O analiză obiectivă a situației create de cele opt recomandări suplimentare ale MCV

• Tweet

Cele opt recomandări suplimentare ale MCV făcute României au stârnit vii dezbateri, atât pro cât și contra implementării lor și, implicit asupra caracterului lor, de recomandare sau obligatoriu. Este de necontestat faptul că subiectul merită o abordare, pe cât de complexă, pe atât de echilibrată.

Personal sunt de părere că adevărul este undeva la mijloc deoarece, pe de o parte, când ne-am exprimat dorința de a fi primiți în Uniunea Europeană (dar și în N.A.T.O.), ne-am asumat anumite obligații pe care ar trebui să le respectăm dacă dorim să fim considerați parteneri onești iar, pe de altă parte, pot fi considerate excesive solicitări de genul : „suspendare de îndată a implementării legilor Justiției și a ordonanțelor de urgență subsecvente" sau „suspendarea de îndată a tuturor procedurilor de numire și de demitere a procurorilor cu rang înalt", etc.

Fiind convins de faptul că nu trebuie aduse multe argumente în favoarea susținerii potrivit căreia, pentru a fi considerat un partener serios, onest, este necesar să-ți respecți obligațiile pe care ți le-ai asumat pentru a fi primit într-o anumită organizație/uniune, voi sublinia faptul că, de esența suveranității, este și dreptul unui stat de a-și adopta sau modifica legislația, inclusiv (sau cu atât mai mult), în domeniul penal. Orice analiză serioasă pe aspectul caracterului obligatoriu sau nu al recomandărilor cuprinse în MCV, trebuie să aibă în vedere, atât prevederile constituționale, cât și deciziile Curții Constituționale a României.

În spațiul public s-au exprimat opinii, mai mult sau mai puțin avizate, mai mult sau mai puțin corecte din punct de vedere juridic. Un domn respectabil, fost Președinte al Curții Constituționale și-a exprimat opinia potrivit căreia recomandările din MCV sunt obligatorii datorită dispozițiilor articolelor 11 și 148 din Constituție. Cu toată deferența observ faptul că recomandările din MCV nu pot fi asimilate prevederilor Tratatelor Constitutive ale Uniunii Europene, între ele neputându-se pune semnul egalității. Chiar semantica termenului „recomandare" indică faptul că aceasta (recomandarea) nu este obligatorie.

Pe de altă parte, nu poate fi ignorată Decizia nr. 2, pronunțată de către Curtea Constituțională a României, la data de 11.01.2012. La pct. IV, decizia mai sus citată menționează faptul că, în calitate de membru al Uniunii Europene, Statul Român are obligația de a aplica acest mecanism și de a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru. Având în vedere dispozițiile imperative, atât ale art. 147 alin. 4, cât și cele din Legea nr. 47/1992, deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională a României sunt general obligatorii.

Cu toate acestea, recomandări de genul „suspendare de îndată a implementării legilor Justiției și a ordonanțelor de urgență subsecvente", „suspendarea de îndată a tuturor procedurilor de numire și de demitere a procurorilor cu rang înalt", sau „respectarea avizelor negative ale CSM în numirea și demiterea procurorilor cu funcții de conducere", sunt greu de „digerat" și, cu atât mai puțin, de implementat.

În ceea ce privește „suspendare de îndată a implementării legilor Justiției și a ordonanțelor de urgență subsecvente", observ că ar fi dificil de respectat această recomandare, cu atât mai mult cu cât aceste legi au fost adoptate de organul legislativ din țara noastră și, unele dintre ele, au trecut și prin „filtrul" Curții Constituționale. Cât privește ordonanțele de urgență subsecvente, considera această recomandare ca fiind una hazlie.

În ceea ce privește „suspendarea de îndată a tuturor procedurilor de numire și de demitere a procurorilor cu rang înalt", se naște întrebarea legitimă : Poate fi suspendată procedura deja lansată de către Ministrul Justiției, raportat (și) la faptul menționat anterior, respectiv deplina libertate a unui stat de a dispune măsurile pe care le consideră necesare în domeniul judiciar, ca o consecință firească a suveranității naționale ?

În ceea ce privește „respectarea avizelor negative ale C.S.M. în numirea și demiterea procurorilor cu funcții de conducere", se nasc două întrebări, mai mult sau mai puțin retorice :

1. Cum poate fi considerat obligatoriu, înaintea modificării legislației incidente, un aviz care, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, este facultativ ?
2. De ce nu a fost făcută această recomandare și cu ceva vreme în urmă când, un procuror de rang înalt a fost numit în funcție în ciuda avizului negativ al C.S.M. ?

Evident, întrebările sunt nenumărate iar opiniile sunt atât într-un sens, cât și în altul.

Mi-ar plăcea, ca simplu cetățean, să văd mai mult echilibru și mai multă responsabilitate din parte „aleșilor" noștri și, sub nicio formă, nu aș dori să mai văd scene ca cea întâmplată miercurea trecută în Parlamentul României, când un reprezentant al P.S.D. și-a fluturat ambele mâini cu cele mai lungi degete ridicate, în semn de dispreț, nu doar față de opoziție, dar și față de toți cetățenii României, simpatizanți sau nu ai partidului din care dumnealui face parte.

Florin Constantin Durgheu