Războiul scenariilor

• Tweet

Pentru prima dată în istorie, dezinformările referitoare la propriile intenții, dar și la intențiile adversarului, au ajuns la un alt nivel. Pentru prima dată în istorie, asumându-și până la un punct riscuri extrem de mari, strategii de la Washington devoalează sau lasă impresia că devoalează, rând pe rând și piesă cu piesă, toate intențiile strategilor de la Kremlin. În cele ce urmează, mă voi referi la această operație bine coordonată și care pune o presiune incredibil de mare asupra adversarului.

Cei care urmăresc fie și doar superficial derularea evenimentelor de la granița de Est a Ucrainei, rămân zi de zi surprinși de multitudinea și amploarea planurilor vizate de Moscova. De la angajarea unor mercenari și transformarea acestora în faimoșii omuleți verzi, până la inițierea unor sângeroase atentate în spatele liniilor militare rusești, sub forma unor provocări puse la cale de Kiev, pentru a provoca un război cu armata rusă, de la proiectata contaminare a apei, bruierea comunicațiilor, atacarea electronică a centralelor electrice, până la războiul de gherilă urbană șamd. nimic, dar absolut nimic din ceea ce poate produce imaginația unor generali de stat major sau a unor șefi de servicii secrete nu lipsește din panoplia confruntării la care întreaga planetă asistă ca și când ar urmări un serial palpitant.

Arta războiului a presupus întotdeauna dezinformarea asupra propriilor intenții, simultan cu dezinformarea asupra intențiilor inamicului. Accidental, pentru a crește nivelul de credibilitate al scenariilor lansate pe piață, au fost de-a lungul timpului difuzate, printre multe butaforii, și informații reale de natură a alarma atât populația din ambele tabere, cât și adversarul. Numai că difuzarea unor informații reale, care țin de strategia inamicului, legate de acțiuni preconizate, presupune un risc enorm. Riscul de ați devoala sursele din interiorul taberei inamice. Ceea ce, în final, ar putea conduce la anihilarea acestora. De aceea afirm că niciodată până acum în istorie nu am mai asistat la propagarea într-un asemenea ritm și la o asemenea intensitate și amploare a unor informații aparent credibile despre operațiunile preconizate de cealaltă parte. În speță, de către strategii Moscovei. Strategii de la Casa Albă încearcă să acopere întreg terenul. Mie unul îmi este limpede că cele mai multe scenarii puse în circulație dintre cele pe care le-am enumerat mai sus, cărora le pot fi adăugate multe altele, sunt pur și simplu rezultatul unor jocuri strategice. A unor eforturi de imaginație ale experților de la Washington. Încercând să ia în calcul, făcând public acest lucru, toate scenariile posibile, ei se străduiesc practic să inhibe intențiile adversarilor, dacă acestea există. În același timp, opinia publică internațională este, vezi Doamne, prevenită. Orice s-ar întâmpla mai târziu, autoritățile de la Washington vor putea să invoce faptul că ele ar fi avertizat statele lumii asupra a ceea ce urmează.

Cred că din același joc al nervilor dus la extrem, chiar la paroxism, fac parte și uluitoarele runde de convorbiri politice la vârf organizate la Moscova. Întrucât Vladimir Putin devine gazda șefilor celor mai importante state NATO care merg în pelerinaj la Kremlin, reiese - dar să nu ne pripim, este doar o impresie înșelătoare - că acesta e inițiatorul respectivelor întâlniri. Discutând și negociind separat cu mai toți șefii statelor, începând chiar cu Viktor Orban, cel mai contestat politician de vârf din Uniunea Europeană, se creează aparența că Vladimir Putin încearcă astfel să creeze fisuri din ce în ce mai mari în blocul statelor NATO și UE. Pentru că dialoguri politice separate înseamnă opinii care pot fi separate, luări de poziții care pot fi distincte și, evident, se creează astfel și posibilitatea difuzării unor informații distorsionate, oferite „pe surse", referitoare la conținutul altfel secret al negocierilor. Și nu puțini dintre analiștii politici se lasă înșelați. Și văd în aceste spectacole, care se desfășoară unul după altul la Kremlin, punerea în aplicare de către Putin a unei strategii extrem de bine elaborate, extrem de perverse, prin care încearcă și reușește să aburească o lume întreagă, cumpărându-și vezi Doamne timp până în cea de-a doua parte a acestei luni, când pământul îngheață suficient de tare, pentru ca șenilele blindatelor să-și poată lua avântul, îndreptându-se spre Kiev. Și, după cum vedeți, sunt calculați și morții din rândul armatei ucrainene, a armatei Federației Ruse și din rândul civililor.

Dar dacă lucrurile stau invers? Dacă aceste jocuri strategice sunt elaborate nu la Moscova, ci la Washington? Dacă Statele Unite sunt cele care i-au îndemnat pe mai marii Uniunii Europene și pe mai marii NATO să meargă rând pe rând la Kremlin nu pentru a semnala acolo eroziuni în interiorul blocului vestic, ci dimpotrivă, pentru a marca unitatea acestui bloc? Dacă, rând pe rând, începând chiar cu șeful rebel al Ungariei, Viktor Orban, reprezentanții statelor nu fac altceva la Kremlin decât să susțină cu punct și virgulă aceleași poziții, aceleași idei, aceleași argumente și aceeași hotărâre de neclintit de a sancționa Moscova pentru orice escaladare a conflictului?

Merită așadar să ne punem întrebarea cine trage sforile, cine pune la cale marea prestidigitație, cine joacă mai mult și mai bine pe nervii celuilalt?

Sorin Rosca Stanescu