Ruşine naţională! Cum îşi bat joc autorităţile de Centenarul Marii Uniri

• Tweet

După cum bine ştiţi, vin aproape săptămânal la Bucureşti. Zilele trecute, am avut de rezolvat o problemă administrativă în zona Drumul Sării. De lângă Biserica Răzoare m-a străfulgerat imaginea dezolantă a generalului de brigadă Toma Lişcu (1866-1958), cel care a organizat şi a condus primul dispozitiv de pază al frontierelor României Mari.

Am remarcat cu stupoare că bustul este scâlciat pe alocuri, iar „soclul" - de fapt, o cârpeală de neam prost acoperită cu cea mai urâtă şi mai ieftină gresie - este mai năruit decât Piramida lui Kheops, deşi „opera" (monument de for public!) a fost realizată din bani publici în 2004, şi nu în 1918.

Nu cumva ne apropiem cu paşi repezi de Centenarul Marii Uniri?!

Din nefericire - graţie indolenţei autorităţilor publice de pretutindeni (indiferent de culoarea politică a vătafilor în cauză) -, majoritatea monumentelor şi statuilor care au ca tematică momentul 1 decembrie 1918 se găsesc într-o stare puţin spus jalnică. Dureros şi cumplit de nedrept este că într-o astfel de situaţie (batjocoritoare prin n evidenţe!) se află şi multe dintre cimitirele în care îşi dorm somnul de veci martirii Războiului pentru întregirea neamului românesc. Ce fel de naţie mai vrem să fim, dacă nu suntem în stare să respectem memoria eroilor care au făcut posibilă România Mare?!

Este de neînţeles de ce nimeni de la Guvern nu face absolut nimic, nici măcar în cel din urmă ceas, în preludiul unui an atât de important pentru noi, românii de pretutindeni. Să fie chiar atât de gros şoriciul?! Deşi nu sunt bani pentru reabilitarea momentelor Marii Uniri, pot să bag mâna în foc că guvernanţii au premeditat deja „spargerea" a milioane de euro (bani luaţi de la noi, ăştia care se mai opresc şi în faţa statuilor!) pe diverse simpozioane cu baloane tricolore, fructe de mare şi şampanie, sindrofii faraonice şi tribune populiste (de factură cel puţin vadimistă).

Bătaia de joc privitoare la istoria naţională este o boală cumplită care riscă să ne îndepărteze pe zi ce trece de ceea ce mie îmi place să numesc România profundă (a valorilor perene) - este vorba despre o boală întunecată care se ramifică (ireversibil) de la tâmpeniile superficiale din feluritele manuale alternative, tipărite doar pentru a umple buzunarele mafiilor de partid, până la mimarea patriotismului de conjunctură la cel mai înalt nivel, doar pentru a-i prosti (din nou şi din nou) electoral pe români şi pentru a sifona (fără pic de ruşine) considerabilele fonduri destinate Centenarului Marii Uniri. Oare ne mai facem bine vreodată?!

O altă situaţie îngrozitoare: an de an, istoricul Stelian Tănase (deopotrivă cu mulţi alte nume ale Academiei şi ale societăţii civile) lansează zeci de petiţii prin care solicită salvarea celebrului Hotel „Concordia", din Bucureşti, care a găzduit istorica întâlnire din noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, în care s-a hotărât Unirea Principatelor Române şi alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al Ţării Româneşti, după ce fusese ales domn al Moldovei. Hotelul „Concordia" (lăsat în cea mai groaznică ruină, tocmai pentru a se scăpa de „o grijă") reprezintă o ţintă predilectă pentru rechinii imobiliari şi politici de la Bucureşti. Da! - deşi este vorba despre una dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu care (avem norocul ăsta!) încă se înalţă în buricul Capitalei. Oare pentru cât timp!

P.S. Nu mai devreme de ieri, ex-premierul pesedist Adrian Năstase i-a solicitat (pe blog) premierului Mihai Tudose (apelul a fost adresat, în special, autorităţilor centrale) să salveze de la rapida nimicire casa memorială a poetului şi diplomatului Vasile Alecsandri, unul dintre marii artizani ai Micii Uniri, la a cărei realizare a contribuit şi din postura de ministru de Externe.

Simona Man