Să ne pregătim pentru război!
Postat la: 27.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Da. Pentru războiul nevăzut. În tranșee suntem de trei ani. Unii dintre noi. A fost greu, dificil, cu multă trudă. Totul trece!
Dacă nu am ști că totul trece, nu cred că am îndrăzni. Avem în față 40 de zile. Până la Săptămâna Patimilor! Acolo, în săptămâna aceea, puțini dintre noi, am înțeles ce se întâmplă cu adevărat. Ce putere magică se lasă peste noi, pentru ca întunericul și moartea să se transforme în Lumină și Viață! E dincolo de noi!
Pentru că suntem mărginiți în timp și spatiu, pentru că nu am învățat încă să vedem cu ochii inimii. Altfel L-am vedea! Pe El! Calea, Adevărul și Viața! Cum pleacă la drum în deșert, ca să ne arate că se poate. De ce Îl căutăm pe Cel care E peste tot?
Ar trebui să întindem palma și să ne lăsăm purtați de mână! 40 de zile. Să-L recunoaștem în tot și toate. Mai ales în noi și în omul de lângă noi. Suntem legați prin EL. Și noi știm asta. Și fiecare are drumul său în deșert. După putiință! După credință! După știință! Nu aia de e scrisă în cărți. După știința sufletului! Atât!
Suntem din nou în tranșee! În războiul nevăzut! Putrm birui! Doar avem în față noastră pe Dumnezeul Oștirilor și al Puterilor! Doar să îndrăznim! Să traversăm drumul cu armele Lui: iubirea, rugăciunea, postul și Crucea! Ca să putem să spunem cu toții Hristos a înviat din morți și în fiecare dintre noi! Căci și dacă trăim, și dacă murim, ai Lui suntem! Pe vecie!
Să urcăm împreună cu El scara! De mână cu El și mai ales în suflet cu El! Să fim acolo! În spatele Lui, drepți, treji, ca să știm că în Grădina Ghețimanilor, Mântuitorul Se roagă pentru noi! Una Suntem! Drum drept, ca să luăm o cunună de spini și piroane! Însemnele Eternității și ale Mântuirii!
Dumnezeu să ne ajute pe toți! Războiul nevăzut este doar cu noi! În noi, pentru noi! Să ne redescoperim sufletele împietrite de răutatea lumii! Să înțelegem că pacea sufletului nu vine decât prin El! Post binecuvântat! Tuturor! Îndrăzniți!
Zoe Dantes
ULTIMA ORA
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, deoarece afacerile din vamă sunt aproape de faliment. Odată cu eliminarea controalelor la frontieră, traficul s-a mutat pe autostradă, iar punctul de trecere a frontierei a rămas pustiu.
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care nu se califică în sistemul ICE și au ordine finale de expulzare. Printre aceștia se regăsesc inclusiv peste 4000 de cetățeni români.
-
Uniunea Europeană vrea să cumpere iar gaze de la Rusia: Înțelegerea e parte din acordul de pace pentru Ucraina
După ce le-a interzis prin măsuri dure, UE analizează reluarea importurilor de gaz rusesc prin conducte ca parte a unui posibil acord de pace cu Ucraina. Germania și Ucraina susțin propunerea care e amplu contestată de aliații Kievului, scrie The Kyiv Independent.
-
Călin Georgescu a făcut plângere la CPI, împotriva lui Iohannis și a CCR: Anularea alegerilor sare în aer
Verdictul Comisiei de la Veneția privind anulare alegerilor din România a fost unul clar: CCR și autoritățile din România trebuie să facă publice problele care au stat la baza deciziei.
-
D-ale lu' Burduja: Hidroelectrica și Nuclearelectrica au vândut în 2024 energie Chișinăului la un preț de 2 ori mai redus decât cel plătit pe OPCOM
Cei doi mari producători autohtoni, controlați în proporție de peste 80% de statul român, Hidroelectrica și Nuclearelectrica, au vândut în 2024, prin contracte bilaterale, energie Republicii Moldova la un preț de două ori mai redus decât cel achitat de Chișinău pentru energia spot cumpărată de pe OPCOM, relevă datele analizate de Profit.ro.
-
Un aliat al președintelui rus îl pune în încurcătură: Scoateți trupul lui Lenin și înlocuiți-l cu al lui Putin!
Cunoscutul filosof rus Alexander Dugin l-a abordat pe liderul de la Kremlin și i-a spus: "Am scris odată că încrederea în Putin este ca încrederea în împărat.
-
Celebrul economist american Nouriel Roubini îl atacă pe Trump: Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni
În ciuda creșterii scurte a piețelor la știrile confirmate despre o a doua președinție a lui Donald Trump, analiștii nu sunt convinși ce înseamnă asta pentru dezvoltarea SUA pe termen lung. Dar celebrul expert american Nouriel Roubini îl atacă pe Trump în privința politicilor sale și vede o perspectivă sumbră legată de inflație și creștere economică în Statele Unite. Toate ne vor lovi drastic, susține profesorul.
-
POLITICO: Puterea lui Viktor Orban de a perturba agenda UE este supraevaluată
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale liderilor europeni astăzi este că revenirea preşedintelui american Donald Trump la Casa Albă va sprijini populiştii din UE.
-
Bilanț tragic al accidentului aviatic de la Washington -Se pare că toti cei aflați aflați la bordul aeronavelor au murit. 18 cadavre au fost recuperate din râu
Un avion de pasageri al companiei American Airlines care transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului care au plecat din Wichita, Kansas, și un elicopter Black Hawk al armatei americane s-au ciocnit în apropiere de Aeroportul Național Reagan miercuri seară și s-au prăbușit în râul Potomac.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Furtul aurului dacic a fost comandat de un actor statal
- 3."Am spionat în Cuba pentru CIA"
- 4.Problema cu discursul "strămoșesc"
- 5.Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
- 6.Hemiplegia morală definitivă
- 7.Salut, David
- 8.Nu te TEME, popor român!
- 9.Schimbarea Americii și a lumii
- 10.De ce se tem de Trump?
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu