Orbul găinii la Cotroceni. Dar și la CSM?

• Tweet

Rămâne un fapt stabilit. Bătut în cuie. De către Curtea Constituțională a României. Guvernul Grindeanu nu a greșit atunci când a dat faimoasa ordonanță de urgență numărul 13. Putea să facă acest lucru. Și nu a greșit nici măcar tehnic. Respectiv în conținutul ordonanței.

Nu a existat niciun fel de conflict între instituțiile statului. A greșit în mod grav președinția atunci când a susținut o asemenea acuzație împotriva Guvernului. Dar și mai grav este că, în același timp, a greșit și Consiliul Superior al Magistraturii. Ce trebuie să învățam din asta? Juriștii de la președinția României au suferit de orbul găinii. De aici încolo, putem presupune orice. Fie că sunt necalificați, ceea ce ar fi extrem de grav date fiind atribuțiile instituției respective, fie că au fost rău intenționați. Ceea ce este încă și mai grav. Întrucât îl implică pe președinte. Mai semnificativ însă este că a greșit CSM. Ca instituție. Ori, aici este de presupus că se află printre cei mai buni juriști din România. Și al căror rol este acela de a face ca această instituție să fie independentă. Inclusiv independentă de Cotroceni. Dacă s-a întâmplat altfel, din nou, este extrem de grav.

În Constituția României, ca de altfel în toate Constituțiile statelor cât de cât democratice, scrie că politica penală o face, de fiecare dată, Parlamentul, care are posibilitatea de a delega această atribuție Guvernului. Iar delegarea înseamnă practica ordonanțelor de urgență, care și ele sunt prevăzute de legea fundamentală. Prin urmare, era cât se poate de limpede că, sub aspect constituțional, Guvernul, cu acordul Parlamentului, putea să facă respectiva ordonanță de urgență, faimoasa ordonanță numărul 13, și să o publice în Monitorul Oficial pentru că prevederile ei să își producă efectele de îndată. Urmând că, ulterior, Parlamentul să decidă.

Asupra acestei realități nu mai are rost să insistăm. A bătut-o în cuie legea fundamentală și a bătut-o în cuie și CCR. În al doilea rând, s-a discutat mult și inutil despre presupusa vocație a unor alte instituții, cum ar fi CSM sau parchetele, de a se pronunța asupra conținutului unei legi penale. Nicio instituție de acest fel nu are acest privilegiu. Mai mult chiar, respectivele instituții nici măcar nu au dreptul să își exprime, în mod oficial, vreun punct de vedere. Această afirmație pare șocantă. Cum adică? Se face o lege penală, un instrument de lucru al procurorilor și judecătorilor, și totuși nu este obligatoriu avizul parchetelor ori al CSM. Mai mult chiar, ele nici măcar nu au dreptul de a se exprima. Ei bine, chiar așa stau lucrurile. Politica penală o face, afirm încă o dată acest lucru, Parlamentul, care își poate delega acest privilegiu Guvernului. Procurorii și judecătorii sunt chemați nu să facă legea, ci să o aplice. Evident, în plan individual, atunci când au loc dezbateri publice, se pot exprima și își pot exprima punctele de vedere atât judecătorii, cât și procurorii. Însă individual și nicidecum instituțional. Asta a stabilit, încă o dată, Curtea Constituțională.

Cum a fost posibil ca două instituții atât de importante ale statului, președinția și CSM, să sufere de orbul găinii? Cum a fost posibil ca președinția și CSM să inducă atât de multă confuzie în societatea românească? Cum a fost posibil ca președintele Klaus Iohannis, în baza unui neadevăr flagrant, de care el nu avea cum să nu știe, să ațâțe societatea românească și să scoată lumea inutil în stradă? Și, în fine, cum a fost posibil ca, știind aceste lucruri, Guvernul să își retragă totuși ordonanță de urgență, cedând presiunii ilegitime a străzii și presiunii, încă și mai ilegitime, a două instituții ale statului față de care Executivul trebuia să rămână independent? Întrebările de mai sus nu eludează însă un alt adevăr de principiu. Și anume că este normal ca, de câte ori se modifică legi organice, cum sunt legile cu caracter penal, aceasta să nu se facă pe calea ordonanțelor de urgență, ci în baza unor proiecte de legi prezentate Parlamentului și care trebuiesc dezbătute temeinic în forul legislativ.

Sorin Rosca Stanescu