Războiul nuclear: războiul popoarelor sau al oligarhilor?

• Tweet

O obsesie extremă bântuie minţile unor comentatori şi analişti, dar şi minţile unor decidenţi majori: se va ajunge la război nuclear? Există într-adevăr riscul nuclear? Desigur, din moment ce armele nucleare există, ele pot fi până la urmă şi folosite. La fel cum au mai fost folosite de americani în august 1945 la Hiroşima şi la Nagasaki.

„That's why I say our civilisation may not survive" („De aceea spun că civilizaţia noastră s-ar putea să nu supravieţuiască"), spunea în mai la Davos George Soros, 91 de ani. Mulţi seniori - şi Soros e foarte înaintat în vârstă - refuză să plece singuri şi se văd însoţiţi, ca multe căpetenii dn vechime, de apropiaţii, de curţile lor şi, de ce nu, de toată specia umană. Ca şi de tot ce este viu, se înţelege.

Henry Kissinger, 99 de ani, s-a aşezat pe poziţia contrară. Kissinger a spus că Ucraina trebuie să fie pregătită să renunţe la teritorii în favoarea Rusiei în convorbirile de pace. La Davos, Kissinger a fost vocea raţiunii, probabil a Pentagonului.

Klaus Schwab, 84 de ani, fostul şef de sală, de restaurant şi de hotel al bairamurilor oligarhiei mondiale de la Davos, s-a transformat şi el în profet biblic: „The future is built by us, by a powerful community, as you here in this room" („Viitorul e construit de noi, de o comunitate puternică, aşa cum e a voastră aici, în această sală"). Azi, la senectute, Klaus Schwab e „filosoful" celei de-a patra revoluţii industriale, al Marii Resetări (The Great Reset), al revoluţiei climatice şi, probabil, alături de alţii, promotorul unui nou malthusianism.

Teoria greşită a lui Malthus, o teorie economică de utilitate locală (Anglia), extinsă „imperial" la toată umanitatea, a fost reluată în anii '70 de Clubul de la Roma (David Rockefeller, la Vila Bellagio) şi „îmbunătăţită". În ultimii 10-20 de ani, Jacques Attali, Bill Gates şi destui alţii au promovat-o public. Nu este războiul nuclear cel mai bun instrument pentru implementarea teoriilor malthusiene? Aceste teorii prevăd diminuarea populaţiei cu până la 75 %, uneori chiar mai mult. Nu se cunoaşte o teorie mai sinistră. Pandemiile, criza energetică, foametea, criza apei sunt alte posibile mijloace de aplicare a malthusianismului contemporan.

Dar să revenim. Există riscul ca războiul din Ucraina dintre Rusia şi NATO până la ultimul ucrainean şi până la ultimul rus să se extindă până la ultimul european? („The Last Man in Europe" a fost titlul iniţial al romanului lui George Orwell, până la urmă intitulat „1984".) Toţi experţii sunt de acord că, dacă război nuclear va fi, el va începe în Europa. Rusia pare să se mulţumească cu o „operaţiune specială" militară şi de poliţie clasică la graniţele ei pentru restabilirea unei neutralităţi în „vecinătatea ei apropiată". Dar victoria Rusiei în Ucraina, care azi apare certă, inevitabilă, ar însemna înfrângerea ruşinoasă a SUA, a UE şi a NATO. Şi acest lucru se datorează în primul rând propagandei occidentale.

Propagandişti jenanţi (şi de multe ori turbaţi) din România îl descriu pe Vladimir Putin al Rusiei ca pe un căpcăun capabil să declanşeze războiul nuclear. Atunci când nu e dat drept mort, nebun sau grav bolnav, desigur. Istoria ne învaţă însă cu totul altceva. Cei care pierd, cei care nu mai au nici o soluţie sunt cei capabili de decizii extreme.

Pericolul nuclear vine azi, după mulţi comentatori americani, de la gruparea radicală care domină Casa Albă şi Departamentul de Stat, neoconservatorii (Victoria Nuland, Robert Kagan, Anthony Blinken, Jake Sullivan etc.) şi foarte controversatul azi Boris Johnson, de la Emmanuel Macron, Olaf Scholz, Mario Draghi, Justin Trudeau, Annalena Baerbock, Jacinda Ardern (prim-ministru al Noii Zeelande) şi alţi foşti sau actuali „young global leaders" fabricaţi de Davos şi plasaţi în diverse guverne occidentale.

George Soros, care e preocupat de sfârşitul civilizaţiei, nu e un neoconservator propriu-zis. Soros e un emul al lui Karl Popper, un fabian cu studii la London School of Economics, dar fundaţia sa, Open Society, pare să concorde perfect cu neoconservatorii proveniţi din Şcoala de la Chicago, emulii marelui filosof Leo Strauss.

Adevărata întrebare e: cum vor încasa SUA, UE şi NATO înfrângerea din Ucraina? Se vor duce spre atacuri nucleare împotriva Rusiei şi, eventual, a Chinei? Popoarele Occidentului îşi mai pot lua soarta în mâini şi îşi mai pot controla şi tempera propriii conducători care par s-o fi luat razna?

Sancţiunile economice aplicate Rusiei se întorc ca un bumerang împotriva economiilor occidentale, în primul rând împotriva celei mai mari economii europene, cea a Germaniei. Dar, deşi scontată, programată, în final căderea economică a Europei de Vest se va întoarce şi împotriva SUA. Un important expert american, global chief investment officer la Guggenheim Partners, Scott Minerd, prevede o cădere de 75 % a NASDAQ (valorile tehnologice) şi de 45 % pentru S&P 500 până în octombrie anul acesta în raport cu vârfurile atinse anterior („A summer of pain...", marketwatch.com,18.05.2022). „De ce o cădere atât de violentă? Pentru Minerd e de-acum evident că Rezerva Federală vrea să crească rata dobânzilor cu orice preţ, chiar dacă asta duce la „sângerări" semnificative pe piaţa bursieră (aşa cum s-a putut observa de la anunţul despre creşterile dobânzilor de la începutul lui mai). „Suntem cu toţii pe cale să ne trezim în privinţa asta", a spus el" (Charly Pohu - „La souffrance des marchés boursiers..., le blogalupus.com, 19.05.2022).

Deocamdată, tentativele de a implica unele ţări NATO în războiul din Ucraina, a Poloniei în primul rând, par să fi încetinit cel puţin. Au renunţat „uliii" de la Washington la extinderea conflictului şi la implicarea directă a NATO? Henry Kissinger şi generalii de la Pentagon par să fi câştigat partida pentru moment. În orice caz, naraţiunea din media mainstream americană s-a schimbat substanţial şi pare să ia, în sfârşit, în considerare faptele din teren şi principiul de nedepăşit al realităţii.

Iată cum comentează Caitlin Johnstone, una dintre cele mai talentate şi mai citite jurnaliste americane, situaţia la zi: „În timp ce toată lumea se concentrează asupra ultimei ucideri în masă din Statele Unite, Washington Post a publicat ceea ce ar putea constitui prima recunoaştere majoră a mass-mediei occidentale că războiul din Ucraina împotriva Rusiei n-a fost prăjitura pe care ea i-a servit-o publicului pentru ca acesta s-o creadă [...]. Nu se ţine cu adevărat seama de ce se întâmplă în realitate şi de ceea ce trebuie să îndure oamenii. În versiunea pentru copii a acestui război, e vorba de o echipă de bravi tipi eroici care bat o hoardă de oameni răi pentru că asta se întâmplă în filme şi în producţiile TV. Dar nu suntem la cinema şi nici la TV. Mor oameni într-un război american prin interpuşi, război care a fost voluntar provocat de imperiul american centralizat, şi, în ciuda tuturor naraţiunilor şi a manipulării, ei nu mor decât pentru a asigura hegemonia unipolară americană. Mulţi dintre cei care agită drapelul galben-albastru sunt bine intenţionaţi şi cred sincer că apără libertatea şi suveranitatea Ucrainei. Dar, în realitate, tot ce încurajează ei este supunerea şi aservirea Ucrainei la Imperiu, e moartea ucraineană, suferinţa ucraineană şi continuarea unui război sângeros prin proxy între supraputeri nucleare care ameninţă viaţa tuturor celor de pe pământ" (Caitlin Johnstone - „La vérité de situation passe au travers les mailles du tissu de mensonges. L'Ukraine est en perdition", brunobertez.com, 27.05.2022).

Petru Romoşan