Să-l stârpim din timp la noi pe Omul-Eurovision!
Postat la: 13.05.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Concursul Eurovision din weekend, deși nu s-a transmis în România, i-a speriat pe cei ce au văzut pe internet pozele aferente sau au citit știrile despre concurenți.
"Omul Negru" al zilei e Omul-Eurovision, alias transumanistul, pentru că așa au apărut publicului atât concurenții, cât și cei care i-au aplaudat și tolerat, dar mai ales cei ce i-au selecționat pe concurenți, așa-zișii specialiști din țările europene prezente în concurs. Exhibiționism deșănțat de tip LGBT, promovarea transumanismului și transgenderismului chiar prin câștigătorul concursului, non-binarul elvețian Nemo, satanismul ridicat la rang de artă, pe scurt: o mizerie uriașă prin care se prezintă anormalitatea. Asta a fost concursul Eurovision, unul în urma căruia (să mă scuzați) până și babele religioase de la țară și-ar fi scuipat în sân și și-ar fi făcut cruce de trei ori dacă ar fi văzut la televizor așa ceva.
Care e concluzia? Că se dorește defectarea Europei și la nivel civilizațional, după ce a fost pusă pe butuci din punct de vedere economic în urma războiului ucrainean, iar pentru acest lucru se folosesc artiști și simboluri anti-creștine. Problema e și mai gravă dacă veți considera și faptul că toți acești concurenți transumaniști, sataniști au fost selectați (de fapt impuși) prin deciziile televiziunilor de stat din țările europene, deci, practic, de către guvernele europene, de parcă dracu' ar fi apăsat pe un buton de comandă și toți s-ar fi supus.
Prin vizionarea omului Eurovision, pe care-l aveți în poză în mai multe ipostaze, pricepeți toți și că LGBT-ismul, transumanismul, transgenderismul, satanismul impuse de la nivelul UE nu mai țin de teoria conspirației. Toate acestea sunt o realitate înfricoșătoare și țin de strategiile absconse, implementate de la nivelul decizional bruxellez. Ei bine, omul Eurovision ne arată (că tot suntem în campanie de europarlamentare) că trebuie, toți cei care ne considerăm normali, să milităm public și dur contra politicilor actuale ale Uniunii Europene, dar mai ales să refuzăm votul pentru orice partid politic ce nu susține reformarea din temelii a UE. Deci să stârpim strategiile sataniste măcar la noi, că în Occident pare că e prea târziu.
Cozmin Gușă
ULTIMA ORA
-
Răspuns fără precedent al Patriarhului Daniel: A demontat toate minciunile care se spun la adresa Bisericii Ortodoxe Române
Patriarhul Daniel a demontat, printr-un raport-sinteză detaliat, toate acuzațiile aduse Bisericii Ortodoxe Române, care susțin că aceasta ar beneficia de mai mulți bani de la stat decât contribuie. Prezentarea a fost făcută sâmbătă, 25 ianuarie 2025, în cadrul Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, desfășurată la Palatul Patriarhiei.
-
Europa se reorientează după anunțurile lui Donald Trump și accelerează serios proiectul monedei euro în format digital
Băncile din zona euro au nevoie de un euro digital pentru a răspunde iniţiativei preşedintelui american Donald Trump de a promova stablecoins, un tip de criptomonedă de obicei legată de dolarul american, a declarat vineri Piero Cipollone, membru al consiliului Băncii Centrale Europene (BCE).
-
Coiful din aur pur de la Coțofenești și alte obicte din aur dacic au fost furate la o expozitie din Olanda. Hotii au aruncat in aer un zid ca sa patrundă
O explozie s-a produs, sâmbătă dimineaţă, în apropiere de Muzeul Drents, din Assen, Ţările de Jos, deflagraţia putând avea legătură, potrivit presei olandeze, cu o tentativă de jaf, în condiţiile în care muzeul găzduieşte o expoziţie cu vechi obiecte dacice, unele dintre ele din aur şi argint. Autorităţile nu au confirmat, deocamdată, dacă au fost sau nu furate bunuri din muzeu.
-
Escrocherie de peste un milion de euro: Un bărbat a vândut zeci de garsoniere dintr-un bloc deși nu erau ale lui și acum e de negăsit
Poliţiştii din Giurgiu efectuează cercetări într-un dosar de înşelăciune, după ce au fost înregistrate mai multe plângeri cu privire la vânzarea unor imobile de către o persoană care nu ar fi fost adevăratul proprietar.
-
Mai multe poze insinueaza ca in spatele lui Calin Georgescu se afla mai multi securisti din vechea gardă
O figură discretă, dar tot mai prezentă în jurul lui Călin Georgescu, stârnește controverse. Este vorba despre Nicolae Radu, profesor universitar și fost purtător de cuvânt al Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", omul lui Iulian Vlad, ultimul sef al Departamentului Securitatii Statului, decedat in 2017.
-
Trump face pe placul firmelor de asigurari de sanatate care i-au finantat campania: A semnat un ordin care va restricționa accesul la servicii medicale pentru zeci de milioane de americani
Donald Trump a restricționat accesul la servicii de sănătate pentru zeci de milioane de americani săraci, printr-un decret care a anulat un ordin al fostului președinte Joe Biden privind un acces mai larg la îngrijiri medicale.
-
Bărbații au evoluat de două ori mai mult decât femeile în ultimul secol în înălțime și greutate
Dimensiunea corpului uman a crescut semnificativ în ultimul secol datorită îmbunătățirilor în sănătate și nutriție, însă această schimbare nu s-a produs în mod egal între bărbați și femei, potrivit unui studiu publicat în revista Biology Letters.
-
Micul dejun "de aur" pentru reglarea zahărului din sânge si combaterea rezistentei la insulina
Micul dejun nr. 1 pentru reglarea zahărului din sânge. Cu un amestec echilibrat de cereale integrale, fibre și proteine, acest mic dejun poate ajuta la menținerea unei energii constante și a unui nivel stabil al zahărului din sânge.
-
Cum vor sa-l blocheze pe Călin Georgescu: Ministrul Justiției anunță un val de dosare penale pe turul 1 al prezidențialelor
Val de dosare penale după anularea turului 1 al alegerilor prezidențiale. Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a afirmat vineri că sunt mai multe dosare în lucru în legătură cu primul tur al alegerilor prezidenţiale de anul trecut - influenţarea scrutinului, finanţarea ilicită, spălarea de bani, atacurile cibernetice.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 3."Am spionat în Cuba pentru CIA"
- 4.Problema cu discursul "strămoșesc"
- 5.Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
- 6.Salut, David
- 7.Hemiplegia morală definitivă
- 8.Schimbarea Americii și a lumii
- 9.Nu te TEME, popor român!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu