Profeție à la Brucan: Președinte PNL va fi "Lebăda Neagră"
Postat la: 16.06.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Cîțu, partenerul de afaceri al "famigliei Gorghiu-Isar", nu va mai fi prim-ministru, așa cum chiar el a propus pentru perdantul competiției din PNL. Orban, pe urmele lui Adrian Năstase, conform cutumei fatale pentru președinții CDep.
De la începutul campaniei interne din PNL am semnalat ciudățenia duratei exagerat de mari a acesteia, de 4 luni, fapt care mi-a sugerat că e vorba despre un joc mai mare decât simplista competiție Orban-Cîțu. LuCOVID este deja uzat major, iar Cîțu va fi chiar mai uzat și nepopular în condițiile unei guvernări aiuristice, și-n plus, nici unul dintre cei doi nu are charisma și priceperea coagulării șifonatului PNL.
În discuția de luni de la GOLD FM cu Adriana Săftoiu, insistând eu asupra posibilității unui al treilea candidat, aceasta a evocat apariția unei lebede negre, respectiv a unui candidat ce să rezolve mai bine avatarurile liberale expuse mai sus. Acest lucru ar explica și durata exagerată a campaniei interne, menită de fapt să asigure intervalul necesar pentru desfășurările de trupe ce-ar genera în mod firesc invalidarea lui Orban și Cîțu. Cine-ar putea fi deci Lebăda Neagră?
Pentru moment, l-am identificat pe Dan Motreanu, un ardelean de 50 de ani, membru PNL din 1990, absolvent de Master în Științe Politice la Babeș-Bolyai, dar și al Colegiului Național de Apărare (necesar!), fost ministru al Agriculturii în Guvernul Tăriceanu (când a obținut portofoliul învingându-l la votul intern chiar pe Orban), simpatizat de membri PNL și aflat într-o relație cordială cu Iohannis, dar și cu ceilalți "makeri" din jocul de putere liberal. Doar ce-am enumerat aici, și pare suficient pentru ca o candidatură a sa să le poată pune în umbră pe cele ale lui Orban și Cîțu.
Am zic că e doar o profeție, dar ar trebui să prezint pe scurt și scenariul conform căruia s-ar putea ajunge la candidatura și victoria lui Motreanu. Cearta publică între taberele lui Orban și Cîțu, va avea ca rezultat nu doar boțirea imaginii PNL, dar și a prestigiului de viitor președinte al PNL pentru fiecare dintre cei doi. Și-atunci va apărea, la orizontul acestei veri, necesitatea unui unificator/pacificator, care poate fi Motreanu, iar acela poate fi și momentul la care Iohannis o să-și exprime opțiunea sa pentru șefia PNL.
În paralel, se vor fi creat deja condițiile în care LuCOVID s-ar putea retrage, negociindu-și (din nou!) rămânerea în funcția de șef al CDep, contra susținerii pentru... Lebăda Neagră. Cîțu ar putea rămâne sau nu în cursă contra lui Motreanu, numai că pierderea previzibilă a competiției îl va așeza și-n postura necesității renunțării la funcția de prim-ministru, perspectivă evocată public chiar de nevolnicul actual premier. În plus, din poza susținătorilor lui Cîțu de pe treptele din Modrogan, la momentul apariției lui Motreanu, vor dispărea cel puțin jumătate dintre ei (printre primii va fi chiar Raluca Turcan, ce are o viteză de reorientare amețitoare).
În baza acestei profeții/raționament, cred că transpar ușor avantajele pentru liberali, care azi sunt maximum dezorientați din pricina slăbiciunii celor doi actuali candidați și a luptei fratricide din interior. La toate acestea mai adăugați și perspectiva ca semnul liberal, desueta săgeată, ar putea fi înlocuit cu mult mai eleganta și prietenoasa... Lebădă Neagră.
Cozmin Gușă
-
Veșnicul trădător ViVi Ponta
Saptamana mare și luminata ne readuce aminte și de tradarea lui Isus Hristos de catre Iuda Iscarioteanul pentru 30 ...
-
Deci, pe cine executăm pe stadioane?
E mare indignare in țara ca a murit inca un narcoman notoriu, Rareș Ion, 20 de ani. S-a mers pana acolo incat un candida ...
-
Aceste vorbe din 1935 sînt ale lui Petre Tuțea, pe cînd avea 33 de ani
Statul roman actual nu apara bogatiile tarii si nu garanteaza munca natiunii. Nu, pentru ca nu e statul national al Roma ...
-
Rușii vor ajunge la gurile Dunării din cauza lui Iohannis și a lui Dragnea
A ieșit pe tv generalul Gheorghița Vlad, șeful Statului Major al Apararii, sa bage groaza in romanime de Paști, ca ajung ...
-
S-o lămurim: de fapt e vorba despre Nicușor Dan!
Antonescu a fost olimpic la istorie, ca a avut noroc de tata responsabil care a stat cu ochiul pe el, si cam atit. A ter ...
-
Umbra lui Trump pe malurile Prutului
SUA pare sa fi taiat Republica Moldova de pe lista prietenilor. Administrația Trump a impus Republicii Moldova taxe vama ...
-
Nu misoginism, dar ce feminism?!...
Traim intr-o lume in care femeile au fost convinse ca a fi „libere" inseamna sa se expuna, sa concureze cu barbați ...
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu