NATO şi UE la o răscruce ?

• Tweet

Războiul dintre Rusia şi SUA e, de fapt, în plină desfăşurare. Începând din 17 decembrie 2021, când Rusia a făcut publice schiţele de tratate expediate către SUA şi NATO, războiul a intrat în prima sa fază, cea de propagandă „caldă". În anii din urmă, Rusia a încasat multiple sancţiuni economice şi politice, denigraări şi calomnieri din partea SUA şi a aliaţilor (sau vasalilor) săi europeni, dar nu a răspuns. 

România a intrat recent şi ea în tirul propagandistic al Rusiei cel puţin de două ori. O dată alături de Polonia, pentru bazele americane instalate pe teritoriul celor două ţări, şi a doua oară, mult mai misterios aparent, alături de Bulgaria. De fapt, misterul asocierii României cu Bulgaria în ţintele propagandei ruse poate fi uşor de elucidat. Nu e vorba doar de ortodoxie, dominantă în cele două ţări, ca şi în Rusia, ci mai ales de calitatea lor de ţări riverane la Marea Neagră. Prin această calitate, România şi Bulgaria creează mari probleme Rusiei şi-i dă dureri de cap prin staţionarea unor importante ambarcaţiuni americane, britanice şi ale partenerilor NATO în general, ca şi prin numeroasele manevre militare ale acestora din ultima vreme. Pentru ruşi, Marea Neagră ar trebui să fie un „lac rusesc" sau măcar un lac „pacificat".

La rândul lor, autorităţile române au răspuns războinic-propagandistic propagandei ruse, urmând strict linia propagandei americane, prin Mircea Geoană, Bogdan Aurescu şi prin purtătorul de cuvânt autodesemnat Radu Tudor, printre alţii. Despre Mircea Geoană se poate spune şi s-a spus deja că a fost promovat în liga mare odată cu numirea sa ca secretar general adjunct al NATO. Pentru mulţi români, dimpotrivă, NATO s-a declasat astfel în categoria „prostănac" în care îl plasase Ion Iliescu pe fostul „preşedinte de o noapte" Mircea Geoană. Despre Bogdan Aurescu nu se pot spune prea multe de vreme ce România - aşa se exprimă mulţi - nu mai are o politică externă. Bogdan Aurescu nu ar fi decât o „trompetă", un „papagal" al mulţilor noştri parteneri mai mari decât noi. Despre Radu Tudor un important specialist român în servicii secrete spunea că merge vorba cum că acesta ar lucra pentru vreo şase servicii româneşti şi străine, şi nici el, nici serviciile acelea nu mai ştiu de mult cui îi aparţine.

Venezuela a anunţat că-i va furniza o asistenţă completă Rusiei în caz de escaladare a crizei cu Statele Unite. Ştirea spune : „Ambasadorul Rusiei la Caracas, Serghei Melik-Bagdazarov, a declarat că, în cursul negocierilor cu autorităţile ţării, Venezuela şi-a confirmat voinţa de a-i furniza Rusiei un sprijin militaro-tehnic complet în cazul unei escalade în relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite [...]. În contextul informaţiilor recente conform cărora Rusia prevede să desfăşoare instalaţii militare şi infrastructurile lor conexe pe teritoriul Cubei şi Venezuelei, cuprinzând şi desfăşurarea de arme nucleare şi de rachete non-nucleare, Caracasul s-a declarat gata să susţină deplin Rusia în această privinţă. Ţinând cont de situaţia actuală, Rusia ar putea lua aceste măsuri în lunile care vin, ceea ce îi va garanta Venezuelei că Statele Unite şi ţările pe care ele le controlează nu vor ataca Republica bolivariană" („Le Venezuela a approuvé le déploiement de missiles russes sur son territoire", reseauinternational.net, 23.01.2022). Cu alte cuvinte, revenim la criza rachetelor din Cuba din 1962, de pe vremea lui John F. Kennedy şi Nikita Hruşciov. Dacă se va ajunge la instalarea rachetelor ruseşti cu focoase nucleare în Venezuela, newyorkezii, washingtonienii, locuitorii din Texas şi Florida şi, în general, toţi americanii vor fi la paritate cu ruşii datorită bazelor americane deja instalate în Europa de Est, în România, în Polonia şi, dacă nu azi, mâine, şi în Ucraina.

Autorităţile române nu par să ia foarte în serios războiul deja început (deocamdată prin palavre) dintre ruşi şi americani. Apărarea Ucrainei şi a ţărilor din Europa de Est, foste comuniste, foste membre ale Pactului de la Varşovia, nu are legătură cu interesele vitale şi strategice ale SUA şi ale Europei de Vest. Cel puţin aşa scriu destui experţi americani dintre cei mai respectaţi. Actuala clasă conducătoare din România, în sens larg, se poate trezi într-o situaţie asemănătoare cu cea a „colaboratorilor" afgani după abandonarea în regim de urgenţă (debandadă) a ţării lor de către americani şi partenerii lor NATO (care nu fuseseră întrebaţi).
Rusia nu pare deloc că glumeşte în cererile ei maximaliste care ţin strict de securitatea sa şi apare decisă să meargă până la capăt indiferent de costuri. Dacă pretenţiile principale către SUA şi NATO se vor dovedi a fi fost doar un bluff, Rusia şi Vladimir Putin se vor putea considera învinşi şi o schimbare brutală de regim va fi perfect posibilă. Există şi în Rusia o „situaţie internă" (cu complicata prezenţă a unor globalişti şi europeişti convinşi în cercurile de putere, precum şi cu comuniştii care îşi doresc anexarea imediată a Donbasului).

Rusia insistă în declaraţii că nu e interesată de o invazie în Ucraina. O asemenea invazie ar fi nefastă pentru Ucraina, dar ar avantaja net SUA pe eşichierul internaţional şi ar aduce beneficii în politica internă. SUA se va lupta cu Rusia până la ultimul ucrainean - aşa se tot spune. În schimb, Rusia e foarte interesată de garanţii de securitate din care Ucraina nu e decât o parte. Bazele americane şi bazele NATO din Europa de Est îi preocupă pe ruşi la fel de mult. Deocamdată, nimeni nu ştie dacă Rusia e realmente interesată de anexarea unei părţi din Ucraina (Donbasul şi litoralul sudic) sau a întregii Ucraine. Anexarea întregii Ucraine poate însemna o povară economică enormă pentru Rusia (un „elefant alb") din care cu greu îşi va putea reveni, deşi din punct de vedere militar (sau imperial) această anexare poate părea o mare victorie.

Expertul militar italian Manlio Dinucci, care s-a ocupat de chestiunea ucraineană, revine cu o altă vedere deja discutată : „Proiectul strategic al Washingtonului e evident : să precipite criza ucraineană, provocată voluntar în 2014 pentru a obliga Rusia să intervină militar în apărarea ruşilor din Donbas, pentru ca lucrurile să sfârşească într-o situaţie analogă celei afgane în care s-a înnămolit URSS. Un Afganistan în interiorul Europei, care ar provoca o stare de criză permanentă, integral în avantajul SUA, care şi-ar întări influenţa şi prezenţa în regiune" („Le plan USA d'un Afghanistan à l'intérieur de l'Europe", mondialisation.ca, 21.01.2022). De fapt, încă din 2014 Ucraina este un Afganistan al Europei, dar nu pentru ruşi, ci pentru americani. Aşa se poate explica de ce ruşii nu au intervenit până acum, deşi toată harababura se întâmplă la graniţele lor.

Europa e foarte divizată în ceea ce priveşte politica de urmat faţă de Rusia. Interesele sunt diferite, ca şi poziţia geografică a ţărilor pe continent. Interesele franceze nu sunt aceleaşi cu cele germane, tot aşa cum ţările din Est (Polonia, ţările baltice) au alte interese decât cele din Sud (Italia, Spania). Deşi foarte activă pe plan militar, inclusiv printr-un tratat cu Ucraina, România s-a abţinut până de curând de la excese de propagandă. În plus, Europa pare a fi prima expusă la marea criză economică anunţată din toate părţile, chiar înaintea Statelor Unite.

Interesele economice, politice şi militare ale SUA s-au mutat sau ar trebui să se mute în sfârşit în Asia-Pacific. Europa şi, mai ales, Europa de Est pot fi uşor abandonate într-o înţelegere strategică, globală cu Rusia. O criză economică de proporţii, provocată şi de conflictul în desfăşurare Rusia-SUA (Bursele dau semne de nervozitate !), poate schimba brutal foarte multe pentru NATO şi chiar pentru UE. Marile realizări româneşti - aderarea la NATO şi UE - se pot dovedi trecătoare. Iar România contează azi mai mult pe UE şi pe NATO decât pe ea însăşi. Criticii UE, ai monedei euro şi ai „ocupaţiei" americane din Europa s-au înmulţit exponenţial în ultimii doi ani de Covid. Propunerile de „exit" sunt foarte la modă. Clasa conducătoare din România de azi reprezintă mai mult interese străine decât interese naţionale. Nu e o mare noutate, dar, în condiţii de criză sau de război, o asemenea poziţionare e greu de îndurat.

Petru Romoşan