România pe axa Visegrad

• Tweet

Primim din ce în ce mai multe informații și mai consistente în sensul că România a început să își joace în stil mare interesele geopolitice. Mai precis, Guvernul României. Acesta întreprinde demersuri insistente alături de statele de la Visegrad, cărora li s-au adăugat și alte țări din fostul bloc comunist, în sensul de a se detașa ca un grup distinct și ca un centru distinct de putere de nucleul dur al Uniunii Europene, dominat de Germania.

Pentru a nu rămâne politica noastră extrenă în șpagat, ar fi necesar ca și președintele Klaus Iohannis să meargă în aceeași direcție.
Micul grup al statelor de la Visegrad, compus din Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, s-a asociat în urmă cu mai mulți ani și a exercitat presiuni concertate în plan diplomatic, pentru a intra mai repede decât alte state post-comuniste în NATO și Uniunea Eurpeană. Din aceasă perpectivă, succesul a fost total. Dacă atunci România nu a făcut parte din grupul de la Visegrad, iată că astăzi Guvernul României și în special Teodor Meleșcanu, șeful diplomației de la București, este autorul unui număr din ce în ce mai mare de inițiative prin care, pe de-o parte, este vizată crearea unui parteneriat cu statele de la Visegrad, pe de altă parte lărgirea acestui parteneriat prin implicarea și altor state din Balcanii de Vest și, în fine, prin promovarea unor politici externe valabile pentru întreg grupul, legate de întărirea parteneriatului strategic cu Statele Unite și cu Marea Britanie post-Brexit.

Care sunt aceste state? Mai întâi, cele fondatoare, respectiv Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, cărora li se asociază România și Bulgaria, urmate aproape instantaneu de Croația și Slovenia. Întreg acest format de state își orchesterază politicile externe în câteva domenii prioritare: negocierea în comun a modului în care evoluează Uniune Europeană și exercitarea de presiuni pentru ca nucleul dur în epicentrul căruia se află Germania ca stat dominant să nu poate prin acțiunile sale să le aducă prejudicii statelor mai mici, considerate a se afla la periferia UE; exercitarea de presiuni asupra NATO în general și a Statelor Unite în special în materie de securitate, în scopul întăririi semnificative a apărării flancului sud-estic al organizației; și, de curând, observatorii vieții politice internaționale au putut remarca o apropiere a Visegradului lărgit de Marea Britanie, în perspectiva realizării unui parteneriat strategic cu Londra acum și în perioada post-Brexit.

Toate aceste mișcări diplomatice indică o nouă abordare, inclusiv a României, în realizarea obiectivelor geopolitice specifice acestor state. Și care nu coincid sau uneori sunt chiar divergente cu interesele geopolitice ale Germaniei, în postura ei de hegemon al Europei. Apropierea de Statele Unite și de Marea Britanie nu este deloc o mișcare întâmplătoare. Pentru a-și întări forța, aceste state au nevoie nu numai să-și concerteze propriile poziții, pentru a lansa mesaje cât mai coerente și cât mai puternice, ci și să beneficieze de susținerea celor două state, care sunt jucători majori ai NATO.

Nu este deloc exclus să ne aflăm în fața unui scenariu extrem de interesant. Un scenariu în care Guvernul lasă impresia că deține întreaga iniițativă dar, în realitate, el fiind susținut în mod mai puțin vizibil dar cât se poate de consistent totuși și de președintele Klaus Iohannis. Un președinte care a fost la acest capitol, cel puțin, destul de ambiguu până în prezent și care, în mod straniu, nu a intrat în nicio coliziune cu Guvernul pe tema politicii comune cu statele de la Visegrad. Și asta în ciuda faptului că domnul Klaus Iohannis este perceput ca fiind în primul și în primul rând un aliat al Berlinului. Dacă la acest capitol nu există divergențe, atunci e bine și putem remarca faptul că efectiv, pentru prima dată în ultimii ani, România intră în marea politică, făcând jocuri intersante în folos propriu.

Sorin Rosca Stanescu