Psihanaliza ministrului Daniel David
Postat la: 06.02.2025 | Scris de: ZIUA NEWS
Daniel David, ministrul Educației, pare să fie cam semidoct și nici nu prea pricepe cum funcționează sistemul de învățământ în fruntea căruia a fost pus.
Ministrul Educației s-a dus la un podcast, unde a dat de înțeles că nu prea înghite existența în programa școlară a orei de Religie.
David sugerează la podcast că acceptă ora de Religie doar ținându-se de nas, pentru că nu are încotro, aceasta fiind stabilită prin lege organică, însă s-a grăbit să adauge că elevii nu sunt obligați să consume în școli "opiul popoarelor", cum numea Karl Marx religia, deoarece ora de Religie este opțională și elevii participă numai cu acordul părinților.
Daniel David a dat o conotație negativă predării Religiei, precizând că ora de Religie este "imousă" prin lege organică. El a spus că "pe termen scurt și mediu implementează legea (Educației n.m.) care este organică". Cu alte cuvinte, pe termen lung, dacă ar fi după el, ar scoate ora de Religie.
Din punctul meu de vedere, David a arătat la podcast că este deopotrivă semidoct, neavând proprietatea termenilor dar și ignorant în ce privește funcționarea ministerului pe care îl conduce, atunci când a fost întrebat de gazda podcastului "Ce îl încurcă, unde-i problema (cu ora de Religie n.m.)".
Răspunzând la întrebare, Daniel David a început să bată câmpii. El a spus textual că:
1. În orele de Religie nu ar trebui să faci prea mult catehism, ca să zic așa, nu ar trebui să-l pregătești (pe elev n.m.) ca și cum urmează să fie, nu știu, diacon sau preot.
2. Sigur, trebuie făcute și lucruri care țin de cultul respectiv, dar ar trebui să se facă și multe lucruri care țin de morală, de comunicarea interreligioasă.
3. Și foarte important, lucruri care să-i învețe unde se separă religia de extremismul religios".
Să le luăm pe rând:
1. Ministrul Educației nu știe ce înseamnă catehism și face confuzie între catehism pe de o parte și învățământul religios din școli pe de altă parte, precum și între catehism și teologia pastorală, care pregătește personalul de cult, preoții.
Pregătirea viitorilor preoți nu se face prin catehizare. Studenții la teologie învață cum să slujească Sfânta Liturghie sau practic, cum să scufunde în cristelniță bebelușii când îi botează, cum să le acopere ochii, nasul și gura. Este evident ca așa ceva nu se predă la ora de Religie, după cum jonglează David cu termeni pe care nu îi înțelege.
Catehismul se face în general în biserici și urmărește aprofundarea relației dintre credincios și Dumnezeu și integrarea credinciosului în viața liturgică și duhovnicească a Bisericii.
Catehismul se face și în vederea primirii Sfintelor Taine, cum ar fi cununia sau botezul. Când preotul le explică nașilor de cununie sau botez ce obligații duhovnicesti au față de fini, el face cateheză.
Ora de Religie din școli este cu totul altceva. La fel ca orice materie de studiu, istorie, geografie, matematică, Religia se predă conform unei metodologii aprobate de Ministerul Educației.
Ora de religie utilizează metode didactice specifice învățământului, cum ar fi prelegerea, discuțiile ghidate, studiul de caz și analiza critică. Accentul este pus pe dezvoltarea cunoștințelor și a gândirii critice.
Pe scurt, dacă ministrul David crede că la orele de Religie materia nu se predă conform metodologiei aprobate de minister, ci în timpul orelor se face "catehizare", (despre care tocmai a arătat că nu știe ce este), nu are decât să trimită inspectorii școlari la orele de Religie să constate dacă materia nu se predă conform metodologiei și dacă este cazul, să ia măsuri pentru îndreptarea situației.
Ministrul David a dovedit astfel că nu știe cum funcționează Ministerul Educației, cel puțin la nivel preuniversitar și că nu știe ce competențe are el, ca ministru, în acest domeniu.
2. Este șocant că un tip cu pretenții intelectuale ca Daniel David crede că religia este una și morala este alta. Oare nu o fi auzit de morala creștină, care apropo, stă la baza societății occidentale, chiar dacă aceasta este în prezent secularizată?
3. Mai grav este că ministrul David pune semnul egalității între extremism și religie și nu doar în acest context, ci și programatic,
Reforma nr 34 inițiată de ministrul David vizează "formarea de competenţe...fără ingerinţe ideologice, politice sau extremist-religioase.
David ar trebui să nu se ascundă după degete. Prin "ingerințe extremist-religioase" el se referă la Ortodoxie, credința împărtășită de 86% dintre români.
Este o linie de mesaj sau de propagandă a "reformatorilor" precum că Biserica Ortodoxă Română ar fi sursa naționalismului și extremismului. Așadar, David afirmă că se opune ingerințelor ideologice, dar tocmai promovează o ideologie punând semnul egalității între religie (de fapt Ortodoxie) și extremism.
David spune multe trăznăi în general. M-am referit în postare strict la ce a spus la podcastul respectiv, care mi-a atras atenția. Nu am nicio concluzie la finalul acestei postări. Ce-i cu David? Nu mare lucru. Nu e nici primul, nici ultimul. Atât s-a putiut!
George Scarlat
-
În România nu a mers ca în Bulgaria
Sistemul vrea sa desavarșeasca lovitura de stat din 6 decembrie 2024 prin capturarea justiției, pentru a obține control ...
-
Și încă o dată moare ȚARA...
Și inca o data moare ȚARA, domnule general Radu Theodoru! Caci pentru noi toți cei care v-am cunoscut, v-am respectat ș ...
-
Bolojan a fost salvat de la demitere pe filiera Ungaria-Austria
Acum exact o saptamana, Ilie Bolojan se afla in vizita oficiala la Viena, dupa ce petrecuse ziua anterioara la Budapesta ...
-
Europa devine irelevantă!
Ceea ce la inceputul secolului le parea unora „sfarșitul istoriei" - un neoliberalism care face din competiție ese ...
-
Justiție capturată înseamnă stat captiv
Documentarul "Justiție capturata" al publicației Recorder va fi difuzat de TVR și de B1TV. Mafia poate dormi liniștita: ...
-
Agentul 00Vișan
Doua grupari ale mișcarii suveraniste au fost puternic afectate, mai ales imagologic, de așa-zisul analist politi ...
-
Cine conduce, cu adevărat, România?
Ieri, intr-o ședința semi-secreta, Guvernul Romaniei s-a intrunit pentru a aproba un singur act normativ: o hotarare de ...
-
Cum tastează ecranul: de la boomeri la mileniali și de la zoomeri la GenAlpha - lecții la coadă la cafea
Stau la coada la o cafea. Ca tot humanoidul conectat și tehnologizat: cu ochii in ecranul telefonului. Un puști zambește ...
-
În Bucureștiul iubit
Doar 12 procente din bucureștenii cu drept de vot l-au ales pe Ciucu, opt procente pe Alexandrescu și șapte pe Baluța. A ...
-
Cum am prevazut scorul lui Ciprian Ciucu și de ce ăia care spun "marș" nu câștigă
Lista predicțiilor mele politice din ultimii 5 ani arata in felul urmator: 2020: am zis ca Nicușor Dan ia primaria cu 4 ...
-
Europa între doctrina Monroe-Trump și "erodarea civilizațională"
Greu de ințeles de ce politicienii noștri refuza cu obstinație sa comenteze Strategia Naționala de Securitate a SUA, un ...
-
Rolul traseistului tactic Daniel Zamfir în strategiile PSD
Dupa ce da cate un tun, Daniel Zamfir iși șterge urmele ca țestoasele batrane care și-au depus ouale și o taie tiptil in ...
-
Novorusia, proiectul care ar deveni realitate? Dacă da, este casus belli? Pentru cine?
Reiau un text publicat la inceput de an 2022. Atunci cand analiștii noștri copiau, cum le sta in obicei, semnalelel date ...
-
Să izolăm musca de pe căciula lui Grindeanu
Nu cred ca SRI vrea sa aiba un ofițer acoperit ca Grindeanu, care sa aduca atatea prejudicii de imagine principalei noas ...
-
Dacă nu e un plan al Sistemului, atunci e disperare și prostie!
Ciprian Ciucu a fost lovit rau in aripa de sondajul comandat de catre HotNews celor de la AtlasIntel, sondaj ce-l arata ...
-
Povestea unei gene care a ținut cardiologii în șah
În cardiologie sunt puține momente cand simți ca știința schimba cu adevarat regulile jocului. Acesta este unul di ...
-
Asa cum a fost Artan!
Este poate cel mai nefiresc text pe care il pot scrie pentru ca imi vine permanent in memorie zambetul lui cvasi-curteni ...
-
Mafia avocaților și judecătorilor legată de primăria lui Bolojan (II)
Așa cum am aratat in prima parte a articolului, existența unei mafii judiciare rapace la Oradea, cu implicații in afacer ...
-
1 Decembrie. România întreabă: mai știi că ești român?
Am cunoscut o persoana. O persoana pe care nu aș fi crezut ca voi ajunge sa o apreciez. Nu total, e drept, ci din anumit ...
-
Lupul Bolojan vânat de procurorii patriei!
Procurorii patriei sunt pe urmele premierului Ilie Bolojan intr-un context deloc favorabil, marcat de o stare acc ...
-
Ionuț Moșteanu a fost lucrat de o branșă a serviciilor. Sunt bani mulți în joc
E un deja-vu in toata aceasta poveste. Este povestea cu diploma care e reala, e vina lui. A facut ceva care nu se face. ...
-
Alegerile din 7 decembrie vor sfârși cariera politică a cel puțin unui candidat!
Daca "dreapta", adica Ciucu/Drula, va pierde alegerile de la PMB nu se va intampla din cauza doamnei Ciceala, ci pentru ...
-
Vreți America? Dați jos icoana lui Macron din birouri
Macronismul inseamna taierea punților peste Atlantic și investiția intr-un set de izmene pe calator luat din Place Vend& ...
-
Pentru ce actor statal mai lucrează Parchetul General al României?
În numele interesului public, aș vrea sa aflu cine este patriotul roman din cadrul Parchetului General, care a dec ...
-
Schimbare de paradigmă geopolitică: Capitalul arab, emiratez și saudit, poate deveni jucător strategic în economia României
Din acest punct de vedere semnalez doua știri de presa din ultimele trei zile ce vizeaza cei doi giganți energetici, Luk ...
-
Col. (r) SRI Păcuraru: "Am certitudinea că Georgescu e ofiţer în rezervă al Armatei"
Afirmatia din titlu vine in completarea explicatiei faptului ca Georgescu era filat prin '97 de Directia Siguranta Milit ...
-
Razboaiele sunt intotdeauna absurde
Pe 27 noiembrie, se semneaza acordul de pace in Ucraina. Daca te uiti pe facebook-ul romanesc, e deja pace. La tv, slabu ...
-
Atenție la USR!
Romania traiește un fenomen politic extrem de periculos, dar mulți inca nu il vad. În timp ce PSD și PNL sunt para ...
-
A venit aseară Potra, din Dubaiul de departe
Distinsul domn Potra a cerut sa fie repatriat din Dubai in Romania, pentru a participa la un proces in care se va dovedi ...
-
Strategia Națională de Apărare: 40 de pagini de mizerabilă filosofie globalistă
Consiliul Suprem de Aparare a Țarii (CSAȚ) a dat publicitații Proiectul de strategie de aparare pe care il propune spre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu