Patru ani pierduți dramatic

• Tweet

Suntem în 2018. An în care s-a dovedit implacabil ceea ce orice om de bun simț știa. Și anume că magistrații Bârsan erau nevinovați. Asta am aflat încă din 2014, când a devenit cunoscut faptul că de trei ani soții Bârsan erau supravegheați și hăituiți ilegal. În 2014, la propunerea mea, Parlamentul României a decis constituirea unei Comisii de anchetă numită „Comisia Bârsan". Comisie care a fost sabotată încă din prima zi. Ce au însemnat acești patru ani?

În urmă cu patru ani, în 2014, senator liberal fiind, am aflat cu stupoare că soților Bârsan, doamna fiind șefa instanței de contencios, iar domnul exercitându-și o strălucită carieră de judecător la Curte Europeană a Drepturilor Omului, li s-a înscenat o mizerie. O mizerie penală. Scopul final urmărit fiind acela ca Traian Băsescu să-și instaleze persoana favorită la CEDO, în postură de judecător, pentru a-și putea exercita un control și asupra respectivei instanțe internaționale. A fost practic momentul în care „câmpul tactic" s-a extins dincolo de granițele României.

Dar, ca să se întâmple asta, judecătorul Corneliu Bârsan trebuia eliminat. Și pentru ca el să fie eliminat, trebuia agățată cumva doamna Gabriela Bârsan. Firește, serviciile au fost puse în mișcare. În primul, rând, SRI. Condus la acea dată de Maior și de Coldea. Cei doi au fost interceptați, filmați și supravegheați pe mandate de siguranță națională. Ca și când ar fi fost spioni sau teroriști. Se încălcaseră în mod evident norme imperative de drept.

Corneliu Bârsan, o somitate în materie de drept, dascăl stimat de sute de absolvenți ai Facultății de Drept din București și unul dintre cei mai apreciați judecători CEDO, nu putea fi expus vreunei supravegheri fără acordul instituției europene din care făcea parte. Acest acord nu a fost cerut și, prin urmare, nu a fost dat. Doamna Gabriela Bârsan nu putea fi pusă sub urmărire și supravegheată pe niciun fel de mandat, cu atât mai puțin pe un mandat de siguranță națională, fără acordul CSM. Serviciul Român de Informații încălcase într-un mod vădit toate regulile. Era în plină desfășurare un atac fățiș și violent împotriva independenței Justiției.

Acestea sunt motivele care m-au determinat să propun în plenul Parlamentului României constituirea unei Comisii de anchetă, pe care urma să o conduc și care să investigheze modul în care s-a ajuns într-o asemenea situație stranie și scandaloasă și să stabilească cine e vinovat. La acea dată încă exista USL. Cu chiu cu vai, fiindcă scandalul era cât casa, s-a decis constituirea acestei comisii, condusă însă de un social-democrat, eu urmând să fiu vicepreședinte. Și de-aici încolo a început sabotajul.

Tandemul Maior-Coldea era extrem de puternic. Și, evident, a făcut tot ce a putut și, iată, a putut, pentru a înăbuși scandalul. Mașinăria statului paralel se pusese în mișcare împotriva soților Bârsan și era de neoprit. Ea nu se împiedica nici de un senator care o propusese și obținuse o Comisie de anchetă, nici de USL și nici măcar de Parlamentul României în întregul său. Iar Traian Băsescu încă era la butoane. Și nu renunța la proiectul de a-și instala omul la CEDO.

Câteva zile mai târziu, am denunțat public manevrele care se făceau pentru ca ancheta în cazul Bârsan să fie îngropată și am precizat în declarațile făcute presei și cozile de topor utilizate de statul paralel. Erau Victor Ponta, la acea dată președinte PSD și prim-ministru și socrul său, Ilie Sârbu, la acea dată șef al grupului parlamentar PSD din Senatul României. Ambii, oameni ai serviciilor. Cu ștate destul de vechi. Și, astfel, ancheta parlamentară asupra cazului Bârsan a fost îngropată, înainte chiar de a se produce orice fel de investigație.

Dacă în Paramentul României nu ar fi existat cozi de topor, dacă în schimb s-ar fi manifestat autentica voință politică de a afla adevărul, era posibil ca acest caz, odată demantelat, să fi pus capăt, cu patru ani mai devreme, dramei pe care au suportat-o din motive pur politice doi magistrați de mare prestigiu, pe care această țară i-a avut și astăzi nu-i mai are. Și poate întregul proces de denunțare a statului paralel, realizat prin forța republicii procurorilor, ar fi fost declanșat mai demult, limitându-se astfel și numărul victimelor acestui sistem, dar și pagubele extrem de greu de evaluat pe care le-a suferit Justiția. O Justiție care numai independentă nu a fost și nici nu putea fi atâta timp cât sistemul o terfelea metodic, lovind exemplar chiar în figurile emblematice ale sistemului judecătoresc.

Doamna Gabriela Bârsan, acum, după ce a câștigat procesul definitiv la Înalta Curte, după atâția ani în care întreaga ei carieră și onorabilitate au fost terfelite, a declarat că după ce sentința definitivă își va produce efectele, se va întoarce pentru o singură zi la muncă la Instanța Supremă, după care se va retrage definitiv. Este o soluție încărcată de simbolism și de dramatism în același timp. Domnul Corneliu Bârsan nu mai are unde să se întoarcă. De atunci și până azi, la CEDO locul său a rămas ocupat de omul sistemului.

E totuși bine că s-a făcut dreptate, chiar dacă atât de târziu. Dar s-a făcut? Eu cred că nu. Pentru că nu va fi dreptate până când toți cei vinovați nu vor fi îndepărtați din sistem și sancționați. Nu doar administrativ, ci și penal. Pentru că aici s-au săvârșit grave ilegalități. Cum răspunde, din poziția de cel mai important ambasador al statului nostru, domnul George Maior? Cum răspunde, din poziția de profesor de etică și general cu o mie de stele, domnul Florian Coldea? Cum răspund subordonații lor, care știau cu certitudine că încalcă legile statului? Cum răspund cei care au condus Consiliul Superior al Magistraturii și au consimțit tacit la această mizerie? Cum răspund cei care au semnat mandatele de siguranță națională? Cum răspund procurorii și judecătorii supuși protocoalelor, care i-au târât pe acești iluștri magistrați atât de mulți ani prin tribunale, până când s-a ajuns la Înalta Curte? Și, în fine, cum răspund oamenii politici, care au pus la cale mizeria și care au procedat așa cum au procedat pentru a bloca orice anchetă parlamentară?

Sorin Rosca Stănescu