Nimeni nu mai mișcă-n front!
Postat la: 25.10.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

La începutul plandemiei, planeta era terorizată cu chinezi care cădeau secerați pe stradă, cu oameni încuiați pe dinăuntru cu lacăte grele și cu orașe de zece milioane de oameni pustii. S-a dovedit a fi fals. La fel, cu sicriele din Bergamo, Italia.
La începutul războiului din Ucraina, o tv din România a prezentat un joc video drept bătălia epică dintre ucraineni și ruși. Ca să fie jocul video mai credibil, erau în platou generalii cu mintea în rezervă, care comentau. A fost un fals penibil.
Când resturi de rachete ucrainene au căzut dincolo de granița cu Ucraina, pe teritoriul Poloniei, și au ucis doi fermieri, Reuters a dat asigurări că sunt rachete rusești. Lumea a fost la doi pași de al treilea război mondial. Lucrurile s-au calmat după ce s-a dovedit falsul. Nimeni de la Reuters, însă, nu a fost băgat la închisoare.
În vară, incendii de pădure din Grecia, puse de mână criminală, au fost prezentate ca efect al fierberii globale. Falsul a fost recunoscut oficial, dar narativul a rămas. La două zile după atacurile teroriste din Israel au fost prezentate drept atacuri care anunță al treilea război mondial niște focuri de artificii dintr-un oraș algerian. Ieri, o jurnalistă s-a pus pe burtă ca să relateze de sub ploaia de bombe, în timp ce în cadru au apărut bicicliști în șlapi și tricou.
În cazurile de mai sus, nu intervine niciun CNA, niciun fact checker, nicio instanță morală sau minister al adevărului pentru a opri cavalcada de știri false. Dacă teoriile conspirației vorbesc despre realități ascunse sau fantezii pure, fiind, de regulă, total inofensive, aceste știri sunt extrem de periculoase, aducând moarte, suferință, risc de război mondial și neîncredere totală în semeni.
Notă: în 2019 s-a semnat Trusted News Initiative. Marile tv, radio și ziare americane, plus rețelele de socializare, s-au înțeles ce trebuie să se înțeleagă prin informație de încredere, precum și cum să se mintă la unison pentru ca minciuna să fie credibilă, ba chiar obligatoriu îngurgitată de supuși. Prin imperialism cultural și economic, inițiativa americană s-a impus întregii lumi. Nimeni nu a mai mișcat în front. De aceea minciunile și "adevărurile" oficiale s-au impus ca informații sigure, de necombătut. De aceea știința a devenit religie: trusted science, settled science.
Poate că, în lipsa reacției cerberilor "adevărului" oficial, ar fi indicat să îi dăm noi pe mâna CNA și a justiției pe acești mercenari ai războiului informațional transformat în infotaiment. Cum facem asta? Simplu: nu trebuie decât să ne eliberăm de cel viclean!
Gheorghe Piperea
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu