Pericole mortale
Postat la: 12.12.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Alegerile nu s-au încheiat. Scopul lor este construcția unei majorități stabile și instalarea unui nou guvern. Acest proces este în curs. Până la finalizare, atrag atenția asupra unor pericole care pot fi mortale. Pentru unele partide sau chiar pentru românii care și-au făcut datoria, s-au prezentat la vot și au oferit decidenților politici o soluție. Pentru că această soluție poate fi dată peste cap.
Liviu Dragnea a vorbit, în cunoștință de cauză, despre necesitatea ca PSD să își securizeze rezultatele. El nu s-a gândit doar la furtul unor voturi, ci mai ales la o posibilă răsturnare, pe cale artificială, a scorul obținut în alegeri. Cum ar fi posibil așa ceva? Președintele Klaus Iohannis a primit o grea lovitură. Dar nu este înfrânt. Nu este deloc lipsit de mijloace. Dacă va continua ceea ce a început de curând, respectiv să se comporte ca un jucător politic, și dacă este consecvent cu angajamentele sale repetate, în sensul că nu va nominaliza vreun "penal", cu referire expresă la Liviu Dragnea, atunci va trebui să facă, în mod obligatoriu, câteva mișcări. Nici aliații săi care, la rândul lor, au primit o grea lovitură prin vot -și aici mă refer nu numai la aliații politici, ci și la instituțiile care alcătuiesc "sistemul" - nu sunt învinși. Și nu se vor predă.
Pentru a mă face mai bine înțeles, voi sugera cea mai simplă, cea mai rudimentară și cea mai brutală schemă care a mai fost utilizată și în alte ocazii. Este adevărat că, după redistribuire, PSD va avea o majoritate care îi permite să nominalizeze premier fără niciun fel de consultări cu președintele României. Împreună cu ALDE, această majoritate devine mai consistentă. Dar nu suficient. Pentru că, dacă adversarii PSD reușesc să dizloce circa 20 de parlamentari, PSD își pierde majoritatea, iar Liviu Dragnea, dacă va fi nominalizat premier, nu va întruni, în Parlament, numărul de voturi necesare. Dar cum pot fi dizlocați 20 de deputați și senatori tocmai aleși pe listele PSD și ALDE?
Mai întâi, "sistemul" va apela la ofițerii acoperiți. Aceștia lucrează la ordin. Și vor răspunde disciplinat. Dacă nu ajunge, există alți parlamentari PSD și ALDE cu dosare penale grele, aflați în anchetă sau chiar trimiși în judecată. Unul dintre ei fiind chiar Liviu Dragnea. Care, în plus, mai are și o condamnare definitivă. Încă o condamnare nu va mai putea fi tot cu suspendare. Va fi cu gratii. Aceste dosare, acești "penali" la care s-a tot referit președintele Klaus Iohannis îl pot salva, fiind ușor de transformat într-o masă parlamentară de manevră. A treia categorie de parlamentari care pot fi dizlocați este reprezentată de cei avizi de funcții grase pe care nu au șansa să le primească de la PSD și ALDE, dar pe care le-ar putea primi de la o altă majoritate, creată artificial pe culoarele Parlamentului.
Schema de mai sus este urâtă. Dar trebuie să fac, în legătură cu ea, două precizări care mi se par esențiale. Prima este aceea că nu ar fi prima dată când votul dat de români ar fi întors pe dos prin manevre politice. Din această perspectivă, schema este perfect realizabilă. A doua precizare se referă la tipul de raționament pe care îl poate face președintele Klaus Iohannis. Domnia sa se poate autoconvinge că este necesar să provoace acest rău mai mic, pentru a înlătura un rău mai mare care, în opinia sa, ar însemna ascensiunea "penalilor" la guvernare. Împăcat cu sine, el ar putea porni infernala morișcă. Pentru PSD și ALDE ar fi un pericol mortal. Dar și pentru românii care le-au dat, prin vot, o putere ce ar putea fi furată.
Un alt pericol mortal este însă în cealaltă parte. El pândește Partidul Național Liberal. Pentru care a început o dramatică numărătoare inversă. PNL se poate duce spre disoluție. Și încă foarte ușor. Aș putea spune chiar că șansele cele mai mari acestea sunt. Și nu o revigorare a partidului. Intrarea în Parlament a ALDE, partid condus de Călin Popescu Tăriceanu, care a fost președinte al PNL și a mai fost și prim-ministru, și faptul că ALDE se află, până una, alta, într-o majoritate parlamentară cu PSD transformă această mică formațiune politică într-un magnet extrem de puternic pentru toți liberalii care, dintr-un motiv sau altul, sunt nemulțumiți de actuala conducere și de starea de lucruri din partid, dar și pentru liberalii avizi de putere și de funcții.
Un fenomen asemănător se întâmplă și în ceea ce privește a doua formațiune mică intrată în Parlament, Partidul Mișcarea Populară, condus de Traian Băsescu, lider al mai multor partide și fost președinte al României. Și Băsescu, cu micul său partid, poate funcționa ca un magnet extrem de puternic, în special pentru foștii pedeliști care nu se simt prea bine, nici măcar în calitate de parlamentari, în actualul PNL. Un PNL în care se anunță cutremure în serie. Iată cum, prin fenomenul migrației, din mai multe perspective, configurația rezultată din alegerile care tocmai s-au încheiat se poate schimba în mod semnificativ și dramatic. Și ceea ce este mai straniu este că un tip de mișcare de acest fel nu anulează celălalt tip de mișcare. Ambele se pot produce aproape simultan transformând rezultatul votului într-o mișcare de tip brownian. Și atunci răspunsul corect la două întrebări cardinale merită cea mai bună șampanie din lume. Vom asista la schimbarea, prin negocieri, a rezultatului votului? Vom asista la disoluția PNL?
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă tehnica inovatoare creată de un specialist în neuroștiințe, care îți oferă instrumentele necesare pentru a controla furia, frica și anxietatea, ajutându-te să îți regăsești calmul într-un timp scurt.
-
Serurile criminale: FDA impune avertismente privind leziunile nervoase pentru 2 vaccinuri RSV
Food and Drug Administration (FDA) din SUA a dispus ca doi producători de vaccinuri împotriva virusului sincițial respirator (VSR) să includă pe etichetele produselor un avertisment privind un efect secundar potențial paralizant legat de afectarea nervilor.
-
De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
A ieșit la iveală faptul că Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, dorește să preia clubul Liverpool în schimbul a 4 miliarde de dolari, iar Gigi Becali a reacționat cu privire la această veste. În viziunea latifundiarului care dictează mersul lucrurilor la FCSB, venirea lui Musk în fotbal ar reprezenta un avantaj chiar și pentru roș-albaștri.
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de căutări pe Google despre ștergerea conturilor de Facebook, Instagram și Threads.
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grupului celor Șapte, au declarat vineri Kievul și Bruxellesul.
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. Suma cerută este aceeaşi -1.800 de lei. De aceea, acest tip de înşelăciune a primit şi numele de Schema 1800.
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu