O amintire cu Geo Dumitrescu

• Tweet

Când eram student, scriam versuri şi i le trimiteam lui Geo Dumitrescu, semnatarul rubricii Poşta redacţiei din Contemporanul. Prietenul meu, George Arion, îi trimitea şi el versuri, semnate „George Mareş". Geo Dumitrescu nu ne dădea mare atenţie (primea foarte multe scrisori). Totuşi, la un moment dat, l-a remarcat pe George Arion şi i-a publicat câteva poeme într-un chenar rezervat debutanţilor.

Dorind cu ardoare să-mi văd şi eu versurile tipărite, mi-am luat un pseudonim, „Ioana Matei" şi i-am trimis lui Geo Dumitrescu noi texte. De data aceasta, el le-a dat toată atenția. Am perseverat (diabolic) şi am expediat pe adresa revistei o serie de poeme de o senzualitate femină provocatoare (îmi aduc aminte doar trei versuri: „Pe trupu-mi gol se-aşează mii de fluturi,/ Un freamăt alb de aripi şi săruturi/ Din care nu poţi, prinsă, să te scuturi."). Geo Dumitrescu a intrat, febril, în joc şi mi-a publicat multe dintre ele. Apoi, când a devenit redactor-șef la România literară, m-a prezentat entuziast cititorilor şi mi-a tipărit poeme, frecvent, și în această revistă. Dacă o săptămână nu-i trimiteam nicio scrisoare, mă întreba el, la Poşta redacţiei unde am dispărut.

Într-o bună zi George Arion mi-a explicat că a luat bani pe poemele lui, de la casieria Uniunii Scriitorilor şi m-a îndemnat să mi-i iau şi eu pe ai mei. Mi-a plăcut ideea, numai că îmi trebuia o adeverință din care să rezulte că Ioana Matei sunt eu. M-am dus la sediul redacției și i-am explicat secretarei situația. Ea, foarte amabilă, s-a pregătit să intre la Geo Dumitrescu ca să mă anunțe. În ultima clipă am rugat-o să-i spună că a venit să-l vadă... Ioana Matei, iar secretara, o femeie cu umor, a dat din cap zâmbind, în semn de complicitate.

- Puteți să intrați, mi-a spus ea, revenind peste câteva secunde.
Prin ușa întredeschisă l-am văzut atunci pe cunoscutul poet, redactor-șef al celei mai importante reviste literare din țară, aranjându-se în grabă înaintea întrevederii cu... Ioana Matei. Folosind o fereastră ca oglindă, și-a netezit părul, și-a aranjat cravata și s-a examinat cu o privire critică.
Am intrat.
- Vă rog, m-a somat Geo Dumitrescu enervat, așteptați în anticameră. Acum este programată Ioana Matei.
- Dar... eu sunt Ioana Matei.
Poetul m-a privit crunt;
- Cum o să fiți dumneavoastră Ioana Matei!?
- Ioana Matei este un pseudonim. În realitate mă numesc Alex. Ștefănescu.
Geo Dumitrescu nu și-a putut reține un oftat de dezamăgire;
- Deci, așa arată Ioana Matei...
Apoi, i-a dictat în fugă secretarei o adeverință, bătută de ea la mașina de scris, și a semnat-o apăsat, zgâriind hârtia cu penița stiloului.

După mulți ani, când ajunsesem un critic literar relativ cunoscut, iar Geo Dumitrescu, bătrân și agorafob, nu mai ieșea aproape deloc din casă, am primit de la el, într-o dimineață, un telefon.

- Vă rog să-mi faceți o vizită.
M-am dus să-l văd, în după-amiaza aceleiași zile, iar el mi-a dăruit un exemplar rarisim din ediția princeps a cărții lui de debut din 1941, Aritmetică, semnate cu pseudonimul Felix Anadam.
I-am mulțumit. Credeam că uitase cu desăvârșire de episodul din timpul studenției mele, dar la plecare poetul mi-a întins mâna și mi-a spus:
- Mi-e dor de Ioana Matei.

Alex Stefanescu