Revine coşmarul cumplit din perioada Războiului Rece

• Tweet

Asta reconfirmă Serghei Ribakov, adjunctul ministrul de externe rus, negociatorul din etapa de acum a discuţiilor dintre SUA şi Rusia, atunci când spune că „nici un confirmă, nici nu exclude" posibilitatea ca ţara sa să deplaseze echipamente militare şi trupe în Cuba şi Venezuela în cazul unui eşec al opţiunilor diplomatice şi, ca urmare, de creştere a presiunilor militare asupra Rusiei.

Vorbind la televiziunea rusă RTVI, Ribakov a precizat că „totul depinde acum de acţiunea omologilor noştri americani", reamintind de avertismentul dat de Preşedintele Putin conform căruia Rusia ar putea lua măsuri militare şi tehnice dacă se va considera că SUA desfăşoară acţiuni provocatoare. Putin îşi exprima temerea că NATO ar putea să decidă să folosească teritoriul Ucrainei drept zonă de stocare şi posibil de lansare de rachete nucleare care să poată atinge Moscova în doar 5 minute. Şi tot atunci mai spunea că navele ruseşti înarmate cu cel mai nou tip de rachete hipersonice ZIRCON conferă Rusiei o capacitate similară în cazul în care ar primi ordinul să navigheze în apele internaţionale neutre. Raza de acţiune a acestui tip de rachete este de 1000 Km, e greu de interceptat şi poate fi echipată cu încărcături convenţionale sau nucleare.

Declaraţie totuşi generică şi care a căpătat un sens cu mult mai precis prin comentariile făcute de Ribakov care, luna trecută, compara tensiunile actuale privind Ucraina cu criza rachetelor din Cuba din 1962. Vă reamintesc că, în acel moment, lumea s-a aflat extrem de aproape de declanşarea unui conflict între cele două mari puteri nucleare în urma deciziei URSS de a amplasa rachete în Cuba, iar SUA au răspuns instituind un blocaj naval în jurul insulei, iar ruşii şi-au retras rachetele în urma ameninţării directe formulate de preşedintele Kennedy şi a angajamentului că SUA nu vor invada niciodată Cuba şi a retragerii rachetelor americane cu încărcătură nucleară din Turcia şi din sudul Italiei.

Aceasta este zona tuturor pericolelor şi de aici este posibil ca orice conflict să evolueze extraordinar de rapid şi să se internaţionalizeze imediat, cu o intensitate cu mult mai mare decât în zona Ucrainei şi a estului european. Nu demult, această discuţie începuse să se inflameze atunci când, în plină criză între SUA şi Venezuela, răspunzând cererii de ajutor formulate de Preşedintele Maduro, Rusia a trimis pentru scurt timp în Venezuela bombardiere strategice nucleare Tu-180. Moment în care diverse servicii de informaţii militare au realizat proiecţii ale capacităţii eventuale de acţiune a unor la fel de eventuale instalaţii sau echipamente ruseşti amplasate în Cuba şi Venezuela.

Acesta este contextul în care afirmaţiile lui Ribakov trebuie luate foarte în serios atunci când spune că se poate repeta situaţia din 1962: „Ştiţi, chiar se poate ajunge aici - răspundea el unui ziarist de la INTERFAX - dacă lucrurile continuă pe linia de acum, este absolut posibil prin logica evenimentelor să te trezeşti brusc şi să vezi că eşti într-o situaţie similară".

Este exact tipul de raţionamente din perioada Războiului Rece în care era prelungit şi mereu adaptat setul de doctrine politice şi militare privind construirea şi menţinerea zonelor de influenţă. Sigur că, pentru a păstra măcar aparenţa corectitudinii politicilor doctrinare, nimeni nu recunoaşte că, de fapt, despre zone de influenţă este vorba în continuare şi că, de fapt, Ucraina reprezintă o zonă în care se lovesc în mod direct aceste interese contrare.

Ne-am întors oare, cu toate consecinţele aferente, la politica blocurilor totalmente şi remediabil opuse, cu construcţii economice şi militare care să le susţină existenţa? Dacă da, atunci revenim în modul cel mai brutal în lumea lipsei de reguli în care absolut totul este posibil pe bază de opoziţie doctrinară şi, redefinind militar zone de influenţă, anulăm ceea ce chiar fusese creat după cel de-al Doilea Război Mondial şi, la un moment dat, se concretizase prin crearea ONU şi adoptarea sa Cartei sale ca instrument cu aplicabilitate universală. Dacă asta se anulează, atunci toate documentele, înţelegerile, acordurile şi Tratatele internaţionale se pot anula într-o fracţiune de secundă. Chiar credeţi că ar putea rezista măcar Apelul solemn făcut de curând de cele 5 mai puteri nucleare, cu promisiunea de nerecurgere la armele nucleare? Sau vă imaginaţi cumva că actuala desfăşurare a jocurilor, inclusiv isteria militaristă în plină desfăşurare, nu va acţiona ca un accelerator pentru celelalte ţări cu arsenale nucleare sau care se pregătesc intens pentru a achiziţiona asemenea capacităţi de distrugere. Plus alte câteva entităţi non-statale care afirmă exact acelaşi lucru, despre unele circulând legenda că deja aşteaptă de mai mult timp să folosească cel puţin cele câteva bombe nucleare „murdare" pe care le posedă.

Cât de aproape suntem de momentul acelei crize majore de care vorbeşte toată lumea cu teamă? Vom vedea curând, dar sper că, aşa cum s-a întâmplat de mai multe, acumularea ca acum a atât de multe crize secundare, oricât ar da impresia ele că ar fi unele finale, să funcţioneze ca o serie de explozii controlate tocmai pentru evitarea unei detonări pe cât de enorme, pe atât de iresponsabile. Speranţa, atât ne-a rămas. Nu cred că este vorba despre propagandă tip pacifist, ci despre un raţionament disperat şi realist. În rest, s-ar putea să nu mai fie nimic de comentat şi să nu mai avem decât să ne numărăm tinerii pe care să-i trimitem pe front şi rezerviştii posibil de adunat pentru apărarea patriei.

Cristian Unteanu