România - starea de comă. Indusă
Postat la: 13.12.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe amândoi, pentru ca neamul lor să crească, să crească biblic, dincolo de zările țării." (Constantin Noica)
În 1976, a apărut al doilea roman al lui Juan Jesús Armas Marcelo, romancier, eseist și jurnalist spaniol, Estado de coma" - starea de comă. „Starea de coma" este o zguduitoare metaforă a singurătații umane prin personajul central, Siaka Garcia si in acels timp un uimitor rechizitoriu la adresa unei societati dominate de violență, corupție si birocrație. De loc departe de ce trebuie să simtă acum mai multe milioane de români.
Într-un interviu, autorul declară că:
Speranța viitorului este zadarnică , am spus-o deja, nu ajunge niciodată și când ajunge nu este ceea ce ne-am imaginat, bine sau rău: este altceva care încetează să mai fie viitor pentru a deveni trecut după o clipă; Și aici intervine din nou memoria: cum ne amintim ea va fi mai bine decât prezentul imediat al oricărei amintiri.
Sunt deja bătrân, deși nu străvechi, iar atitudinea mea în viață până acum a fost să nu uit nici cea mai mică amintire din trecutul meu, din diferitele vieți pe care am avut privilegiul să le trăiesc până astăzi. Singura frică pe care am avut-o și am în viață este pierderea amintirilor , abandonarea treptat a memoriei până când o pierd complet și pierderea pe sine în neant. Dictonul latin "carpe diem" conține o filozofie profundă și include memoria, adică să nu uităm trecutul pentru a nu repeta greșelile pe care le-am făcut și noi. Amintește-ți! Cel care uită repetă eroarea, de parcă experiența nu ar fi mama vieții. Viața nu este tocmai un paradis și lumea pe care o creăm încetul cu încetul rupe uneori echilibrul." A iubi memoria înseamnă a-ți aminti trecutul pentru a merge înainte : a învăța din tot, din dezastruos și sublim.
Cred că în acest moment, România este în comă indusă. Coma reprezinta un sindrom clinic ce presupune degradarea totală sau parțială a stării de conștiență, determinată de evenimente traumatice la nivelul creierului, sau poate fi indusă pentru conservarea functiilor vegetative. Pacienții sunt ținuți în comă indusă doar atat timp cat este necesar. Anestezicele sunt cele mai frecvent utilizate pentru a induce coma. Pacientul este de obicei verificat frecvent, personalul medical asigurandu-se ca se mentine starea de comă - ne spune medicina. Această stare de comă indusă este, cred, starea în care trăiește acum România.
Începutul a fost în 6 august 2012, Curtea Constituțională a României a injectat în venele României starea de comă, prin "Erata" întocmită şi semnată atunci de judecătorul Ştefan Minea, cel care a trimis adresa de publicare la Monitorul Oficial. Pe baza acestei erate, referendumul de demitere a turnătorului Traia Băsescu alias Petrov a fost invalidat. La două zile după aflarea acestei modificări făcute pe șest, fără a exista cvorum de ședință CCR, doi judecători au rupt tăcerea, arătând că totul a fost ilegal și că ei nu au fost consultați cu privire la această modificare, aflându-se în concediu. Cu toate acestea, secretarul general al Guvernului, Ion Moraru, a fost nevoit să-și dea acordul pentru ca "erata" să fie publicată in Monitorul Oficial.
Judecătorii CCR Tudorel Toader și Ion Predescu au declarat, la unison, ca „erata" este ilegală și au cerut reunirea de urgența a CCR. La aceste declarații ale celor doi judecători s-a raliat si judecătorul Axinte Gașpar.
A urmat la scurt timp vizita lui Philip Gordon, cel care a precedat-o pe Victoria Nuland la Departamentul de Stat. El l-a făcut pe președintele Curții Constituționale, celebrul om de televiziune azi, dl Augustin Zegrean, cel care avea să descopere în acel august "măreția dreptului". Gordon nu a dicta nimic la Bucuresti, ci doar "credea": "Cred că decizia va fi întărita e o validare din exterior, a Comisiei de la Veneţia spre exemplu. Acestea sunt principiile după care judecă situaţia.
Dar repet că, daca rezultatul acestui proces va fi unul spre care se pare că opiniile Curţii se îndreaptă, posibil sub presiune, şi dacă listele originale care s-au folosit sunt rectificate şi numerele sunt schimbate şi asta va schimba rezultatul votului, cred că vor exista îndoieli serioase din exterior despre legitimitatea acestui rezultat. Nu înseamnă că dictez cum ar trebui să fie. Văd aceasta ca un observator din exterior. Cred că vor fi îndoieli dacă începi cu o listă, votezi, ai un rezultat, apoi te uiţi la listă din nou, schimbi şi ai altrezultat-aceasta nu este calea ideală."
Si la intalnirea ce a urmat cu societatea civila a spus: "Nu aş fi aici la mijlocul lui august dacă nu ar fi vorba despre ceva ce ni se pare foarte important şi că se îndreaptă într-o direcţie greşită-de aceea este important pentru mine să fiu aici. Vreau să înţeleg mai bine ce se întâmplă de fapt şi nu cred că este un grup mai bun decât acesta împreună cu care să încep aceasta zi, să înteleg despre ce este vorba şi să comunic mesaje pentru guvernul şi liderii politici de aici despre îngrijorarile şi potenţialele consecinţe pentru România în urma a ceea ce noi credem că sunt provocări la adresa procesului democratic şi a independenţei justiţiei din România. Deci, mă bucur că am ocazia să aud de la voi despre starea de fapt în aceste privinţe, despre implicaţii şi despre ceea ce gândeşte comunitatea de afaceri."
Din acel moment - vă amintiți, da? - democrația a fost înlocuită de propagandă. Atunci au ieșit la rampă, ca și azi, politicienii pe care poporul îi vrea plecați, profitorii U.E. Pe toți, o dată cu anularea referendumului și reinstaurarea turnătorului Băsescu de la garaj la Cotroceni, pe toți ciracii lui, ca și acum, de la "primul filosof al țării" și până la ultimul saltimbanc cu pretenție de actor, au început să i intereseze doar cătușele, arestările și căutarea de vinovați. Instaurarea fricii, cu alte cuvinte. Au făcut, astfel, din justiție un monstru. tunci Coldea, sub oblăduirea lui Petrov au născut "protocoalele" ucigașe, dar mai ales, nașterea - de fapt avortarea - partidului a căror moașe au fost Cioloș și vechii securiști ai lui Ceaușescu.
O dată cu USR - cel mai nociv partid de la PCR, trecând prin PD-ul de slugi ale lui Băsescu, până azi. Sclavi ai clișeelor, privind de sus poporul, sunt promotorii Comunismului "hi tech", ai "minunatei lumi noi", o nouă dictatură anticreștină și lgbt-istă a lui Soros. Ei sunt cei care au demonstrat pe străzi pentru nesocotirea Dreprurilor Omului, a dreptului la apărare și la un proces echitabil. Șora și grupul de intelectuali care au făcut din România imagine corupției mondiale s-au transformat în ani pierduți cu concursul unei părți a presei. Stau mărturie sutele de achitări a sute de condamnați, victime ale "binomului" SRI-DNA. Cei care nu zac deja în morminte, și care au cedat în pușcării sau în urma anchetelor inumane.
Astfel, odata cu Băsescu și apoi cu apariția lui Coldea și al USR Romania si a pierdut și ultima rază de curățenie pe care o mai avea. "3 judecători sunt numiți de Camera Deputaților, 3 de Senat și 3 de Preşedintele României". Prin urmare, CRR nu are treabă cu Constituția României și/sau cu justiția la modul general, fiind controlată și folosită ca instrument politic! Cel mai bun exemplu este cel de mai sus, la referendumul din 2012 pentru demiterea ticălosului Băsescu, când o erată a CCR, comandată și impusă de la Washington, a aruncat la gunoi 7,5 milioane de voturi care îl trimiteau acasă sceleratul Băsescu. Votul decisiv 6-3 (dacă era 5-4, Băsescu ar fi fost demis!) a fost dat de către judecătoarea CCR Iulia Motoc, răsplătită ulterior de către fostul președinte/securist/turnător cu un post călduț la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg!
Și, pentru că starea de comă a poporului trebuia păstrată, CCR a introdus în venele românil o nouă injecție: îndepărtarea Dianei Șoșoacă din lupta electorală, fiindcă vreun departament de analiză o fi șoptit la urechea stăpânilor că avocata, (parlamentar european!) amenință aranjamentele pentru perpetuarea situației politice din țară.
Ultima injecție, probabil cu o seringă "Gouillon" a fost administrată românilor de către aceeași Curte Constituțională a României, pentru că starea de comă indusă trebuia prelungită. Parlamentul României, Astfel, CCR prin încălcarea Constituției și depășirea atribuțiilor legale, așa cum spun cei mai credibili specialiști în drept, a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale, după ce acestea fuseseră validate, cu o zi înainte.
Cei 9 judecători ai CCR au luat decizii care contravin Constituției și principiilor statului de drept, interpretând legile în mod arbitrar și părtinitor în favoarea intereselor politice refuzate, așa cum s-a văzut la vot, de către popor. Să fiu bine înțeles: Atât doamnele Șoșoacă, Lasconi, cât și dl. Georgescu sunt, din multe puncte de vedere detestabili. Așa cum detestabili sunt și "judecători" CCR precum Lidia Stanciu, Aspazia Cojocaru, Iulia Motoc, sau Augustin Zegrean.
Dar de aici și până la bătaia de joc (interesată, probabil) față de votul a milioane de români, e o cale lungă.
Chiar și Donald Trump Jr., primul consilier al președintelui ales al Americii s-a referit în mod special la decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale. Într-un mesaj pe Twitter, el a susținut că decizia a fost o strategie coordonată de „Soroșiști/Marxiști" cu scopul de a manipula rezultatul și de a submina voința poporului român. El se referă la candidata USR, Elena Lasconi, ca fiind sigur pierzătoarea alegerilor prezidențiale.
"Wow, uite ce se întâmplă în România! Curtea Constituțională tocmai a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. O altă încercare Soros/Marxistă de a falsifica rezultatul și de a nega voința poporului. Ea (n.n. Elena Lasconi) urma să piardă, iar ei știau asta", a scris Donald Trump Jr.
Autorul "Stării de comă", scriitorul și ziaristul spaniol ne averizează să facem, așadar, recurs la memorie: "Viața nu este tocmai un paradis și lumea pe care o creăm încetul cu încetul rupe uneori echilibrul." A iubi memoria înseamnă a-ți aminti trecutul pentru a merge înainte : a învăța din tot, din dezastruos și sublim". Cred că e bină să i dăm crezare și să nu uităm ce-am trăit...
Octavian Hoandră
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
-
Eduard Hellvig face praf SRI în ziua aniversării agenției
Ce se ințelege din postarea pe X a fostului director al SRI? Ca agenții pot sa se exprime oral, dar au probleme severe c ...
-
O lecție pentru cățeii de la București
Sa fie invațatura de minte! Puterea de la București a primit o lecție urata din partea administrația Biden. Au primit ca ...
-
Visa Wayver: Să nu ne mai mințim. România a ajuns nedemocratică și antiamericană
Ca reacție la amanarea pe durata nelimitata a intrarii romanilor in SUA fara vize, premierul Marcel Ciolacu incearca sa ...
-
Ce scrie la gazeta de perete a Ambasadei SUA
Cei care au dat lovitura de stat din 6 decembrie 2024 inca se fac ca nu ințeleg de ce le-a trantit America ușa in nas. U ...
-
Românii-sorosiști dau năvală să pupe dosul lui Putin!
Astazi, a aparut un articol, preluat din Financial Times, care confirma ceea ce eu spun demult, și am dezbatut asta incl ...
-
Papa Francisc a găsit Adevarul în spital
Pereții spitalelor au auzit rugaciuni mai sincere decat bisericile... Au fost martori la saruturi mult mai sincere decat ...
-
Să ieși mereu pe locul 3...
Exista o limita pana la care un om, in general, iși poate reinnoi ideile. O spune inclusiv Cioran undeva in opera lui, n ...
-
Coldea la prezidențiale, de partea lui Nicușor și Ponta! Cum îi folosește pe Virgil Popescu-Energie și pe Călin Georgescu
Cei din Masoneria Statului Paralel, despre care v-am tot vorbit in ultimele saptamani, nu rezista fara un președinte al ...
-
Asta inseamna politica si afaceri!
1. Vreti sa intelegeti politica?In Medieval Total War, unul dintre cele mai bune jocuri de strategie lansate in anii 200 ...
-
Cum a ajuns Bolojan președinte interimar cu complicitatea cuplului Iohannis - Pahonțu
Ieri, va spuneam ca, observandu-l pe Bolojan, parca l-aș vedea pe Iohannis din 2015, la inceputul mandatului sau, și, pa ...
-
Interimarul Bolojan, pericol public letal!
Principalul locatar de la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan, trebuie supus urgent unei expertize psihiatrice intrucat aces ...
-
Pe ce se bazează proeuropenii?
Carevasazica la noi se lupta proeuropenii cu antieuropenii. Dar care sunt unii și care sunt ceilalți? Integrarea deplina ...
-
Cum arată competiția la prezidențiale și care sunt șansele reale ale candidaților. Finala previzibilă azi!
Fierbe „Giuleștiul politic", prieteni goldiști, ca sa imprumut un termen din fotbal, pentru ca au inceput luptele ...
-
Despre dreptul de a fi ales
Articolele 36 și 37 din Constituția noastra prevad dreptul de vot și dreptul de a fi ales. Sunt drepturi importante intr ...
-
Politica lui Trump e simplă!
Nu am vazut preluata in presa din .ro declaratia asta a lui JD Vance, de fix acum o saptamana: "President Trump's econom ...
-
Valoarea AUR este calculată de indicele Târziu
Proiectul AUR nu este al lui George Simion, ci al lui Claudiu Tarziu. Fara Tarziu, Simion flutura și la ora asta drapele ...
-
Sârbii dau o lecție de civism și curaj, ungurii se mișcă și ei contra exceselor, noi românii rămânem fricoși, tot la "coada vacii"!
Serbia și sarbii reprezinta un brand de succes ca țara și popor, la moda nu doar in Romania, ci peste tot in lume, mai a ...
-
A doua mare luptă pentru putere este legată de șefia SRI. Ce va decide axa Putin-Trump?
Zona Balcanilor nu-și dezminte renumele de „butoi cu pulbere". Ieri au avut loc proteste publice serioase in Serbi ...
-
O demonstrație simplă a faptului că uneori diploma de bacalaureat ar fi necesară
Pe 6 martie 2025, guvernul Ciolacu emite Ordonanța de Urgența nr 9/2025, prin care se prevede (cu modificarea unui artic ...
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu