, pe țară, cum ar veni, dar și pe spatele aliaților din lumea euroatlantică. V-am spus că dedolarizarea va însemna inflație uriașă și dobânzi astronomice în spațiul euroatlantic. Vom vedea cum vor rezista țările mai mari. După cum ați văzut, Franța se orientează deja către China și BRICS - s-ar putea să aibă succes. Pentru România, însă, este mortal, deoarece, e bine să știți și să spuneți și altora, că noi plătim de câțiva ani salariile și pensiile, de la o lună la alta, doar prin împrumuturile pe care le luăm, împrumuturi la care, atenție prieteni, deocamdată reușim să plătim doar dobânda plus dobânda la dobândă. Asta este situația noastră! Așadar, sistemul financiar mondial este pregătit de către Rusia și China pentru schimbare. Schimbarea e previzibil să se facă exact în această toamnă și nu mai târziu. Criza, însă, poate începe înainte, iar în acest pachet nu este exclusă nici intensificarea războiului din Ucraina tocmai din dorința americanilor pentru ca să mascheze sau să tergiverseze dezastrul financiar, iar această upgradare a războiului poate însemna inclusiv intrarea efectivă a României în frontul de război -vom vedea în ce formulă. Deci vom avea parte oricum de cheltuieli uriașe în plus, fie pentru dobânzi, fie pentru efortul de război. Și vă întreb: după creșterea dobânzilor, după, Doamne ferește, intrarea în război, de unde vom mai avea noi resurse să plătim, în cazul fericit în care ne vom mai putea împrumuta ca să achităm pensiile și salariile la stat?
Cozmin Gușă
(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea "Ce-i în Gușă, și-n căpușă!", de la GOLD FM)
-
Mărturisesc că eu sunt cel ce l-a pețit pe Iohannis pentru PNL în 2009, nu Antonescu, și nici Hellvig
Ieri, Victor Ponta a reluat tema Iohannis, simțind ca nesimțirea fostului președinte din noaptea de Înviere, cand ...
-
Prostimea intelectuală "față cu reacțiunea"
Ca sa vedeți cine sunt cei care ar vrea sa ne oblige sa gandim ca ei și daca cumva indraznim sa avem pareri proprii, ne ...
-
Paradă de bolopatriotism la Oradea
Interimarul prezidențial Ilie Bolojan se da astazi in stamba in orașul pe care l-a pastorit ca primar ...
-
Veșnicul trădător ViVi Ponta
Saptamana mare și luminata ne readuce aminte și de tradarea lui Isus Hristos de catre Iuda Iscarioteanul pentru 30 ...
-
Deci, pe cine executăm pe stadioane?
E mare indignare in țara ca a murit inca un narcoman notoriu, Rareș Ion, 20 de ani. S-a mers pana acolo incat un candida ...
-
Aceste vorbe din 1935 sînt ale lui Petre Tuțea, pe cînd avea 33 de ani
Statul roman actual nu apara bogatiile tarii si nu garanteaza munca natiunii. Nu, pentru ca nu e statul national al Roma ...
-
Rușii vor ajunge la gurile Dunării din cauza lui Iohannis și a lui Dragnea
A ieșit pe tv generalul Gheorghița Vlad, șeful Statului Major al Apararii, sa bage groaza in romanime de Paști, ca ajung ...
-
S-o lămurim: de fapt e vorba despre Nicușor Dan!
Antonescu a fost olimpic la istorie, ca a avut noroc de tata responsabil care a stat cu ochiul pe el, si cam atit. A ter ...
-
Umbra lui Trump pe malurile Prutului
SUA pare sa fi taiat Republica Moldova de pe lista prietenilor. Administrația Trump a impus Republicii Moldova taxe vama ...
-
Nu misoginism, dar ce feminism?!...
Traim intr-o lume in care femeile au fost convinse ca a fi „libere" inseamna sa se expuna, sa concureze cu barbați ...
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu