Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Noile centre de putere

Postat la: 03.04.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Parlamentul, în mod surprinzător, a ieșit din joc. Puterea judecătorească s-a contractat, invocând și ea starea de urgență. În joc a rămas doar puterea executivă, cu titlu de putere constituțională. Și instituțiile de forță, ca puteri extraconstituționale. Iar puterea executivă s-a împărțit în trei centre. Cel de-al treilea, reprezentat de instituția prezidențială, încearcă din răsputeri să le subordoneze pe celelalte două. Acest talmeș-balmeș amplifică periculos atât consecințele pandemiei, cât și efectele crizei economice. România e în derivă.

Nu scrie niciunde în Constituția României că, în stare de urgență, Parlamentul este dizolvat. De drept, nici nu s-a întâmplat acest lucru. De jure însă, puterea legislativă nu mai există. Mai sunt câțiva senatori și deputați care, în numele celei mai puternice instituții de care poate dispune un stat democratic, fac pantomimă pe paginile lor de Facebook sau, atunci când mai sunt invitați, desigur pe Skype, în platourile televiziunilor de știri. În rest, parlamentarii stau bine-merci acasă ca niște prea cinstitiți pensionari. Ei ar fi putut până acum să se reorganizeze, să se adapteze exigențelor distanțării sociale. Să lucreze intens în regim de online. Să promoveze, să dezbată și să voteze legi. Să pregătească România pentru perioada și mai grea care urmează. Nu s-a întâmplat așa. Astfel încât Legislativul nu face altceva în prezent decât să meargă cu foarte mici abateri în siajul Executivului. Fără un Parlament activ, România încetează de a mai fi un stat democratic.

Puterea reală, puterea totală, puterea de a juca pe tot terenul și, dacă se poate, chiar și în tribune și-a adjudecat-o în urma declarării stării de urgență executivul. Prin natura stării de urgență, poziția centrală în această perioadă îi revine ministrului de Interne, care are puterea de a emite ordonanțe militare. În mod normal, aceste ordonanțe militare vizează organizarea autorităților statului și a populației în acțiunile de combatere a pandemiei. Centralizarea și difuzarea informațiilor destinate opiniei publice. Modificări temporare ale legislației, inclusiv ale legislației în materie penală.

Iar personajul central devine domnul Marcel Vela. Un experimentat politician liberal.

Guvernul României, condus de Ludovic Orban, care este și șeful de partid al domnului Vela, se ocupă de ceea ce numim administrația centrală. El gestionează criza. Ia măsurile pe care nu le poate lua ministrul de Interne în organizarea rezistenței împotriva pandemiei, pentru că despre o contraofensivă nici nu poate fi vorba, gestionează economic o criză care ia proporții însăpimântătoare și, teoretic cel puțin, pregătește măsurile necesare pentru reluarea cât mai grabnică a activității, astfel încât cutremurul economic la care este supusă România să fie scurtat ca durată și ca amplitudine.

Al treilea centru de putere executivă este instituția prezidențială. În mod normal, într-o diviziune cât de cât constituțională a muncii, președintele ar trebui să gestioneze o politică externă proactivă, în primul și în primul rând în plan european, astfel încât România să aibă un cuvânt greu de spus în deciziile care se iau și să poată beneficia măcar la egalitate cu celalte state de avantajele - acelea care mai există - oferite de regimul comunității europene. La acest capitol, din varii motive, care nu-i sunt toate culpabile, domnul Klaus Iohannis a capotat. În consecință, încearcă să compenseze hemoragia de autoritate externă, printr-o tentativă de a dobândi mai multă autoritate internă. Din acest motiv, cu o frecvență din ce în ce mai vizibilă, președintele Klaus Iohannis convoacă la Cotroceni reprezentanți ai Executivului, încercând să creeze impresia că România este condusă de către instituția prezidențială. Ceea ce ratează însă Klaus Iohannis este să ne comunice - și nu într-un limbaj de lemn golit de conținut - ceea ce s-a decis de fiecare dată pe parcursul acestor întâlniri și cu ce beneficii se alege de pe urma lor cetățeanul român. Altfel și acest demers prezidențial din ce în ce mai frecvent rămâne la fel de golit de conținut cum este și activitatea din Legislativ.

Fără pretenția de a deschide o paranteză, ci dimpotrivă, chiar în sensul celor prezentate, mai fac precizarea că la Palatul Victoria a apărut un guvern paralel. Ludovic Orban conduce formal un Executiv pe care îl cunoaștem. Cu bunele și cu relele lui. Cel validat de către Parlament. Informal însă, prin numirea unui mare număr de consilieri, mai mulți cu peste o treime decât în oricare alt Guvern anterior, premierul încearcă să gestioneze România nu atât prin intermediul deținătorilor de portofolii, ci mai cu seamă prin intermediul acestei echipe guvernamentale paralele.

Mai rămâne să adaug că între toate aceste centre de putere alcătuite din lideri și din consilieri, în jurul cărora graviteză numeroase interese politice și de afaceri, există o rivalitate, care crește pe zi ce trece și care de cele mai multe ori se manifestă prin sacrificarea interesului public.

Pe măsură ce statul devine mai labil, în mod paradoxal chiar prin instaurarea stării de urgență, menită teoretic să-l facă mai puternic, pe măsură ce Legislativul și puterea judecătorească s-au retras strategic de pe terenul de luptă, o altă putere, neconstituțională, cea reprzentată de instituțiile de forță, conform principiului vaselor comunicante, tinde să ocupe terenul de joc. Ca să dau doar un singur exemplu, în acest moment s-a legalizat urmărirea în masă a populației, fapt concretizat, dar nerecunoscut public de mai multă vreme. Urmărirea în masă a populației sub un bun pretext, cel al combaterii epidemiei, prin identificarea contactelor pe care le au cei contaminați cu coronavirus, nu va începe și nu se va sfârși - de altfel nici nu a început în acest fel - cu lupta împotriva pandemiei. Ea se va extinde și în direcția luptelor și rivalităților politice. Și nu mai puțin ea va afecta poate ireparabil libertatea de expresie.

Am pus degetul pe rană. Disprețul dovedit de autorități, de toate autoritățile pe care le-am enumerat mai sus, în raport cu presa ca instrument de materializare a dreptului cetățeanului la informație a atins cote maxime. Casele de presă se prăbușesc, fiind primele instituții lovite de criza financiară, ziariștii își văd veniturile și așa prea mici amenințate, presa moare sub ochii noștri, începând cu presa din comunitățile locale, iar ziariștii au acces din ce în ce mai greu la informații valide. Acestea sunt filtrate, sunt cenzurate și diirjate în sistem preferențial și clientelar. Ca să nu mai spun de faptul că niciodată, când vine vorba de echipamente de protecție, nicio autoritate a statului și niciun om politic nu își pune problema pericolelor la care se expun în absența acestora ziariștii de teren.

Noile centre de putere nu se înșurubează pentru o veșnicie. Dar atâta timp cât se înșurubează, dacă acționează malefic și nu benefic, dacă nu sunt controlate de celelalte puteri ale statului și de presă, ca expresie a vigilenței opiniei publice, vor produce un mai mare rău României decât pandemia și criza economică. Pentru că ele pot instaura o criză sistemică, care în circumstanțele date și ținând cont de de pedigree-ul României, ar putea să pună capăt democrației. Sau să determine democrația să-și ia o pauză atât de mare, încât până și câinele de pază va sfârși printr-un schelălăit.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE