Nici actorii, nici regizorii, nici scenariștii, nici scenografii, nu doresc pacea!

• Tweet

Suntem prizonierii unei piese de teatru în care actorii își exersează războiul pe care l-au declanșat în mod planificat și, pentru că vor aplauze și chiar osanale, îl escaladează pe zi ce trece, fabricând noi și noi episoade și chiar sezoane. Nimeni, nici actorii, nici regizorii, nici scenariștii, scenografii, nici cei cu ilustrația muzicală, nu își dorește pacea. Iar noi, prizonierii obligați să le fim spectatori, plătim cu viața, sănătatea, integritatea corporală, coeziunea familiei și cu destinele noastre. Și finanțăm grotesca piesă de teatru și nefireasca sa continuare, cu taxe, impozite, contribuții și chiar donații.

Cât timp continuăm să tolerăm la conducerea lumii asemenea actori, suntem complici. Cât timp aplaudați entuziasmați asemenea actori, sunteți co-autori. Iar faptele sunt grele. Statele membre ale Uniunii Europene, în special „motoarele" economice și progresiste ale acesteia, recte, Franța și Germania, au achitat pentru gazul rusesc un miliard de dolari pe zi pe toată perioada celor peste două luni de război. Începând de ieri, Polonia și Bulgaria nu mai primesc gaz rusesc decât dacă îl achită în ruble (condiția pusă de Putin).

Țările mari ale U.E., mă refer inclusiv la Italia, Spania și Olanda, au permis corporațiilor importatoare de gaz rusesc să deschidă conturi la Gazprombank... în ruble. Interesant este că, deși toată lumea financiară s-a bătut cu pumnul în pieptul de aramă că a scos complexul bancar rusesc din sistemul de plăți și încasări internaționale, iată că această bancă rusească e tot acolo. Pentru că e singura căreia i s-au permis aceste operațiuni pe ruble, va avea și monopol, deci și câștiguri exponențiale. Cu ocazia plăților care s-au făcut deja în ruble, portalurile de știri financiar-bancare anunță că rubla a ajuns la o cotație față de dolar mai mare decât înainte de război, iar inflația din Rusia (17% înainte de război) a început să scadă, ajungând pe la 15%.

Așadar, Occidentul finanțează războiul lui Poutine. Numai din gaz, Rusia a încasat peste 60 de miliarde de dolari în cele două luni de război. Așa cum remarca zilele trecute „Financial Times", față de anul trecut, prețul gazului a crescut de 6 (șase) ori. Adică, Europa plătește Rusiei un preț cu 600% mai mare decât anul trecut. Rubla s-a întărit, inflația a scăzut, o sumedenie de întreprinderi deținute de companii vestice care s-au retras din Rusia ca să își semnalizeze „virtutea" de rusofobi au fost naționalizate, avioane, mașini și echipamente de tehnologie înaltă luate în leasing de întreprinderile sau de particularii ruși au fost luate în posesie de statul rus etc.

Rusia își finanțează războiul, își consolidează economia, își sporește averea, iar Poutine își consolidează credibilitatea în raport de cetățenii ruși (și chiar de cetățenii statelor „independente", care s-au desprins acum 32 de ani din U.R.S.S.). Dacă înainte de război Rusia era în cvasi-faliment suveran, acum și-a revenit brusc. Rusia devine un pericol și mai mare pentru lumea din jurul său, dar mai ales pentru lumea din proximitatea sa, adică pentru unii ca noi. Și s-a întâmplat, se întâmplă asta pe banii noștri.

„Greenpeace" a denunțat ipocrizia Marii Britanii care, pe de o parte, trimite armament și antrenori militari Ucrainei, iar pe de altă parte, cumpără materie primă de la ruși*. „Greenpeace" spune că în cele două luni de război, U.K. a importat 2 milioane de barili de petrol rusesc, în valoare de „numai" 276 de milioane de dolari.

Apropo de green. „Bloomberg" titra ieri că războiul crește dependența lumii de cărbune la cote inimaginabile. În lipsa gazului și a petrolului rusesc, lumea este nevoită să redeschidă exploatațiile de cărbune, care este destul de rar acum, date fiind închiderile de mine din anii anteriori. Penuria de cărbune este atât de mare încât cotațiile cărbunelui au explodat, efectiv. Cetățenii din Cehia au început încă de pe acum să își facă stocuri de lemne de foc pentru sezonul rece 2022-2023, ceea ce nu numai că determină creșterea exponențială a prețului materiei lemnoase, dar determină și un mare pericol de tăiere excesivă și ilegală a pădurilor pe care Dumnezeu ni le-a mai lăsat în Europa. Asta pune într-o lumină nouă așa-numitul „green deal transatlantic" și reglementarea privitoare la certificatele de emisii de CO2.

O lumină supărătoare pentru progresiștii „verzi", dar lămuritoare pentru oamenii normali, care au asistat neputincioși până acum la experimentele „verzi" și la explozia repetată a facturilor la utilități pe motive de ecologie și schimbare climatică în varianta Davos-Greta-Obama-Biden-Macron. Politicile europene în aceste domenii se dovedesc acum nu numai aiurite, premature și costisitoare, ci de-a dreptul prostești. Grav este că trecerea la sursele de energie regenerabilă se amână cu cel puțin 10 ani - banii de cercetare fundamentală în domeniu sunt puțini, pentru că s-au cheltuit pe mașini electrice (care nu utilizează energie regenerabilă pentru încărcarea bateriilor, ci energie convențională...) și pentru că au mers în conturile celor 7-8 speculanți globali cu certificate de emisii de CO2, care au avut prețuri „progresiste", majorate de la 2-3 dolari în 2010, la 75-80 de dolari, făcând ca facturile să fie și mai umflate decât erau deja dată fiind penuria de gaz și petrol.

(Notă referitoare la aceste certificate: industriașii care nu respectă cota anuală de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră trebuie să cumpere certificate de la speculanți pentru a putea să continue să funcțioeze și la anul. Imaginați-vă câți bani suplimentari vor face acum speculanții ziselor certificate când toată lumea va redeschide centralele pe cărbune, principalele ținte ale acestei reglementări globale „înțelepte").

De unde bani pentru asemenea aventuri? De la noi, desigur, că doar nu din conturile de sponsorizare, din salariile sau din moștenirea acestor actori care conduc și controlează lumea. Din taxe, impozite, contribuții și chiar donații achitate de noi.

Este la modă, este obligatoriu după canoanele „corectitudinii politice", ține de „semnalizarea virtuții", că fiecare companie care crede că respectă „standardele comunității" și fiecare cetățean care se crede „trezit" („woke" - n. r.), să doneze pentru susținerea eforturilor de război ale Ucrainei, chit că asta duce la prelungirea pe termen nedefinit a războiului și, deci, la amplificarea consecințelor războiului - iar acestea nu sunt aplauze, urale și osanale pentru actori de la publicul din sala de spectacol, ci moarte, suferință, dezrădăcinare, foamete, sărăcie, manipulare, control prin frică al populației, regres cognitiv și democratic. Pe scurt, dezastru social și umanitar.

Continuând să finanțăm acțiunile și planurile nocive ale acestor actori, contribuim la adâncirea dezastrului. Tolerându-i la conducerea lumii, le suntem complici. Continuând să donați pentru război și să aplaudați pentru propaganda războiului, sunteți co-autori.

Să nu uităm că U.K. a făcut cu oligarhii și cu rușii înstăriți afaceri ultra-profitabile în ultimii 22 de ani de hegemonie a lui Putin; nu doar că în Camera Lorzilor au fost primiți oligarhi, niște „aristocrați" remodelați/resetați de K.G.B., dar capitala U.K. ajunsese, înainte de război, la supra-numele „onorant" de Londongrad...

Gheorghe Piperea