Rușii îi provoacă ultimativ pe americani și le propun negocierea unui viitor statut "SUA- putere regională"!
Postat la: 04.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Multe treburi subterane s-au negociat în ultima jumătate de an, sub "acoperirea" pandemiei, mai ales după #BornaGENEVA2021, așa cum noi am încercat să vă ținem la curent prin discuțiile de la GOLD FM.
Vă invit să citiți neapărat traducerile unor poziționări rusești din articolul anexat, ca să pricepeți cât de importante sunt consultările RUSIA-SUA din 10 Ianuarie, și tot la Geneva, respectiv ce implică cu adevărat aceste negocieri pentru viitoarea configurație geopolitică a lumii. După ce veți citi, veți pricepe mult mai bine de ce am insistat atât de mult noi, atât la GOLD FM, cât și la SOLIDNEWS, cu discuția despre mizele reale ale "pretextului UCRAINA", cu necesitatea de a analiza din timp această situație unghiulară pe care noi am prevazut-o!
Am extras doar două fragmente din articol, în scopul de a vă oferi pe scurt contextul în care așează rușii viitoarele negocieri:
"(...) Articolul 4 prevede, in parte, ca „Federatia Rusa si toti participantii care, la 27 mai 1997, erau state membre ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, nu vor desfasura forte armate si armament pe teritoriul niciunui alt stat european, in plus fata de fortele stationate pe teritoriul respectiv la 27 mai 1997". Iar articolul 7 precizeaza ca „participantii, care sunt state membre ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, se vor abtine de la desfasurarea oricaror activitati militare pe teritoriul Ucrainei, precum si al celorlalte state din Europa de Est, Transcaucazia si Asia Centrala".
Aceasta include cele paisprezece state est-europene si balcanice care au devenit membre ale NATO in ultimii douazeci si patru de ani:
„Astfel, pe langa spatiul post-sovietic, initiativa Moscovei include o gama larga de tari situate intre Europa de Vest si Rusia - in principal Polonia si statele baltice, care sunt vizate deoarece forte suplimentare ale Aliantei Nord-Atlantice au fost desfasurate acolo, asa cum s-a decis la summitul NATO de la Varsovia din 2016."
Pe scurt, „initiativa rusa i-ar putea ajuta pe americani sa paraseasca in liniste Europa Centrala si de Est", potrivit titlului unui articol postat de foarte oficialul think tank Russrat."
Și al doilea lucru de menționat:
"(...) Este important sa intelegem ce l-a motivat pe Putin sa lanseze aceasta provocare catre tarile occidentale. Ca intotdeauna, comportamentul rusesc este dictat de o analiza atenta a „corelatiei de forte", care, potrivit expertilor de la Kremlin, tocmai a inclinat in favoarea puterilor revizioniste antioccidentale. Dupa 20 de ani de pregatire pentru razboi, pozitia Rusiei este considerata mai puternica ca niciodata, potrivit think tank-ului Russtrat: „In urmatorul an si jumatate, Rusia va schimba considerabil echilibrul puterii globale. [...] Situatia istorica actuala a Rusiei este unica. Statul s-a pregatit pentru provocarile majore care pot aparea sub presiunea critica. Au fost acumulate rezerve uriase, inclusiv aur. Au fost create si lansate planuri nationale de infrastructura financiara si informationala. Digitalizarea a inceput sa cuprinda intreaga economie, aducand-o la un nou nivel de competitivitate. Extinderea bazei noastre industriale, inclusiv in domenii de inalta tehnologie extrem de sensibile, avanseaza cu pasi repezi, iar ‘decalajul tehnologic' se reduce. Am depasit dependenta critica in domeniul securitatii alimentare. [...] In ultimii cinci ani, armata a fost lider mondial. In acest domeniu, ‘decalajul tehnologic' este in favoarea noastra si nu face decat sa se mareasca... In plus, explozia inflatiei planetare provoaca o criza energetica, ceea ce ii face pe europeni, in mare parte, mult mai concilianti si exclude o blocare a aprovizionarii noastre cu energie, indiferent ce am face." Daca Rusia si China isi vor coordona actiunile impotriva Ucrainei si, respectiv, a Taiwanului, „totul va deveni mult mai usor pentru noi. Si pentru China, de asemenea, de la care vom distrage atentia, ceea ce ne va elibera si mai mult mainile..." Pe scurt, „Rusia si-a restabilit ponderea pe scena internationala pana in punctul in care este capabila sa dicteze propriile conditii in configurarea securitatii internationale". In ceea ce priveste „imperiul decrepit al Stars and Stripes, slabit de LGBT, BLM, etc., este clar ca nu va supravietui unui razboi pe doua fronturi".
Pe de alta parte, Statele Unite se confrunta cu o criza fara precedent, cu o inflatie galopanta, penurie de aprovizionare, un presedinte slab, o societate mai divizata ca niciodata.
Drept urmare, potrivit Irinei Alksnis de la RIA Novosti:
„Rusia, precum si China si alte puteri care lucreaza la transformarea sistemului mondial [...] au o fereastra de oportunitate pentru a accelera evacuarea Statelor Unite de pe tronul mondial prin cresterea presiunii asupra lor. Chiar daca slabirea Occidentului dureaza de ceva timp, crizele actuale indica faptul ca procesul a trecut la un nivel calitativ nou si, prin urmare, ar fi o prostie sa nu profitam de aceasta oportunitate. Cu atat mai mult cu cat, in ceea ce ne priveste, am finalizat propriile mecanisme si instrumente strategice - alternative la cele occidentale - necesare pentru buna functionare a economiei nationale si a relatiilor cu alte tari, fie ca este vorba de productia de bunuri, de reglementarile monetare, de difuzarea informatiilor etc...".
De aici si abordarea Kremlinului:
„Aceasta nu este o propunere de discutie, ci un ultimatum - o cerere de capitulare neconditionata. Occidentul nu are de ales decat sa-si piarda fata - daca nu se ridica mandru si nu intra in razboi cu Rusia. Judecand dupa modul in care Occidentul a inceput sa arate dezordine de partea cealalta, ei sunt constienti de acest lucru."
Cozmin Gușă
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
-
Eduard Hellvig face praf SRI în ziua aniversării agenției
Ce se ințelege din postarea pe X a fostului director al SRI? Ca agenții pot sa se exprime oral, dar au probleme severe c ...
-
O lecție pentru cățeii de la București
Sa fie invațatura de minte! Puterea de la București a primit o lecție urata din partea administrația Biden. Au primit ca ...
-
Visa Wayver: Să nu ne mai mințim. România a ajuns nedemocratică și antiamericană
Ca reacție la amanarea pe durata nelimitata a intrarii romanilor in SUA fara vize, premierul Marcel Ciolacu incearca sa ...
-
Ce scrie la gazeta de perete a Ambasadei SUA
Cei care au dat lovitura de stat din 6 decembrie 2024 inca se fac ca nu ințeleg de ce le-a trantit America ușa in nas. U ...
-
Românii-sorosiști dau năvală să pupe dosul lui Putin!
Astazi, a aparut un articol, preluat din Financial Times, care confirma ceea ce eu spun demult, și am dezbatut asta incl ...
-
Papa Francisc a găsit Adevarul în spital
Pereții spitalelor au auzit rugaciuni mai sincere decat bisericile... Au fost martori la saruturi mult mai sincere decat ...
-
Să ieși mereu pe locul 3...
Exista o limita pana la care un om, in general, iși poate reinnoi ideile. O spune inclusiv Cioran undeva in opera lui, n ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu