Pseudo-întrebări, pseudo-răspunsuri, pseudo-interlocutori
Postat la: 19.11.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Cam așa ar putea fi cel mai bine caracterizată sesiunea de întrebări și răspunsuri, care urmează să aibă loc începând de la orele 19.00 la Biblioteca Universitară.
Acolo sunt convocați opt-nouă fraieri, numărul încă nu este foarte clar, reprezentând, vezi Doamne, presa elogioasă și presa critică la adresa lui Klaus Iohannis, precum și politolologi „dedicați cauzei", în rol de reprezentanți ai societății civile. Toți aceștia vor sfârși făcându-se literalmente de râs. Pentru că vor lansa pseudo-teme. Vor pune pseudo-întrebări. Și vor accepta pseudo-răspunsuri. Fac parte dintr-un joc, care are un singur scop. Acela de a masca uriașa teamă a lui Klaus Iohannis de o dezbatere reală.
Nu-mi pasă cum se numesc cei care, în mod conștient sau în mod inconștient, din slugărnicie sau din vanitate, au acceptat acest târg, care va fi aplaudat de câteva sute de studenți, aleși și ei pe sprânceană. Dar și mai grav mi se pare altceva.
Televiziunile de știri acceptă târgul. Și se năpustesc să propage, transmițând populației această făcătură. Poate că motivul este pur și simplu ratingul. Poate nu. Dar cert este că, în felul acesta, mizeria se duce mai departe. Și ajunge la cetățean. Un cetățean căruia din direcța PNL, dar și a unor jurnaliști subcalificați sau descalificați, li se spune că astăzi, la ceas de seară, va avea loc o dezbatere. O dezbatere în care un personaj, care refuză cu obstinație orice confruntare, le va vorbi timp de două ore unor pereți, pereții purtând diferite nume, și zicerile sale vor fi răspândite în eter de televiziuni, care pretind că nu au alt obiectiv decât corecta informare a cetățeanului.
Comedia se joacă la București. În inima Capitalei. Și ea va fi rampa de lansare a alegerilor propriu-zise. A unei competiții cu un singur câștigător, dinainte cunoscut.
Dacă sunt pseudo-întrebări, pseudo-răspunsuri și pseudo-invitați și dacă totul este transmis de ceea ce se transformă ad-hoc, sper doar temporar, în pseudo-televiziuni de știri, atunci e bine să știm dinainte că vor avea loc pseudo-alegeri. Într-o pseudo-democrație. Din capul de țeavă al făcăturii va ieși un simplu vasal. Un vasal al Germaniei. De mână cu valetul său. Unul în rol de președinte, altul de premier. Și pe fundalul unui cor de aplaudaci.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Cum au fost folosite ca spioni de către agențiile de informații animalele și animalele false
CIA și alte agenții de informații au folosit animale, precum porumbei, pisici, balene și pești pisică robotizați, ca spioni de-a lungul istoriei.
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un bărbat grizonat cu un chip plăcut se află lângă lac. Începe să se dezbrace.
-
Cele 10 crize care vor decima omenirea in urmatorii 50 - 80 de ani. Este aproape inevitabil ca rasa umana va fi o amintire peste 100 de ani
Omenirea se afla intr-un declin fără precedent, iar in urmatorii 50 pana la 80 de ani populatia umana a planetei va ajunge la cateva zeci de mii de supravietuitori, conform ultimelor statistici oferite de Census USA. Intrebarea pe care si-o pun specialistii este daca nu cumva este prea tarziu ca rasa umana sa se mai salveze si sa nu fie inlocuita de roboti si masinarii coordonate de inteligenta artificială. Si iata de ce:
-
Șocante și îngrozitoare - 44 de statistici din 2024 care sunt aproape prea nebunești pentru a fi crezute
Autorul american Michael Snyder rezumă statisticile din 2024 care sunt șocante. De la mărimea datoriei naționale a Americii și datoria totală a gospodăriilor americanilor, la scăderea numărului de spermatozoizi și cât de mult se umple creierul nostru cu plastic.
-
Producătorii de carne de porc folosesc Terapia Genică pe bază de ARNm pe animale încă din 2018
Dr. Joseph Mercola, medic osteopat, evită carnea de porc din 2018. Mercola are o abordare a stării de bine „la nivelul întregii persoane", ajutându-și pacienții să dezvolte atitudini și stiluri de viață care îi pot ajuta să preia controlul asupra sănătății lor. Acesta este motivul pentru care îi îndeamnă și pe aceștia să evite consumul de carne de porc.
-
Wall Street Journal: "Trump aduce după el o lume post-europeană"
„Statele Unite se pregătesc pentru o lume post-europeană", după ce Trump „a înțeles că Europa a abdicat de la rolul ei în istorie", opinează The Wall Street Journal.
-
Marea Aliniere începe în 21 ianuarie si se incheie pe 28 februarie când șapte planete se vor vedea pe cerul noptii
În seara zilei de 28 februarie 2025, toate celelalte șapte planete din sistemul solar vor apărea pe cerul nopții în același timp: Saturn, Mercur, Neptun, Venus, Uranus, Jupiter și Marte se vor alinia într-un rând ordonat - o sărbătoare magnifică pentru ochi, cunoscută sub numele de marea aliniere planetară.
-
Elon Musk îl ia la woke pe Justin Trudeau: "Fată, nu mai are importanță ceea ce spui!"
Miliardarul Elon Musk, unul dintre apropiații lui Donald Trump, i s-a adresat premierului canadian demisionar Justin Trudeau (53 de ani), într-un comentariu pe rețeaua de socializare X, cu apelativul „fată", în scandalul generat de intenția lui Trump de „anexare" a Canadei.
-
Micutzu a reacționat în cazul mașinii lui Popovici: "Suveranisto-globaliști, globalisto-suveraniști, vă felicit... și vă pup din Tenerife!"
David Popovici (20 de ani), campion olimpic la înot la Jocurile de la Paris din 2024, a fost invitat la podcastul MCN moderat de Cosmin Nedelcu, cunoscut sub numele de Micutzu, unde a recunoscut că și-a achiziționat recent o mașină de lux, este vorba despre un Porsche Spyder, al cărui preț este de aproximativ 150.000 de euro.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu