Războiul Toader-Lazăr. Concluziile unui om fără studii juridice

• Tweet

De ani de zile, politica şi justiţia se întrepătrund într-o babiloneală de proporţii halucinante (moştenită ,fireşte şi resemnificată postdecembrist). Niciunde în lumea civilizată nu există atâta vervă, gâlceavă şi încrâncenare sterilă în a discuta, disputa sau „patrunde" (operaţional sau nu) articole constituţionale, chichiţe legislative, legi (cu adresă sau fără), dosare, Coduri, praguri, infracţiuni, scenarii apocaliptice ş.a.m.d. Şi totuşi, cu ce urmări?

Finalmente, ce poate înţelege românul simplu (aflat sub auspiciile unui nivel de trai de neinvidiat) din toată această bulibăşeală televizată în mod cotidian? Din postura unui om bine intenţionat - dar care, la fel ca mine, nu este jurist de profesie, şi nici nu studiază în timpul liber compedii de drept -, circul acesta nu poate comporta vreo logică pozitivă. Nici urmările (pe termen scurt, mediu şi lung) nu vor avea o altă turnură. Dimpotrivă.

Bunăoară - din postura aceluiaşi om care crede că soarele sclipeşte şi fără studii juridice -, eu sunt de acord cu unele aspecte propuse de ministrul Justiţiei - Tudore Toader -, dar şi cu o serie de aspecte invocate de procurorul general Augustin Lazăr, aspecte care îmi par de bun simţ. Problema e că, în pură tradiţie dâmboviţeană, aspectele pozitive şi imperativ necesare în ceea ce priveşte o reformă reală a Justiţiei sunt amestecate, de-a valma, cu o puzderie de elemente politice care vizează (e evident!) o serie de ţinte predilecte. Principala miză a tandemului Dragnea-Tăriceanu (enunţată prin gura lui Tudorel Toader) este aceea de a-l scoate pe preşedintele Klaus Iohannis din procesul de numire al procurorilor-şefi - de altfel, Tăriceanu a fost primul exponent politic care a susţinut în trecut o astfel de perspectivă.

Dincolo de această ţintă finală, dacă „dezbaterea" va rămâne doar la nivelul intereselor politice subterane (indiferent de culoarea acestora), România riscă să rateze definitiv şansa unei reforme autentice a Justiţiei - ceea ce, de altfel, este foarte probabil, având în vedere că 2019 este un an cu mize politice covârşitoare, fapt care va arunca gaz pe focul deja existent.

În realitate, România necesită o politică guvernamentală penală coerentă, bazată în primul rând pe prevenţie, o politică guvernamentală care să gireze legi fără adresă şi o dezbatere publică amplă şi serioasă, în absenţa oricăror mimări politicianiste. Dar... mai e mult până departe.
Cred că situaţia actuală reclamă un anumit tip de echilibrare. Este cert: România trebuie şi are datoria să continue lupta anticorupţie (fiindcă altfel chiar nu se poate!), dar trebuie ca nişte specialişti autentici (neinteresaţi politic) să gândească un cadru legislativ neutru şi eficient, care să fie supus unei dezbateri cu societatea civilă, persoane abilitate şi reprezentanţi ai diverselor instituţii. De asemenea, acest cadru legislativ ar trebui să ne garanteze că lupta anticorupţie nu va degenera şi nu va comite abuzuri.

P.S. O altă problemă cel puţin dubioasă este cea privitoare la reîncadrarea magistraţilor pensionaţi. Oare România nu mai are tineri cu studii serioase de drept?!

Simona Man