PNL își cumpără gablonțuri
Postat la: 02.08.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Iată, s-a ajuns într-o situație fără precedent în istoria Partidului Național Libral. Și asta chiar în condițiile în care a inițiat o fuziune cu un alt partid. Cu PDL. Premiera constă în faptul că liderii acestei formațiuni politice, a doua din țară, au ajuns la concluzia că nu mai dispun de resurse umane în interior pentru a-și reînnoi garnitura de conducere.
În aceste condiții, trebuie să își caute personalitățile în altă parte. Și astfel s-a ajuns la situația bizară în care PNL încearcă să promoveze oameni din Guvern. Și chiar îi testează în vederea acestui obiectiv. Rezultatul va fi catastrofal. Primul lucru care ar trebui spus și reținut cu mare atenție de către liderii PNL este că acest al doilea partid al României, care încearcă să își adjudece dreapta românească, dispune de zeci de mii de persoane calificate, între care, cu certitudine, sunt mii și mii de oameni capabili să își asume diverse funcții de conducere. Și se vor găsi, cu certitudine, câțiva zeci de oameni care ar fi în stare să conducă, cu succes, acest partid. Printre aceștia există, firește, încă invizibil pentru oamenii cu ochelari de cal, și viitorul președinte al Partidului Național Liberal. A căuta oameni din afara partidului este bine, dar cu o singură condiție. Aceștia ar trebui să fie atrași pentru a deveni membri. Iar dacă unii dintre ei sunt înzestrați și se vor dovedi dedicați, atunci, firește, aceștia ar putea fi promovați, în viitor, și în funcții de conducere. A căuta însă, cu tot dinadinsul, conducători din afara partidului, lipsiți total de experiență politică, este o eroare capitală. Și care se va dovedi fatală.
În aceste zile, PNL face chiar mai mult. Își testează cei mai valoroși membri. Iar printre aceștia, iată o idee cu adevărat năstrușnică, urmează să fie testați și câțiva membri ai Guvernului Ciolos. Obiectivul este cel pe care l-am enunțat anterior. Și anume identificarea acelor personalități care ar putea constitui, în viitor, garnitura de conducere a partidului. Numai că eroarea este majoră. Cum ar putea testa partidul, cu sprijinul unor institute de cercetare de piață, diverse personalități în privință capacității lor de a deveni lideri? În niciun fel. Pentru că, pur și simplu, nu pot fi amestecate, în acest caz, merele cu perele. Una este să îi testezi pe cei mai de vază oameni ai partidului pentru a vedea în ce măsură ei se bucură de credibilitate în rândul cetățenilor și altă este să îi asociezi pe aceștia, într-un sondaj, cu oameni care, indiferent de calitățile sau defectele lor, nu s-au aflat niciodată în postura de a acționa în calitate de activiști ai partidului. Deci, cum ar putea cetățenii chestionați să răspundă în cazul unui minstru X, din Guvernul Cioloș? În niciun fel. Cetățenii se pot pronunța doar în raport cu prestația acestuia ca ministru. În niciun caz nu își pot spune părerea despre calitățile acestuia de activist politic.
Acest test este o diversiune. Chiar și ideea de a aduce oameni din afara partidului, pentru a-i plasa la vârf fără să aibă pregătirea și experiența necesare, este tot o diversiune. Iar a-i identifica tocmai în Guvernul Cioloș este o deversiune și mai mare. Un guvern care a dezamăgit. Și care, până la finele mandatului său, va fi total și unanim dezvuat de populație. Încercând să plaseze, la vârf, asemenea oameni, PNL se sinucide. Cam asta se întâmpă acum. Și de ce se întâmplă? Vorbim acum de diversiunea diversiunilor. Pentru că domnul Vasile Blaga se cramponează de conducere. Vrea să rămână în funcție cât mai mult timp. Pentru a pregăti asaltul final al fostului PDL asupara fostului PNL. Pentru a desăvârși acțiunea de canibalizare. Și cum ar putea rezista el mai bine la vârf decât aducând, în jurul său, în eșaloanele secunde, cât mai mulți incompetenți. Adică venetici. Atunci când își pune zorzoane, PNL are de ales. Face recurs la istoria sa și face apel la valorile reale din interiorul partidului și atunci se împodobește cu bijuterii. Sau face ceea ce face acum. Adică alege gablonțuri. Înzorzonat cu gablonțuri de sus până jos, PNL se va retrage, rușinos, în anticamera vieții politice. Se sinucide, sub ochii noștri, ultimul partid istoric care a supraviețuit și comunismului și sfertului de veac postcomunist.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă tehnica inovatoare creată de un specialist în neuroștiințe, care îți oferă instrumentele necesare pentru a controla furia, frica și anxietatea, ajutându-te să îți regăsești calmul într-un timp scurt.
-
Serurile criminale: FDA impune avertismente privind leziunile nervoase pentru 2 vaccinuri RSV
Food and Drug Administration (FDA) din SUA a dispus ca doi producători de vaccinuri împotriva virusului sincițial respirator (VSR) să includă pe etichetele produselor un avertisment privind un efect secundar potențial paralizant legat de afectarea nervilor.
-
De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
A ieșit la iveală faptul că Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, dorește să preia clubul Liverpool în schimbul a 4 miliarde de dolari, iar Gigi Becali a reacționat cu privire la această veste. În viziunea latifundiarului care dictează mersul lucrurilor la FCSB, venirea lui Musk în fotbal ar reprezenta un avantaj chiar și pentru roș-albaștri.
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de căutări pe Google despre ștergerea conturilor de Facebook, Instagram și Threads.
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grupului celor Șapte, au declarat vineri Kievul și Bruxellesul.
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. Suma cerută este aceeaşi -1.800 de lei. De aceea, acest tip de înşelăciune a primit şi numele de Schema 1800.
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu