Revoluție fără revoluționari și revoluționari fără revoluție

• Tweet

Am avut o revoluție? Toate informațiile care ne-au parvenit în ultima vreme susțin că nu. A fost o lovitură de stat. Dacă nu am avut revoluție, atunci cum Dumnezeu am avut revoluționari? Pot exista revoluționari fără revoluție? Se pare că da. În România, aceștia au fost produși în serie. Deci, dacă nu a existat revoluție, nu este neapărat să nu fi existat și revoluționari. România este o dovadă în acest sens.

Mă număr printre analiștii care, de la bun început, au susținut argumentat ideea că, în România, în decembrie 1989, nu a avut loc o revoluție. A fost doar începutul unei revoluții, și nu la București, ci la Timișoara, eveniment stimulat și apoi amplificat de o conspirație internă și externă, benefică de altfel, care a condus la dărâmarea dictaturii lui Ceaușescu. Având drept argument numărul mare de victime, victime care nu au existat în alta parte, cu excepția României, Ion Iliescu și presa sa de curte ca de altfel și istoricii săi de curte au susținut că totuși, în ciuda faptului că toate conducerile comuniste din blocul răsăritean s-au prăbușit fulgerător, a existat o revoluție desfășurată în timp. Este o veritabilă inovație în plan istoric.

Teza revoluției, fie ea și desfășurată în timp, utilizată de regimul Iliescu a putut justifica, din punct de vedere teoretic, violențele care s-au produs în decembrie 1989 în România, apariția teroriștilor, precum și existența revoluționarilor împărțiți în mai multe categorii. Astăzi, asistăm la declanșarea primelor anchete serioase și masive totodată privind certificatele de revoluționar. Au existat, în ziua de 21 decembrie 1989, la București, oameni pe baricade care au solicitat plecarea lui Ceaușescu și abolirea comunismului? Da, au existat. Au existat, atunci, oameni uciși de gloanțe și sub șenilele autoblindatelor, în special în Piața Universității? Da, au existat. Au existat, în Timișoara, orașul care a declanșat revoltele, oameni care și-au sacrificat viața pentru a scăpa România de blestemul comunist? Da, au existat.

Și atunci cum am putea să îi denumim pe acești oameni care s-au jertfit sau pe cei care au scăpat ca prin minune, unii nevătămați, alții grav răniți? S-a convenit că ar trebui să le spunem revoluționari. Deși mult mai corect ar fi fost să le spunem luptători anticomuniști. După fuga lui Ceaușescu, a apărut, deloc întâmplător, așa-numitul fenomen terorist. Teroriștii au dispărut așa cum au apărut, dar după ce au lăsat în urmă 1.000 de cadavre. Mult mai multe victime decât cele din evenimente înregistrate în timpul evenimentelor din decembrie 1989 până la fuga lui Ceaușescu. Acestora li s-au adăugat câteva mii de răniți sub rafalele de gloanțe ale fantomelor denumite de Ion Iliescu teroriști.

Teroriștii au apărut și au dispărut lăsând în urmă cadavre, consolidându-i la putere pe autorii loviturii de stat și motivând, prin sângele vărsat, existența unei noi categorii de români, cea a revoluționarilor. Rândul acestora a fost rapid îngroșat, cu sprijinul direct al lui Ion Iliescu, de nenumărați dubioși. Au fost mii de oameni care și-au cumpărat literalmente titluri de revoluționari. La început, pentru a-și face din aceasta un titlu de glorie sau, în cazul securiștilor, pentru a-și acoperi crimele trecutului, iar mai târziu, pentru a accesa o serie de privilegii pe care societatea le-a acordat cu prea multă generozitate. De-a lungul unui sfert de deceniu, statul a cheltuit, pentru autenticii luptători anticomuniști, sume extrem de mici, devenite însă colosale în cazul celor care dețineau, în mod nejustificat, tiltlul de revoluționar. A devenit o afacere. O mare afacere. Una dintre cele mai profitabile afaceri. O afacere politică și juridică pentru unii, o afacere financiară pentru alții.

În 1992 și 1993, având acces la nenumărate documente ale loviturii de stat din decembrie 1989, am declanșat, la Evenimentul Zilei, unde eram redactor șef adjunct și conduceam, între altele, și departamentul de investivgatii, anchete de răsunet vizându-i pe falșii revoluționari. Am creat chiar un curent de opinie, evident, împreună cu întreaga redacție condusă de Ion Cristoriu, astfel încât mulți deținători de titluri, din păcate chiar cei care le meritau, au venit la redacție și le-au depus, debarasându-se de ele în semn de protest față de nenumărații revolutionari falși. Dar nimeni nu a declanșat, până acum, vreo anchetă penală serioasă în acest domeniu.

Tăvălugul a pornit. Și sper să nu se mai oprească decât atunci când deținătorii de titluri false și cei are le-au vândut, precum și complicii politici ai acestora vor fi pedepsiți. Au mai rămas în viață câțiva luptători anticomuniști autentici. Au mai rămas în viață câțiva care chiar și-au pus viața în pericol la Timișoara, în București sau în altă parte, luptând sincer împotriva sistemului comunist. Cei mai mulți au fost răniți și sunt în continuare suferinzi. Aceștia nu ar trebui sacrificați în iureșul bătăliei, cât se poate de legitime, care s-a dezlănțuit astăzi împotriva falșilor revoluționari. Ar fi nedrept.

Sorin Rosca Stanescu