Revenirea Dreptei la putere

• Tweet

Bate un vânt de Dreapta. De la Washington până la București. După mai mulți ani de practică neomarxistă, sub denumiri înșelătoare de guvernări de Dreapta, opinia publică basculează. Și își îndreaptă încrederea electorală către partidele pe care le consideră a fi de Dreapta. În Statele Unite e simplu. E Partidul Republican. La noi e însă mai complicat. Care este de fapt Dreapta la români?

Voi încerca să explic de la simplu la complicat. La Washington, Joe Biden și întreaga sa echipă pierd văzând cu ochii - desigur, cu ochii pe sondaje - terenul electoral în favoarea republicanilor. Iar republicanii sunt în acest moment, conform sondajelor, reprezentați de cei mai de Dreapta dintre ei. De Donald Trump. Și oricât de multe dosare i se mai deschid acestuia, efectul este pervers. Îi aduc voturi suplimentare. Principalul său contracandidat de Dreapta este Ron DeSantis. Foarte apreciat de către americani. Tânăr, în forță, ceva mai adaptat „sistemului", dar cotat la puțin peste jumătatea voturilor lui Trump. Enunțurile lui Trump sunt radicale. Ultimul dintre ele ne asigură că, la numai o zi de la venirea lui la Casa Albă, va pune capăt războiului din Ucraina. Pare imposibil. Dar nu este deloc greu. Este suficient ca în calitate de președinte să decidă - și să facă public acest lucru - sistarea ajutorului militar pentru Ucraina. Și, în același timp, să-i pună lui Vladimir Putin condiții grele, dar acceptabile. E doar un exemplu.

Adevăratele politici de Dreapta se vor propaga însă greu. În condițiile în care întreaga administrație e democrată. Și pentru a ne apropia de situația din România, mai fac precizarea că și Ambasada Statelor Unite la București este alcătuită aproape în exclusivitate din funcționari recrutați din Dreapta spectrului politic. Ce vor alege să comunice aceștia Departamentului de Stat despre evoluțiile politice de la București? Și ce va alege să selecteze și să analizeze și în ce context desk-ul de la Departamentul de Stat consacrat României? Ceea ce aparent la Washington pare simplu, e de fapt complicat. Iar ceea ce la București pare complicat, e de fapt foarte complicat.

Opinia publică din România nu percepe cu exactitate ce înseamnă Dreapta. Simte instinctiv, dar nu poate înțelege logic. Până la capăt. Întrucât bate un vânt de Dreapta, în planul mentalului colectiv confuzia crește exponențial. Sunt multe formațiuni politice care se autodefinesc drept forțe de Dreapta. Sunt câteva aparente coagulări de acest fel. Unele formațiuni, multe extrem de mici, până în prezent separate și chiar în rivalitate unele cu altele, se căznesc să se coaguleze, dar nu reușesc într-o măsură mai mare sub aspect numeric decât scara unui bloc.

Zilele trecute mi-a fost dat să aud o adevărată grozăvie. Până și Uniunea Salvați România se proclamă a fi un partid de Dreapta și anunță că va coagula un pol de Dreapta. Numai că USR nu a fost altceva, prin retorica și politica practicată, decât un partid neomarxist. Aproape un partid comunist. Care acum cochetează cu AUR. Ca de altfel și câteva nuclee liberale. Dar ce face AUR?

George Simion a reacționat promt. S-a ferit să vorbească de Stânga sau de Dreapta. Dar a precizat că în AUR nu vor f primiți nici politicieni și nici partide care au făcut rău României. Despre ce politicieni și despre ce partide ar putea fi vorba? Este limpede: despre cei care și-au exercitat puterea și numai politici de Dreapta nu au făcut.

În acest sens, cel mai concludent exemplu este PNL. Despre care eu acum zic, după ce ani de zle am păstrat o cuvenită tăcere, că a fost vândut de către Crin Antonescu. Liderul liberal a fost amenințat cu un dosar penal deschis la DNA, dar, în același timp, i-a fost oferit și zăhrelul. O poziție de comisar european bine plătit pentru soția sa, Adina Vălean. Condiția era triplă. În primul rând să-i cedeze competiția internă pentru președinția partidului și competiția pentru președinția României lui Klaus Iohannis. Care era deja pe țeavă în postura de marionetă a neomarxiștilor europeni. Și a democraților din Statele Unite.

În al doilea rând, urma să dea partidul de trei ori peste cap și să-l transfere cu arme și bagaje de la ALDE la Popularii Europeni, sub motiv că aceștia reprezintă o familie politică de Dreapta. În realitate nu s-a dovedit a fi așa, dar poate că Antonescu a fost amăgit. Și, în fine, PNL a fost corcit cu Partidul Democrat, ctitorit și condus de Traian Băsescu, care și el a inițiat jongleria prin care, fără a-și înlocui trandafirul, imnul sau statutul, s-a transferat peste noapte, cu arme și bagaje, la popularii europeni. În final, PNL și-a pierdut substanța liberală și națională, s-a prăbușit în sondaje și probabil următoarea tură electorală va sta pe banca de rezervă. Pentru a se însănătoși. Dacă mai poate. Și, desigur, dacă va mai putea intra în Parlament.

George Simion îi respinge pe liberali în bloc. Din motivul pe care l-a explicat succint. Aceeași reacție și în ceea ce privește USR. Își păstrează cuvenita distanță față de PSD, pentru că vrea să-și marcheze statutul de partid de Dreapta. Ceea ce nu înseamnă deloc că, după alegeri, după model german, practicat și în alte state, nu ar fi posibilă o alianță pentru realizarea unei majorități. Până atunci este însă timp suficient pentru ca puzderia de lideri care sunt realmente de Dreapta, dar nu ating separat sau împreună o masă critică, să meargă rând pe rând la AUR. Pentru a practica o politică autentică de Dreapta și pentru a obține locuri pe liste la alegerile europarlamentare, la locale și la parlamentare.

Pentru români ar fi benefică realizarea în acest fel a unei distincții clare între Stânga și Dreapta. Și o apropiere încă de pe acum a liderilor de Dreapta cu reprezentanții de marcă, în frunte cu Donald Trump, ai Partidului Republican din Statele Unite.

Sorin Rosca Stanescu