S-au pierdut scrisorile?

• Tweet

A apărut a treia scrisoare trimisă de Comisia Europeană autorităților de la București. În care se cer precizări legate de victimele ANI. Printre acestea, Klaus Iohannis, Mircea Diaconu, Victor Alistar. În același stil ca și celelalte două, cu trimitere la marea corupție. Și asta chiar în timp ce premierul Viorica Dăncilă solicită explicații Comisiei în termeni imperativi. Solicitare însoțită însă și de o cerere stranie. Comisia să facă săpături. Și să găsească celelalte scrisori.

Oare s-au pierdut somațiile scrise ale Comisie din arhivele Ministerului Justiției? Știm acum că toate depeșele îi erau adresate ministrului Justiției. Indiferent cine a fost acesta. Mai știm de la fostul viitor prim ministru al PNL, Cătălin Predoiu, faptul că asemenea solicitări s-au făcut regulat, de două ori pe an. Începând din anul de grație 2006. În total, ar trebui să fie cel puțin 20. 20 de solicitări, toate cu încălcarea Consitituției României, a independenței Justiției, a secretului dosarelor aflate în cercetare, toate prejudiciind în mod flagrant drepturile și libertățile fundamentale ale unor cetățeni. Se pare însă că aceste scrisori au dispărut.

Este adevărat că, pe parcursul ultimilor 12 ani, noi am livrat Comisiei Europene, la solicitarea acesteia, o bună parte a arhivei penale vizând acea parte din marea corupție, care s-a finalizat prin dosare penale politice, îndreptate împotriva unor demnitari, oameni de afaceri sau reprezentanți media. Odată cu aceste arhive au fost livrate și informații confidențiale aflate în uriașele dosare și care fie că au fost, fie că nu au fost utilizate, prezintă în mod vădit un mare interes pentru tot ceea ce înseamnă concurență economică la nivel european. Ca să nu mai vorbim de faptul că informații din dosarele politicienilor, care circulă pe axa București-Bruxelles, pot oricând fi utilizate ca instrumente de șantaj.

De vreme ce primul-ministru al României îi solicită Comisiei Europene aceste scrisori, nu pot decât să trag concluzia că cele mai multe dintre acestea s-au evaporat din arhiva Ministerului Justiției. Dacă așa stau lucrurile, înseamnă că au existat persoane importante complice ale acestei operațiuni profund ilegale, montate sub aparența unui acord cu statul român, persoane complice care, simțindu-se cu musca pe căciulă, au încercat să șteargă unele urme. Altfel este destul de greu de explicat cum ar fi posibil ca dintr-o arhivă - și nu una oarecare, ci cea de la Ministerul Justiției - să dispară documente care ar fi trebuit să fie înregistrate și ținute cu sfințenie la păstrare.

Pe fond, dacă vom vedea toată această corespondență, vom descoperi cu ușurință că victimele sunt de ordinul miilor de persoane. Acești oameni află abia acum că au fost loviți de un proiectil dintr-o dronă rămasă pentru ei total invizibilă. Începând din momentul în care se solicitau informații despre ei, acești oameni aveau soarta pecetluită. Degeaba își căutau avocați buni. Degeaba transpirau în căutarea unor probe prin care să arate că acuzațiile împotriva lor sunt nefondate. Degeaba căutau o judecată cinstită, când de la Bruxelles până la câmpul tactic din Justiția de la București era construită o rută invizibilă, dar extrem de eficientă, care urma să conducă la încarcerarea lor.

Desigur, cu câteva excepții. Să recunoaștem că sunt și câteva persoane care au scăpat la limită printr-un noroc sau printr-o conjunctură favorabilă sau printr-o invesare a interesului Comisiei din această plasă diabolică. Înainte de a primi și alte informații halucinante, care vor veni desigur, să ne întrebăm cum de a fost posibil așa ceva? Și să și răspundem. În baza unui acord între autoritățile de la București și Comisia Europeană. Practic, au existat personaje importante, în frunte cu Traian Băsescu și Monica Mocovei, pentru care un asemenea mecanism, din diverse motive, în special legate de lupta pentru putere, a devenit o oportunitate.

Dar pentru ca acest plan să fie pus în operă, era nevoie de crearea unui cadru instituțional. Tocmai de aceea, Monica Macovei a solicitat aproape în termeni ultimativi, aproape cu disperare, instituirea MCV. Iar pentru ca lucrurile să nu bată rău de tot la ochi, acest instrument diabolic a fost fabricat și împotriva Bulgariei. În acest caz, Bulgaria este victimă colaterală. Este interesant de mers până la capăt pe firul acestei porcării, care în esență nu înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât utilizarea luptei împotriva corupției ca instrument al luptei politice și legitimarea acestei perversiuni printr-un acord cu UE, încheiat aparent în toată regula.

Sorin Rosca Stanescu