Sâmbăta morților
Postat la: 15.06.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Om fi noi neam de cârcotași, dar în weekend-ul trecut ne-a fost dat să trăim, de-a dreptul, o după-masă și o seară de coșmar, înghesuite într-un fel de sâmbătă a morților, parcă anume pentru a ne face să credem că suntem blestemați! Să ratezi în doar câteva ore marele trofeu de la Roland Garros și-apoi ultima șansă de a mai spera la o prezență la Cupa Mondială de fotbal sunt două întâmplări insuportabile, în stare să te scoată din minți. Să facem, totuși, recapitularea, cu capul limpede.
Simona Halep a pierdut un meci pe care l-a avut în mână. Chiar după primul set, apoi și la 3-0 în al doilea, ba chiar și în decisiv, când conducea cu 3-1. O apăsau însă o mulțime de angoase: era favorita nr.1 a turneului, ajunsese a doua oară în finală, după ce o pierduse pe precedenta, juca în premieră cu Ostapenko, iar victoria îi putea aduce nu doar câștigarea celui dintâi turneu de mare șlem, ci și locul din vârful ierarhiei WTA. Mai puneți și toți apropiații ei aflați în tribune, și care veniseră anume pentru a-i susține și aplauda victoria din finală, ca să vă puteți explica ce imensă povară a fost pe umerii Simonei. Care nu și-a făcut nici pe departe cel mai bun tenis al ei, deși nu s-a mai enervat ca altădată. Am apreciat, firește, că și-a păstrat calmul, cel puțin în aparență, dar a fost evident că nu reușea în aceeași măsură să se și concentreze, în special la primul serviciu. A fost prea defensivă, așteptând greșelile adversarei și mizând pe lipsa de experiență a acesteia, în loc să caute să-și impună propriul joc și valoarea net superioară. Realmente, m-a durut eșecul ei, dar nu mă îndoiesc că s-a ales și cu învățămintele necesare pentru viitor. Mai ales că, iată, Simona e din nou numărul 2 mondial, ceea ce pe noi ne bucură, iar pe ea o obligă!
După deziluzia de la Paris, sâmbăta morților nu se putea încheia altfel decât cu bomboana pusă pe coliva fotbalului românesc de acest gropar al echipei naționale cu care ne-a blagoslovit Burleanu și care este Christoph Daum. Și dacă tot a bramburit ca nimeni altul așezarea în teren a jucătorilor și a bulucit întreaga garnitură în fața porții lui Tătărușanu, pomanagiul neamț a-nțepenit apoi şi la priveghi, prosternat în fața polonezilor, care ne tratau ca sparring-partneri. Înțeleseseră și ei, desigur, ce v-am spus și eu de-acum o săptămână, și anume că ne ducem la Varșovia nu să atacăm ultima șansă, cum visau câțiva naivi aiurea, ci să ne apărăm, ca fraierii. Dar, cum orice apărare disperată nu face altceva decât să invite adversarul la atac, n-a mai lipsit decât prostia lui Săpunaru, pentru ca Lewandowski să-și înceapă recitalul, cu un penalty fructificat fără probleme, urmat și de golul doi, cu o detentă absolut umilitoare pentru Chiricheș și pentru Săpunaru.
La 2-0 lucrurile erau, aşadar, clarificate, iar următorul penalty i-a adus tripla lui "Lewa", care și-a luat și mingea acasă, amintire pentru acest hattrick! Cât privește golul nostru de onoare, dintr-o deviație norocoasă, a venit abia în ultimul sfert de oră, când s-o fi trezit din letargie și țârcovnicul Daum, probabil ca să îngâne "Marșul Funebru" al lui Chopin, pe care i l-am prevestit, de altfel, încă din noiembrie trecut. Dacă așteptați, totuși, ca el să-și bage acum demisia, rămâneți tot naivi și vă înșelați din nou, amarnic. Daum se declară ofuscat că niște gazetari îl tot întreabă când își ia tălpășița, în timp ce, după cum susține, pe stradă ar da buluc fanii care îl imploră să rămână! Dar cum să plece, oare, când Burleanu îl plătește cam de două ori mai mult decât primește de la federația poloneză Adam Navalka, cel care și-a calificat deja echipa la Cupa Mondială? Noi, însă, ne-am făcut de râs, calificarea a rămas un vis urât, iar Christoph Daum, responsabilul acestei campanii rușinoase, trebuie să-și facă bagajul și să ne lase, vorba aia, și necalificați, dar și cu banii luați!
Horia Alexandrescu
(Text preluat din România literară)
ULTIMA ORA
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă tehnica inovatoare creată de un specialist în neuroștiințe, care îți oferă instrumentele necesare pentru a controla furia, frica și anxietatea, ajutându-te să îți regăsești calmul într-un timp scurt.
-
Serurile criminale: FDA impune avertismente privind leziunile nervoase pentru 2 vaccinuri RSV
Food and Drug Administration (FDA) din SUA a dispus ca doi producători de vaccinuri împotriva virusului sincițial respirator (VSR) să includă pe etichetele produselor un avertisment privind un efect secundar potențial paralizant legat de afectarea nervilor.
-
De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
A ieșit la iveală faptul că Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, dorește să preia clubul Liverpool în schimbul a 4 miliarde de dolari, iar Gigi Becali a reacționat cu privire la această veste. În viziunea latifundiarului care dictează mersul lucrurilor la FCSB, venirea lui Musk în fotbal ar reprezenta un avantaj chiar și pentru roș-albaștri.
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de căutări pe Google despre ștergerea conturilor de Facebook, Instagram și Threads.
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grupului celor Șapte, au declarat vineri Kievul și Bruxellesul.
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. Suma cerută este aceeaşi -1.800 de lei. De aceea, acest tip de înşelăciune a primit şi numele de Schema 1800.
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu