Revoluția din februarie 2017

• Tweet

Temător ca un sâmbure de caisă, Gelu, cu căștile la urechi, mesteca în cafea. Era ora șapte seara, dar nu se temea că n-avea să doarmă la noapte, pentru că se ducea la Guvern să manifeste în contra corupției. Ieșise și el la revoluție, cum îi ziceau toți, pentru că nu mai putea suporta starea de nu știu cum și ce din țară.

Nu înțelesese bine argumentele celor mai deștepți ca el, unii chiar din piață, și nici de pe teve n-avea răbdare să înțeleagă. Era, de fapt, un fel de socializare, era singur și nu putea asculta la nesfârșit radio la căștile pe care le primise cadou de la maică-sa acum un an când fusese ultima oară acasă la Focșani. Îi spusese maică-sa: mamă, ia de aici niște căști făcute de bunicul tău din căștile lui militare la care a pus două difuzoare, deci ia-le ca să nu mai fii singur. Că Bucureștiul ăla e un monstru, să știi. Ai să regreți Focșaniul nostru blând ca u pepene. Da, așa a azis: blând ca un pepene. Își scoase uriașele căști, bău o gură de cafea, care era foarte proastă, își luă o șubă mai groasă, tricolorul, pancarta făcută de el pe care scria Corupția Ucide și ieși spre piață. Era bucuros. Acolo, în piață, o cunoscuse pe Cati, o ploieșteancă de vârsta lui, cu care putea lupta împotriva corupției până la o vârstă înaintată.

Cati citea un sms de la maică-sa: mamă, nu-ți mai pot trimite banii ăia, știi tu, că au intervenit altele, o să vorbim, ce faci?, ai grijă cu revoluțiile astea că sunt dirijate, și la noi au ieșit oameni în Ploiești, să știi că au pancarte ca a ta cu Dragnea nu știu cum, dar e foarte frig, foarte frig, a fost unchiu Vasile pe la noi, trenul de Iași a avut întârziere, că ne-am plictisit, dar p-ormă am ajuns acasă cu unchiu și a adus țuică, slană, ca tot românul, și ne-am apucat de povestit, ai grijă la noua muncă, cum merge?, ai luat primii bani?, dacă da, ai grijă pe ce-i dai, că Bucureștiul ăla-i un monstru, un monstru, mamă, taică-tău i-a căzut crucea la mormânt, dacă ai ceva bani în plus trimite-mi o mie s-o pun la loc, te iubesc, mamă, știi că te iubesc, Cati, pa!!! Închise telefonul și ieși. Luă metroul spre piața Victoriei.

Cati văzu un loc lângă peruanii care băteau la tobe în fața Muzeului Antipa. Hai, să stăm aici. Se țineau de mână. Dacă dăm jos corupția, zise Gelu, ne luăm casă. La mine în bloc sunt de vânzarea două garsoniere. Mă înscriu la Prima Casă. Io aș vea să ne luăm și un home cinema ca să văd toate filmele cu Scarlett Johanson, tu nu? Ba da. Ce strigă ăia? Că fără imunitate. Auzi, mai târziu, putem face și un copil. Nu, nu chiar acuma, stai să mă aranjez mai bine la mine la slujbă. Poate avansez. Acum doar aranjez marfa în galantare. Legume, fructe, d-astea. Șeful a zis că dacă-s de treabă mă trece la raionul de pește. Mai pleci cu câte un crap acasă, îți dai seama? Vai, cât de mult îmi place peștele, îl ador. Bine, bine, Gelule, facem cum zici. Te iubesc!! Și io!!

Era frig. Baba Cloanța își aruncase întunericul peste piață. Corupția lupta și lupta. Un steag american, un băiat care filma tot, fulgi de zăpadă și, într-o parte a pieței, Cati și Gelu. Se iubeau.

Denis Dinulescu