România aflată sub presiunea noii civilizații EuroAsiatice!
Postat la: 24.07.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Deși de luni de zile, de la începutul războiului de agresiune al Rusiei la adresa Ucrainei mi-am impus tăcerea cu privire la eșecul european și anglo-saxon de a opri barbaria de la granița noastră, evenimentul organizat de minoritatatea maghiară la Băile Tușnad m-a scos din izolarea ideatică. De-a lungul carierei mele, fiind profiler de situații și integrator de proiecte speciale, discreția concluziilor s-a impus de la sine. Este natura semantică a meseriei mele de a nu spune public ceea ce analizele specifice scot la suprafață.
De data aceasta am să explic de ce, la o teleconferință organizată sub egida Curiei Romane, acum doar 32 de ore, analizam discursul lui Victor Orban din România, susținând ca evenimentul de la Băile Tușnad, organizat sub semnul noțiunii de eternitate, este un atac serios, seminal și profesionist la adresa existenței istorice a statului român. Iar acest atac este, din nefericire, perfect justificat de realitatea pe care refuzam cu obstinație să o vedem. Astăzi, când elitele românești vorbesc în false idei și mincinoase verbe ale latinității contemporane, profilerul din mine nu poate să tacă. Căci este vorba de țara mea care alunecă încet și fără a înțelege, în negrul istoriei. Acest proces de distrugere statală, prognozat și perfect organizat, al singurei ocazii din istoria greco-latină a Europei ca românii să fie uniți, deci să existe etern, a fost elocvent și logic prezentat de către Victor Orban la Băile Tușnad.
De ce am prezentat analiza mea în fața unei teleconferințe interne la Vatican? Pentru că, Vaticanul lui Sfântul Petru se cheamă Cetatea Eternă. La Băile Tușnad Victor Orban a participat la un eveniment aflat sub titlul "Există ceva ce este etern" cu înțelesul subliminal "unele lucruri sunt eterne". Folosirea cuvântului etern mi-a atras atenția imediat, căci apelul la această noțiune atemporală,care transformă timpul și locația lui, aceea de "etern", devine automat (când este folosită în interiorul unui proces de inginerie socială) nu numai schismatic (secesionist atât la nivel micro cât și macro celular) dar și programatic (ordonat, cu termene fixe și cu obiective clare de îndeplinit).
Am fost extrem de atent la cuvântarea lui Victor Orban, cel care prin inteligența machiavelică și "meseria de a fi ungur" a reușit sa supraviețuiască politic nu numai în țara sa dar și într-o Europa de apus aflată într-un proces vizibil de decădere. Victor Orban la Băile Tușnad a prezentat coerent, cu argumente atemporale, dar perfect modelate pe produsul final al politicilor sale, eternitatea valorilor ungare în fața valorilor europene. A lovit în mod absolut în latinitatea verbiajului contemporan de la Bruxelles, mai ales în cel non binar și non identitar, promovînd excepționalismul etern al destinului ungar, model de civilizație europeană. Victor Orban a prezentat, folosind nuanțele contemporane necesare noului limbaj cultural al unei Europe labirintice, aceeași strategie multi-seculară, aceeași construcție ideologică despre civilizația ungară, ca piatră de hotar al graniței dintre Orient și Occident. Și a vorbit în fața unei mulțimi minoritare in România, dar care, prin apelul la valorile eterne ale umanității, se consideră majoritară în spațiul istoric euroasiatic. Se consideră puternică și fundamental superioară prin prezența conducătorului său etnic și identitar în Europa estică.
Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani de la căderea comunismului, când leaderul absolut al Ungariei va face netă despărțire lingvistică și ideologică de întreaga Europă, incluzând România cea traverstită la noile modele ideologice europene. Că este vorba despre Europa cea vestică sau cea estică, Orban a prezentat metodic și calculat diferențele ideatice, filosofice și materiale dintre civilizația ungară și cea latină/europeană fluidă, considerată irelevantă pentru stabilizarea destinului european al Ungariei.
M-a infiorat lipsa unui element crucial al monologului său. La Băile Tușnad, în anul 2022, Victor Orban nu a mai făcut apel la dialogul cu civilizația majoritară a teritoriului pe care se afla. Dacă până în acest an, Orban făcea apel, în timpul lungilor sale discursuri, de la deja tradiționala, școală de vară la o comuniune civilizațională, anul acesta acest liant nu a mai existat. Primul semnal că, în analiza lui Orban, deja România se află pe lista învinșilor noului pivot asiatic al Rusiei, a fost transmis minorității maghiare din România. Orban spune minorității maghiare din România, nu vă faceți probleme, zilele civilizației statale românești sunt numărate.
Orban transmite astfel că drumul, pe care Europa vestică a intrat, cu pierderea a priori a războiului dintre SUA și Rusia pe teritoriul ucrainian și prin eșecul politicilor interne ale birocrației ilegitime de la Bruxelles, nu mai permite dialoguri intercivilizaționale. Orban transmite că fereastra compromisului s-a închis și că nu va exista cale de întors. Mizând pe victoria Rusiei în Ucrainei, (pe care o consideră ca fiind lovitura finală dată Uniunii Europene), Orban, insidios și subliminal, transmite estului european că România nu mai face parte din viitor. Iar ca să fi important în prezentul imediat, trebuia să exiști în viitor. Orban al Ungariei transmite de fapt că România nu este importantă astăzi (nu există astăzi în corul cacofonic latin de la Bruxelles) pentru că ea nu va exista în viitor.
Un atac mai profund și mai metodic la adresa statalității românești, în ultimile decenii nu s-a mai văzut. Pentru a se înțelege severitatea acestui model de atac trebuie să subliniem că exact acest tip de mesaj internațional l-a promovat și Ungaria comunistă când a declarat că România comunistă a lui Ceaușescu nu mai este importantă în interiorul comunității sovietice. Că istoria a confirmat eficiența antiromânească a atacului nu mai trebuie demonstrat, rezultatul acestei politici fiind vizibil la nivel internațional decenii după căderea comunismului în România.
Pentru a fi și mai clar, în anul de grație 2022, Victor Orban anunță etapizarea fundamentală a proiectului destatalizării naționale a României. El și spune o dată exactă. Pentru Victor Orban anul 2030 este anul final al dezintegrării Europei barbare și non identitare/non binare la care România a aderat pompos și necalculat. În viziunea programatică a noului proiect EuroAsiatic statul România mai are de trăit doar până în 2030. La București leaderii cu trabucul în mâini înmănușate de frica covidului pan european și al baieților pe tocuri natoiste nu aud și nu văd.
Orban spune sus și tare că "la noi tata este bărbat și mama femeie". Este propoziția care impune o barieră de netrecut pentru latinitatea artefactului denumit Uniunea Europeană. Impunând legea biologică firească (practic de netrecut și imposibil de falsificat oricât ar dorii promotorii noii latinități adepte ale amorului grecesc) ca lege filosofică (sensul imuabil al acestei decizii civilizaționale nu poate să scape ochiului avizat) și ca principiu politic de civilizație a viitorului, Orban anunță termenii conflictului deja angajat militar în Ucraina și deja declanșat în laboratoarele ideologice ale Europei.
Cine vede lumea în termeni non binari nu va exista mâine, spune clar Victor Orban. Căci biologia nu minte, celula nu se schimbă iar bărbatul nu poate purta copil. Simplu, în limbaj logic și perfect unghiular, civilizația euroasiatică care se construiește astăzi pe ruinele fumegânde ale Ucrainei, nu va permite dizidențe de la definiția umană, adică de la identitatea sa divină. Prin alegerea acestei poteci ideatice, Orban face, calm și ușor legătura cu identitatea divină a civilizației sale, spunând că ea, prin credința în Dumnezeu este egala marilor civilizații apărate de un Constantinopol demult pierdut și pe viitor reîntregit sub numele unei alte Rome. Iar maghiarii din România, supuși unei imense presiuni, asimetrice și percepută (de către ei) ca fiind colonizatoare și toxice, de partea Bucureștilor care vorbesc păsareasca latinității de apus, se simt apărați nu de guvernul lor legal, cel al României, ci de civilizația de limbă și religie a țării vecine. Prin acest proces de inginerie socială și de lingvistică politică se dă o lovitură fatală unității naționale și în special civilizaționale din spațiul istoric românesc.
Prin discursul său împotriva Uniunii Europene, de fapt Orban lovește în statalitatea României din Uniunea Europeană. Ca atare, atunci când, conform analizei lui Victor Orban, această uniune se va destrăma datorită aberațiilor sale filosofice și identitare, România va fi una din țările pierdute. Deci maghiari din România, semnalul dezintegrării Romaniei va fi dat de dezintegrarea Europei unite, iar acest lucru se va întâmpla in ani, nu în decenii. Iată esența mesajului lui Orban, pragmatismul și prognoza acestuia.
În acelați timp, niște români, fără să înțeleagă nimic din evenimentul la care participau, au scos un banner cu eternitatea românească a Transivaniei. Răspunsul lui Orban a fost umilitor si nimicitor, deschizând o fereastră asupra viitorului prognozat pentru români. Spune Orban "au fost scoși (grupul de români) de aici așa cum poliția ungară îi scoate de sub podurile din Budapesta pe drogați". Citiți cu atenție această propoziție și încetați să urlați naționalist/identitar la unguri. Urlați la conducătorii României care la asemenea insultă la adresa poporului român nu au avut nici o reacție. Echivalarea unor manifestanți români cu drogații de sub podurile din Budapesta este insulta rasială și perfect identitară pentru Ungaria euro-asiatică pe care Orban și aliații săi doresc să o construiască.
Conducătorii români, cu medalii de la armate străine pe piept (căci cele românesti nu mai răspund natoismului internaționalist), miniștrii cu trabucele fine fumate în degete inmănușate, cei cu Europa în gură toată ziua, cei care se laudă cu democrația funcțională și cum este România apărată de NATO și UE nu au zis un cuvânt în fața arhetipului rasist și colonizator exprimat de către Orban.
Ne ascundem frica de a pierde o țară după poncifele imperiului roman de apus (dispărut tocmai datorită minciunii și corupției unei nemernice elite ilegsle și ilegitime care devenise toxică pentru două continente), ne mințim cu fraze sforăitoare despre sexul îngerilor, în timp ce afară, pe străzile Constantinopolului, ultimul împărat bizantin murea cu sabia în mână pentru civilizația și identitatea lumii lui (corpul ultimului bazileu nu va mai fi recuperat niciodată de pe străzile orașului, istoria înghițind lacomă și păgân sacrificiul său), semnând astfel dispariția celui mai înfloritor imperiu latin de răsărit, cel care a salvat, pentru 1000 de ani în plus față de Roma, civilizația europeană. A ne face că nu vedem vidul în care suntem aruncați de o latinitatea deja vândută noilor barbari ce ne impun mortea statului și a națiunii, înseamnă acum (și de acum înainte) act de trădare a civilizației poporului român.
Astăzi, noi românii, ne furișăm în fața istoriei care va să vină peste noi, crezând că valurile distrugătoare ne vor ocolii cumva. Nu mai avem meseria de a fi român, suntem de meserie mercenari ai unei lumi devenită artefact blestemat aducător de lungi suferințe provocate de istoria viitoare. Această istorie din viitor va navălii, fără milă, peste statalitatea României nimicind o civilizație romană aflată în drumul noului Constantinopol Euro Asiatic. Dacă nu ne trezim acum, pulberea drumului, pe care caii aroganți ai noii lumi vor călca, va purta mitocondriile esențiale ale eternului românesc. Și nimeni nu își va mai amintii de România.
H.D. Hartmann
-
Avem o resetare totală. Ce facem cu ea?!
Are loc o resetare totală în SUA, cu scâncete, cu zbierete, cu tras de păr, cu epurări masive. Se pregătesc ...
-
Este riscant să fii dușmanul Americii, dar poate fi fatal să fii prietenul ei
America first sau doar America? Mărturisesc că nu am înțeles logica tarifelor anunțate de Trump sâmbătă. 25% pt importur ...
-
Despre Georgescu (și Șoșoacă)
Acest text nu este destinat oamenilor normali, cei care s-au vaccinat cu încredere în știință, care sunt pro UE/NATO ori ...
-
Slugile nu înving niciodată
Nu mă interesează rezultatul, ci atitudinea. Ne-a bătut Manchester United acasă cu 2-0. Se mai întâmplă. Însă atitudinea ...
-
Nedumerirea lui Ion Cristoiu, întâlnirea Trump-Netanyahu, eșecul planului Orban-Ciolacu
Azi vă ofer mai multe informații tari, de tip geopolitic, dar care au relevanță mai ales pentru România, printr-un siste ...
-
Statul român este bolnav, doctorul - impostor, iar tratamentul este inexistent
Închipuiți-vă, dragii mei, că noi toți, cei 19 milioane de români suntem acționari la o firmă imensă, statul român. O da ...
-
Unul dintre cei mai buni executanți, cu 2 ministere la activ, o cotește la 180 grade
Ca ministru al digitalizării, Burduja s-a zbătut să implementeze sârguincios legislația pe "digitalizare" (cloudul guver ...
-
Procurorul Mandarină continuă să paradească familii și destine
Paradeala lui Man pentru alde Bolojan ot PNL. Conexiunea Ciprian-Codruța-Maia-Ilie. Primăriță social-democrată arestată ...
-
Dreptul la vot al Strămoșilor mei!
Poporul roman trăiește simultan doua atacuri asupra identității și demnității sale! Doua furturi făcute fără scrupule, d ...
-
Trump, Putin, Xi - Cine va salva Europa?
Elon Musk a cerut săptămâna trecută pe X ca Europa să devină măreață din nou - Make Europe Great Again. Acesta a reușit ...
-
De ce se tem de Trump?
Liderii lumii, de la Putin și Xi, la Macron și Trudeau, par destul de intimidați de președintele SUA Donald Trump. Să ve ...
-
Iranul, model pentru regimul de la București
A fost de ajuns ca, în luna octombrie, Curtea Constituțională să invalideze candidatura unui singur pretendent la fotoli ...
-
Furtul aurului dacic a fost comandat de un actor statal
Ipoteza a fost avansată de unul dintre experții în evaluări de artă cooptați în celula de criză constituită la câteva or ...
-
Nu te TEME, popor român!
Nu te TEME, popor român, ca să-ți trăiești din tot sufletul CEASUL DEMNITĂȚII tale care, iată, a sosit! Nu te TEME, că n ...
-
Schimbarea Americii și a lumii
Avantajul unei abordări realiste a ceea ce se petrece în societate plecând de la soarta oamenilor, cu favorizările și în ...
-
"Am spionat în Cuba pentru CIA"
În iunie 2000 am fost arestat de Departamentul Securității de Stat al Cubei (DSE) sub motivul că sunt spion CIA, ancheta ...
-
Hemiplegia morală definitivă
Mitingul românilor a provocat un ecou foarte mare în întreaga lume. "Poporul s-a ridicat... Fără precedent în România!" ...
-
Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
În istorie se numește critica izvoarelor, internă și externă, se studiază la cursul de științe auxiliare ale istoriei (h ...
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu