Rețeta unei suspendări ca la carte

• Tweet

Președintele Klaus Iohannis consideră și face public acest lucru, într-un mod răspicat, că Executivul și Legislativul, două instituții fundamentale ale statului, sunt conduse de penali și că această situație trebuie să înceteze de îndată. Cu atât mai mult cu cât aceștia lucrează la distrugerea statului de drept și la anihilarea luptei anticorupție. La rândul său, al doilea om în stat, președintele Senatului, îl acuză pe Klaus Iohannis că ar patrona un stat paralel al corupților și că, împotrivindu-se reformării Justiției, el atacă la temelie statul de drept. Două poziții ireconciliabile. Ce mai lipsește pentru a se ajunge la a treia suspendare a unui președinte în România?

După cum se poate lesne observa, din declarațiile celor doi protagoniști ai Războiului Rece declanșat la București, întreaga bătălie se poartă utilizându-se drept pretext, simbol sau chiar argument solid problema Justiției. Statul de drept a ajuns să fie redus, printr-o abruptă și chiar brutală simplificare de către protagonișii războiului, la simpla temă a luptei împotriva corupției. Iar lupta împotriva corupției, la rândul ei, este redusă la actvitatea DNA. Klaus Iohannis, împreună cu susținătorii săi, consideră că DNA funcționează bine iar lupta împotriva corupției este un succes. Și lucrurile trebuie să continue așa. Alianța PSD-ALDE și susținătorii acesteia apreciază că lucrurile nu stau deloc așa. Corupția nu s-a diminuat după mai bine de zece ani de eforturi ale instituției create în acest scop, DNA nu funcționează așa cum trebuie și a devenit un simplu instrument utilizat în bătălia politică. Care traumatizează lumea politică și lumea de afaceri prin încălcări sistematice ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

S-a ajuns așadar la un conflict cel puțin aparent ireconciliabil. Într-un fel sau altul, una dintre părți va fi învinsă. Ce înseamnă asta? Privind situația din direcția Palatului Cotroceni, rezultă că membrii "penali" ai Guvernului Tudose, cei de azi și cei de mâine, trebuie să se predea. Oricât de mulți suspecți va identifica DNA în Executiv, aceștia trebuie să demisioneze sau să fie dați afară. La fel trebuie să se întâmple și în conducerile celor două Camere ale Parlamentului, "penalii" trebuie să demisioneze din funcțiile pe care le dețin sau să fie aruncați peste bord. Dacă în aceste condiții, ca urmare a unor asemenea operațiuni, cade majoritatea din Parlament și cade Guvernul, nu este nicio problemă. Dimpotrivă. Este mai bine să se întâmple așa. Pentru ca lupta împotriva corupției să contine ca și până acum iar statul de drept să fie salvat.
În cealaltă tabără, problema se pune evident în termeni diametral opuși. Pentru ca lupta împotriva corupției să devină în fine eficientă, este necesară reformarea în profunzime a Parchetelor și a Justiției. Deci inclusiv a DNA. Și, evident, această operațiune necesită noi acte normative. Promovate de Guvern. Dezbătute și adoptate în Parlament . Și publicate apoi în Monitorul Oficial prin forțarea președintelui, la prima sau la a doua strigare, să le promulge.

În această bătălie intervin sau pot interveni doi factori. Unul intern și altul extern. Factorul intern, în accepțiunea democratică, sunt cetățenii. Ce dorește de fapt majoritatea. Coaliția dominantă în Parlament și aflată la Guvernare susține că majoritatea s-a pronunțat democratic în alegeri. Și ceea ce vor acești cetățeni majoritari coincide cu ceea ce intenționează să facă conducătorii Legislativului și Executivului. Și nu a trecut decât un singur an, nici măcar atât, de la acest verdict popular. Alt factor intern, care intervine în ecuație, este constituit din cetățenii care au votat cu Opoziția. Aceștia vor contrariul. Li se alătură, desigur, și o parte destul de gălăgioasă dintre cei care nu au votat. În această tabără, însă, factorul intern este întărit inevitabil și de către instituțiile de forță. În frunte chiar cu DNA. Este firesc ca republica procurorilor să nu dorească ca lucrurile să se schimbe. În ceea ce privește factorul extern, balanța înclină în favoarea lui Klaus Iohannis. Cu observația că Departamentul de Stat al Statelor Unite și Casa Albă au devenit mult mai rezervate și mult mai circumspecte.

Situația este gravă și anunță o criză și mai gravă, pentru că nu se întrevede nicio posibilitate de a se ajunge la un numitor comun între cele două părți. În această situație, fie Guvernul și conducerea Parlamnetului cedează și predau armele, principalii protagoniști părăsindu-și pozițiile, fie cealaltă parte este anihilată. E clar că, la nici un an de la alegeri, învingătorii acestora nu sunt dispuși să predea puterea pe mâna celor învinși democratic. Dar ce ar putea face, în condițile în care președintele României îi cheamă pe cetățenii care îl susțin la lupă împotriva Guvernului și Parlamentului României? Momentul se apropie. Și coincide cu primele mișcări din Paralment în vederea promovării reformelor din Justiție.

Această majoritate nu are altă soluție, dacă Klaus Iohannis nu cedează, decât să-l elimine. Iar intenția , chiar dacă nu este enunțtaă, e cât se poate de clară. Eliminarea se va produce prin suspendarea acestuia. Ar urma apoi un referendum, în care nu mai este necesară, ca pe vemea lui Traian Băsescu, o sumă de voturi favorabile suspendării cu mult mai mare decât voturile care l-au făcut pe Iohannis președinte. Ajunge o majoritate simplă a doar 30% dintre cetățenii cu drept de vot.

De ce ezită Liviu Dragnea, mai ales, în adoptarea unei asemenea soluții radicale? Probabil se teme de reacția partenerilor euroatlantici, pentru care o asemenea soluție radicală ar fi echivalentă cu crearea, în România, a unei stări de instabilitate politică. Nu mai că instabilitatea politică, așa cum se vede, se instalează oricum.

Sorin Rosca Stanescu