S-a dat Securitatea cu poporul? De ieri s-a schimbat România?
Postat la: 06.10.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Evenimentul pe plan național al anului a fost, fără dubiu pentru mine, discursul de ieri al directorului SRI, Eduard Hellvig. Acesta, prin declarația lui, pare să fi făcut o mișcare vizibilă de schimbare a capului compas al politicilor de securitate națională, schimbare făcută în prime time, în mod evident, ca în marinărie, pentru a fi văzută de departe, de către covârșitoarea majoritate a populației României care a început să aibă convingeri suveraniste.
„În această lume, naționalismul nu ar trebui să fie doar apanajul unor discursuri sau abordări extreme, ci și un tip de instinct pe care să-l aibă și cei cu gândire democratică, liberală, care astăzi au tendința greșită de a se îndepărta de subiecte precum patriotism sau tradiții. (...)Cred că sprijinul pentru democrație poate coexista cu atașamentul față de valori tradiționale, religie, elemente de identitate națională." (...) Nu cred că trebuie să existe o separație atât de mare între mândria națională și susținerea principiilor democratice universale. Datorită acestor principii, societățile europene au reușit să fie modelul de dezvoltare la care aspiră atât de multe milioane de migranți. Iar cultivarea mândriei naționale nu ar trebui lăsată doar pentru abordările extremiștilor sau populiștilor.
Ca o părere personală, cred că un naționalism moderat, echilibrat, ar trebui reasumat, redefinit și recultivat și de cei care au gândire democratică și echilibrată în statele occidentale, inclusiv în România viitorului." Mai mult, Directorul SRI a abordat și teme pe care le-am semnalat de mulți, de foarte mulți ani, și a recunoscut păcatele nu doar ale trecutului, ci și ale prezentului instituției pe Care o conduce, recunosând inclusiv că are cunoştinţă despre faptul că există multă neîncredere în societate în ceea ce priveşte numărul „acoperiţilor" şi agenda acestora în diverse sectoare strategice, dând asigurări că de la începutul mandatului său activitatea lor se desfăşoară „strict în limitele legii".:
„Cunosc păcatele de care este acuzată instituţia, unele reale, altele atribuite nouă pe nedrept. Ştiu şi de problemele generate de unii foşti lucrători ai SRI poziţionaţi fie în spatele a tot felul de oameni, fie gravitând în jurul companiilor de stat. Vă pot spune că suntem conştienţi de aceste probleme şi vom face tot ce ţine de noi pentru a le rezolva", a declarat Eduard Hellvig.
(...) „Politica şi activitatea de culegere de informaţii nu trebuie să fie suprapuse. De prea multe ori, însă, greşelile trecutului afectează şi comportamentul celor din prezent. Prea mulţi politicieni, în deceniile anterioare, s-au obişnuit să primească ‘indicaţii' sau ‘sugestii' despre ce au de făcut. Politicienii sunt aleşi de oameni să gândească cu mintea lor, investiţi cu încrederea lor să ia decizii despre cum vă arăta România în viitor, nu doar să stingă incendii ale prezentului şi să aplice planuri gândite de alţii. Cu toate acestea, prea mulţi vor că alţii să ia decizii în locul lor, prea mulţi chiar se aşteaptă să primească sugestii de la servicii. Nu vom consolida democraţia decât atunci când vom stimula fiecare instituţie să îşi asume mandatul pe care îl are, fără abuzuri şi fără excese"
De ce v-am dat toate aceste citate ale directorului SRI Eduard Hellvig? Pentru a vedea cât de semnificativă este schimbarea acestuia de atitudine și direcție în raport cu poziția exprimată în 2014 atunci când spunea că „Întoarcerea la naţionalism ar echivala cu sfârşitul Uniunii Europene, cu tot ce înseamnă aceasta pentru cetăţenii săi - de la abolirea graniţelor şi aspiraţia la o viaţă mai bună, la libertăţile democratice esenţiale, în primul rând cea de exprimare."
După 8 ani și zeci de procente ale populației care au balansat de la îmbrățișarea curentului progresisto-globalist spre cel suveranist-conservator, poziția directorului SRI și a instituției pare a fi pivotat... cu alte cuvinte, Securitatea, Sistemul pare a se fi dat cu poporul... Așa să fie? Păi va fi simplu de văzut dacă sunt doar declarații politice/politicianiste sau chiar sunt strategii de securitate naționale care chiar vor fi implementate în activitatea SRI.
Spre exemplu ar fi un bun început dacă infiltrații sistemului de prin presă nu vor mai eticheta drept „putinist" și „dușman al poporului" orice persoană care susține politici suveransit-conservatoare. Un alt pas bun ar fi să permită accesul în MSM, închis de ani de zile pentru orice individ care emitea păreri contrare Sistemului și Globalismului.
De fapt un foarte bun semn ar fi fost ca la protestul de duminică serviciile să nu-și fi băgat coada, să nu fi dezbinat masele de oameni, să nu-i fi învrăjbit până la limita încăierării... da, ăsta ar fi fost un semn bun! Dar n-a fost. Sistemul nu s-a putut abține și i-a teleghidat pe pseudo liderii „suveraniști" în așa fel încât poporul să vadă că „suveraniștii" nu sunt capabili nici de unitate, nici de viziune politică, nici de soluții viabile pentru Națiune... ci doar de scandal, strigături și scandări de stadion. Adică nu sunt apți pentru a prelua puterea, frâiele țării. Asta au vrut. Și au reușit ce și-au propus, Securitatea și-a îndeplinit odată în plus rolul globalist și a discreditat pentru multă vreme nu doar orice idee de protest și de mișcare de stradă ci și de unire a forțelor suveraniste. Cert, a avut și cu cine... dar activitatea Sistemului a fost vizibilă transparent prin acțiunea concertat disonantă a firavei opoziții parlamentare de discreditare a ideii de protest și mișcare suveranistă.
Da, activitatea Sistemului a rămas până ieri în mod vizibil în sprijinul forțelor progresista-colonialiste, fapt care se vede și în acțiunea concertată a „presei" de a denigra în ultimele zile un alt pilon conservator - cel mai important! - Biserica, prin avalanșa de dezvăluiri privind implicarea unor fețe bisericești în tot felul de scandaluri sexuale. În fine, toate astea s-au întâmplat până ieri... Toate astea au fost însă înainte de discursul de ieri al lui Hellvig. De azi... totul se va schimba! Oare?
Ca avocat sunt obișnuit să dau preeminență prezumției de bună-credință, ceea ce o voi face chiar și în cazul domnului Hellvig, director SRI... Dar această bună-credință poate și trebuie să fie probată. Și prima probă, cum am spus-o, ar fi încetarea prigonirii și denigrării suveraniștilor și conservatorilor, dar și a oamenilor bisericii. Apoi, mai complicat și mai de durată, ar fi extragerea și aducerea în „cazarmă" a tuturor infiltraților de prin presă, din mediul de afaceri și mai ales din justiție! Cum la fel de importantă, esențială chiar, ar fi scoaterea SRI și a celorlalte servicii din procesul legislativ, căci da, multe, majoritatea legilor sunt scrise de oamenii Sistemului.
Pentru ca în final, supremul gest de normalitate ar fi aducerea serviciilor de informații din România la standarde NATO, adică demilitarizarea lor... Cu alte cuvinte, Domnul Hellvig ar trebui să urmeze punct cu punct dispozițiile Capitolului IV din #LegeaSuveranității... aia pe care au denigrat-o în presă și au respins-o în Parlament chiar oamenii Domnului Hellvig. Dar și asta a fost înainte de ieri. Dar eu chiar vreau să cred în sinceritatea și buna credință a Directorului SRI. Și aștept să văd: Chiar s-a dat Securitatea cu poporul?
Dan Chitic
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
-
Eduard Hellvig face praf SRI în ziua aniversării agenției
Ce se ințelege din postarea pe X a fostului director al SRI? Ca agenții pot sa se exprime oral, dar au probleme severe c ...
-
O lecție pentru cățeii de la București
Sa fie invațatura de minte! Puterea de la București a primit o lecție urata din partea administrația Biden. Au primit ca ...
-
Visa Wayver: Să nu ne mai mințim. România a ajuns nedemocratică și antiamericană
Ca reacție la amanarea pe durata nelimitata a intrarii romanilor in SUA fara vize, premierul Marcel Ciolacu incearca sa ...
-
Ce scrie la gazeta de perete a Ambasadei SUA
Cei care au dat lovitura de stat din 6 decembrie 2024 inca se fac ca nu ințeleg de ce le-a trantit America ușa in nas. U ...
-
Românii-sorosiști dau năvală să pupe dosul lui Putin!
Astazi, a aparut un articol, preluat din Financial Times, care confirma ceea ce eu spun demult, și am dezbatut asta incl ...
-
Papa Francisc a găsit Adevarul în spital
Pereții spitalelor au auzit rugaciuni mai sincere decat bisericile... Au fost martori la saruturi mult mai sincere decat ...
-
Să ieși mereu pe locul 3...
Exista o limita pana la care un om, in general, iși poate reinnoi ideile. O spune inclusiv Cioran undeva in opera lui, n ...
-
Coldea la prezidențiale, de partea lui Nicușor și Ponta! Cum îi folosește pe Virgil Popescu-Energie și pe Călin Georgescu
Cei din Masoneria Statului Paralel, despre care v-am tot vorbit in ultimele saptamani, nu rezista fara un președinte al ...
-
Asta inseamna politica si afaceri!
1. Vreti sa intelegeti politica?In Medieval Total War, unul dintre cele mai bune jocuri de strategie lansate in anii 200 ...
-
Cum a ajuns Bolojan președinte interimar cu complicitatea cuplului Iohannis - Pahonțu
Ieri, va spuneam ca, observandu-l pe Bolojan, parca l-aș vedea pe Iohannis din 2015, la inceputul mandatului sau, și, pa ...
-
Interimarul Bolojan, pericol public letal!
Principalul locatar de la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan, trebuie supus urgent unei expertize psihiatrice intrucat aces ...
-
Pe ce se bazează proeuropenii?
Carevasazica la noi se lupta proeuropenii cu antieuropenii. Dar care sunt unii și care sunt ceilalți? Integrarea deplina ...
-
Cum arată competiția la prezidențiale și care sunt șansele reale ale candidaților. Finala previzibilă azi!
Fierbe „Giuleștiul politic", prieteni goldiști, ca sa imprumut un termen din fotbal, pentru ca au inceput luptele ...
-
Despre dreptul de a fi ales
Articolele 36 și 37 din Constituția noastra prevad dreptul de vot și dreptul de a fi ales. Sunt drepturi importante intr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu